O fată ca mine…

E joi seara, o zi plina de emoții, multe informații! Prima zi la congresul internațional despre prostituție m-a lăsat fără puteri. Sunt în Madrid, la 460 de km de casa mea, de căminul meu !

În casa prietenei mele activiste ma simt în siguranță! Ea și iubita ei sunt două persoane foarte pline de energie pozitivă, un fel de zen ma învăluie și ma linișteşte!

Mă duc la culcare, e târziu și mâine iar o luam de la capăt! Fac un duş cu mintea  înghețată și cu privirea în gol.

Sunt impresionată! Sunt paralizată! Nu mai simt nimic !

În micuța cameră primitoare este o lampa pe birou .”Ce bine !” îmi zic “așa nu mai scot lampa mea din bagaj!”

Imediat în camera intra și cele doua pisici ale perechii. Mă învăluie o stare de bine. Sufletul mi se înmoaie și privirea mi se aprinde. Mângâi ghemotoacele  pufoase care ma privesc cu fețe drăgălașe  și torc cu spor. Prietena mea a spus ca de obicei nu se împrietenesc aşa  de repede dar cu mine au făcut o excepție. Mă simt norocoasă!

Mă bag sub pătură şi cu ochii mai mari ca cepele încerc sa asimilez ce am pățit astăzi! A fost ceva brutal!

Totul a început când la ora mesei a ieșit discuția intre activistele care eram așezate la acea masa despre cum, cu câteva zile în urma fusese asasinata o prostituata românca în poligonul Marconi din Madrid. Una dintre ele era vecina cu ea. Femeia asasinata avea un băiat de 12 ani care mergea la școală cu fata acesteia. Ascultând povestea în mintea mea îmi construiam, ca fiecare, imaginea acestei poveşti!

Se vorbește mult despre empatie dar cu toții știm cat de greu este sa te poți pune în pielea cuiva care nu are nimic în comun cu tine, care a trăit o cu totul alta viata, care nu poate sa îți mai spuna nimic pentru ca a fost asasinata…

În timp ce spuneau că a fost lovită în cap cu un calorifer pana i s-a zdrobit toți creierii și ca a fost găsită într-o balta de sânge, dezbrăcată și aruncată pe jos, …în timp ce îmi imaginam scena, mintea mea a făcut un click și eu m-am simțit ea deodată!

Am simțit frica ei, durerea ei, am văzut moartea din față, m-am gândit ca nu vreau sa mor și m-am gândit la cei pe care ii iubesc și nu vreau sa ii las singuri pe lume!

A fost o senzație atât de puternica încât am sărit de pe scaun și am ieșit afara plângând. Acest lucru mi-a adus aminte sentimente pe care le mai trăisem. Eu am trăit asta mai demult… Când eram prostituata. Am reușit sa fiu empatica, sa simt ca sunt ea ….pentru ca eu am fost in situația ei!Doar ca eu sunt vie!Am avut marele noroc sa nu fiu omorâtă!

O viata atât de violenta, jucând la limita dintre viata și moarte !

Mi se întâmplă des sa am flashback-uri. Când mi se întâmplă, ma inunda sentimente puternice …..E  ca și cum as fi în pericol real, deși sunt  doar amintiri ….Doar amintiri….

Mă întorc  în gând la fata care zăcea moartă într -o baltă de sânge   cu craniul făcut praf şi nu pot să nu plâng. Ce viata, cata durere, cate vise frânte….O fată ca mine!

Ma uit în jurul meu, vad doua pisici care dorm în pat cu mine și o lampa mica sta aprinsa pe birou ….

Mereu dorm cu o luminița aprinsă. De ani de zile. Dacă in vreo noapte am uitat sa las o luminița aprinsa atunci când am coșmaruri, destul de des, mă trezesc și nu știu unde sunt, nu știu în ce moment din viata mea sunt. Nu știu dacă sunt în camera rece în care ma pedepsea mama sa stau pe întuneric, nu știu dacă sunt în cimitirul unde mă violau, nu știu dacă sunt internata la spitalul psihiatric unde m-au internat părinții când aveam 15 ani și unde vedeam, în timp ce îmi dădeau pastile ca sa dorm, cum pe alții ii legau de pat și ii băteau ca pe animale…. Nu știu dacă sunt în oricare noapte în care mii de bărbați au abuzat de mine şi m-au lovit, m-au mușcat, m-au violat fără prezervativ, mi-au aruncat banii cu dispreț şi au plecat lăsându-mă cu sufletul făcut bucăți pentru ca eram doar o curva. Nu știu… Si ma trezesc din coșmaruri și pana nu îmi dau seama ca sunt bine, ca sunt în acest moment din viata mea, simt cum ma sufoc de frica, de durere, sunt paralizată și rece, doar încerc sa respir, o fac cu disperare, cu violenta, dar ma sufoc!

Adorm cu gândul la o fata ca mine …As fi putut sa fiu eu …dar eu sunt vie!

Sunt feministă, activistă aboliționistă! Sunt vie și pot sa spun lumii intregi că stigmatul pe care îl avem noi, prostituatele, este doar o invenție a patriarhatului ca sa ne țină  separate!

S-a făcut un  studiu şi intr-o situație violentă intre un bărbat și o femeie, în mod normal, femeilor (prostituate, curve sau sfinte) ne este frica să fim violate sau omorâte,  iar bărbaților le este frică să îi lăsăm intr- un loc inferior in fata celorlati, sa ii ridiculizăm!

Cred ca se poate reflecta puțin pe marginea  acestui studiu.

Cine suntem, ce facem, unde vrem sa ajungem?

Dacă şi tu ești o fată ca mine scrie-mi te rog la tugusami@gmail.com şi povestește-mi cum a fost sau este experiența ta!Cu siguranță ne va ajuta să înțelegem mai bine o realitate prezentă, dar invizibilă! Tot ce îmi vei povesti va rămâne în anonimat!

Sau poate preferi sa faci publica povestea ta pe site-ul Creștem Oameni!  Si atunci, te rog sa o trimiti pe crestemoameni@gmail.com

Amelia

De aceeași autoare, citește și Eu nu sunt ceea ce mi s-a intamplat ci sunt ceea ce am facut si fac cu cele intamplate! sau Scrisoare scrisa in minte in vremuri cu furtuna

Fotografie- Copyright D’Alex Photography