O oră magică

De când l-am născut pe Tudor (adică acum 1an și 2 luni) momentele „ mama și Miruna” nu au mai fost așa multe. Motivele sunt cât se poate de evidente și am avut grijă să i le explic și Mirunei (fiica mea de 8 ani).

Numai că, ea a învățat să împartă mai greu și lucrurile ei, dar și pe mine. Diferența dintre copiii mei este de 7 ani, iar asta și-a pus amprenta pe simțirile  Mirunei. Noi două am fost obișnuite să avem rutina noastră. A fost obișnuită să o gâdil numai pe ea, să o pupăcesc numai pe ea. Era obișnuită cu timpul nostru, petrecut împreună, așa cum voiam noi și cu atenția mea exclusiv pentru ea.

L-a primit pe Tudor cu drag, se bucură să aibă un frățior. S-a bucurat de momentele emoționante din evoluția lui. Între ei este, evident, o legătură frumoasă. Acum de când a început și el să meargă și să vorbească, așa pe limba lui, momentele lor sunt mult mai închegate. El o urmărește peste tot, o imită, râde cu ea continuu, fie că ea face ceva amuzant sau nu.

Își iubește fratele și îi spune asta destul de frecvent. La un moment dat, m-a întrebat de unde știe ea că și Tudor o iubește pe ea? Mai ales pentru că el nu vorbește încă. I-am spus că Tudor îi arată mereu că o iubește. Numai că nu folosește cuvinte, pe înțelesul nostru. El comunică prin țipete de entuziasm când o vede, prin râsul puternic când se joacă cu ea și prin încercările lui stângace de a o pupa, care sunt mai degrabă băluțe împrăștiate pe obrazul ei.

În ultima vreme, Miruna a început să își manifeste din ce în ce și mai evident nemulțumirea față de faptul că Tudor beneficiază de prea multă atenție din partea mea. La început mai scăpa voit câte o remarcă sau un comentariu critic și apoi a început să nu îl mai lase deloc să se joace cu lucrurile ei, până când într-o zi nu a mai vrut să îl lase să intre la ea în cameră.

Am simțit nevoia să intervin. Am creat un context prin care am propus ca în timpul săptămânii, indiferent de ce program avem, eu și Miruna să avem o oră numai pentru noi două, iar în week-end o zi numai a noastră. A fost foarte încântată și mi-a cerut să începem imediat.

Miruna a ales pentru ora noastră împreună să avem o discuție, ca între “fete” și mi-a spus că este foarte tristă pentru că eu nu mai petrec mult timp cu ea și nu mai vrea să împartă lucrurile ei cu Tudor, pentru că deja mă împarte pe mine și este prea mult pentru ea. Spunându-mi asta ochișorii ei s-au înroșit și s-au umplut de lacrimi. Și mi-a spus că își iubește fratele, dar uneori el are prea multe drepturi și ea nu mai vrea să accepte asta.

Mama feministă din mine a explodat de mândrie. Am înțeles că fiica mea este pe drumul cel bun. Conștientizează când i se face o nedreptate și își cere drepturile cât se poate de ferm. Am înțeles acum și eu cum o să arate în viitor o femeie care știe foarte bine ce vrea. MAGIC. Sau …poate nu…

Am empatizat cu ea și am asigurat-o că am înțeles foarte bine tristețea ei și cu siguranță îmi voi schimba atitudinea.

Sursa foto- aici