A fi sau a nu fi …părinte

Astazi am vorbit cu o fosta colega de serviciu care mi-a spus: “Denisa, daca ai copii ai pentru ce trai, Nu faci umbra pamantului degeaba!”

Personal nu mi-am dorit niciodata copii. Nu credeam ca sunt in stare sa am grija de un sufletel,ca voi sti sa ma port cu el, Eu am crescut cu bunicii, la tara, Greutati. Nu credeam ca as avea vreun instinct matern atata timp cat mama mea nu a avut! Fiind intr-o relatie de cativa ani toata lumea ma intreba pe cand un bebe…Pauza…O sa facem si noi! (Aha s-o credeti voi!) Cam asa gandeam eu pe atunci.

La un moment dat in relatia asta aproape perfecta(nimic nu e perfect) a venit si nunta. Dupa nunta tot poporul roman asteapta copilul ca si cand vine printul mostenitor.(Cum ai facut nunta si nu esti inca insarcinata?).

Am stabilit cu sotul sa mai amanam, sa ne mai gandim,etc. Ei, uite ca in asteptarea asta s-a intamplat minunea. Am ramas insarcinata fara sa imi doresc! Am plans de ciuda si de frustrare ca nu am putut controla lucrul acela, Imi ziceam ca nu vreau un copil.

La prima ecografie i-am auzit bataile inimii. Am plans ca orice mama si totusi ma gandeam ce sa fac ca nu il/o vreau. Doctorul mi-a spus ca ar fi o minune ca acest copil sa se nasca eu avand o problema ginecologica destul de grava. Nu m-a afectat cu nimic ce a zis doctorul. Eu eram setata pe NU.

Asta pana cand mogaldeata a miscat pentru prima data. Am crezut ca ma umplu de energii, de fericire, Nu stiu sa va explic exact. De atunci in burtica mea crestea Lara fetita mea!

A fost o sarcina extrem de dificila in care vorbeam cu burtica non-stop ca va fi bine, ca noi doua vom reusi si sa muncim si sa ne odihnim si sa crestem mari. Intr-un final s-a intamplat ce a zis doctorul.  Pe la 6 luni si jumatate de sarcina am nascut o minune de baietel de 950 de grame care a zis doar un Oa stins si eu plangeam si urlam de ce nu plange?de ce nu plange? 

Dupa nastere am fost vizitata de un rezident neonatolog care mi-a spus sa nu imi fac sperante pentru ca exista sanse extrem de mici sa supravietuiasca. Am reusit sa il vad a doua zi doar pentru 1 minut, Atat m-au lasat.  Era la terapie intensiva. Mergand pe holul ala am crezut ca explodeaza o ploaie de stele in sufletul meu, Atatea emotii nu simtisem niciodata si cand mi-am vazut puiul plin de furtunase si aparate am intrat intr-o ceata totala. Era pentru prima data in viata cand nu am stiut ce sa zic, ce sa fac…

Denisa

Va urma!

Sursa foto- aici

Citeste si Tatăl statistic și tatăl din viața noastră