Nu pot sa tac!
Am scris mai demult urmatoarea idee: “copiii nu sunt rai, nu sunt prosti”. Pe langa multe cuvinte de bine pentru aceasta afirmatie, am primit si feedback negativ. Sa va spun ca le-am ignorant cu desavarsire, ar insemna sa va mint, iar eu nu folosesc minciuna, pentru ca mi se pare un efort prea mare pentru memoria mea, si asa incarcata, sa retin lucruri fara fundament real. De aceea va spun: nu, aceste afirmatii nu m-au lasat deloc rece! Unul dintre mesajele care m-au amuzat a fost legat de faptul ca exista copii care “au venit pe lume fara butonul de pauza”. Acum e randul meu sa dau feedback la aceasta afirmatie:
Copilul meu nu are buton de pauza si ma mandresc cu asta!
Mi-as dori sa aiba acest fabulous buton de on/off? Da! Sunt momente in care simt nevoia de un respiro, deci mi-ar prinde bine acest tip de buton, dar existenta lui m-ar speria. Ce ar insemna pentru mine existenta acestui buton, fie si el imaginar? Ar insemna un mare semnal de alarma! Ar insemna ca in loc sa imi educ copilul l-as dresa, ar insemna ca, in loc sa il incurajez sa aiba personalitate, nu as face altceva decat sa ii subminez visele, dorintele de explorare, puterea de decizie.
Si acum trec in alta extrema, este un feedback care m-a intristat teribil, si nu neaparat prin ceea ce scrie in el, cat mai mult gandul ca, din pacate inca multa lume gandeste asa. Am incercat sa obtin o explicatie la acest mesaj, insa nu am reusit sa il obtin asa ca apelez la voi sa ma ajutati sa gasesc o explicatie logica pt astfel de afirmatii defaimatoare vizavi de copiii nostri: “Degeaba vorbiți voi aici, mai exista si copii prosti pe lumea asta. Un copil poate avea părinți ok, dar el sa fie atat de prost de sa o dea in gropi. Cunosc cazuri de astfel de copii tolomaci si pe deasupra si grași ca niște porci mici si urâți deși părinții nu sunt așa. Unor astfel de copii le trebuie administratin mod regulat câte o mama de bătaie si cam atat, ca altfel nu prea poți sa te înțelegi cu ei (pt ca sunt mult prea prosti ca sa priceapă, nu de alta).”
Si acum o voi lua ca la scoala, voi lua fragment cu fragment si voi argumenta .
„Un copil poate avea parinti ok“ , acest „parinti ok“ este o descrie foarte vaga, ce inseamna acest „ok“? Daca inseamna ca parintii respectivi lucreaza, au un statut „bine“ in societate, o situatie financiara peste medie, asta nu inseamna ca modul de educatie pe care il abordeaza e cel potrivit pentru copil. Daca copilul e „atat de prost de sa o dea in gropi“, probabil copilul face niste „greseli“ intentionate pentru a atrage atentia sau ca si semn de revolta. Pentru a face aceste greseli intentionate, este nevoie totusi nevoie de un grad de inteligenta ridicat si de o gandire strategica foarte bine dezvoltata, deci copilul nu poate fi prost!
Copiii “tolomaci si pe deasupra si grași ca niște porci mici si urâți deși părinții nu sunt așa“ – prin tolomaci eu inteleg un copil absent, un copil visator, distras, probabil acesta e modul lui de a se retrage in interiorul sau de a fugi de lucrurile care il deranjeaza si il dor… ca sunt „grasi ca niste porci si urati“ e o alta discutie. Probabil sunt grasi pentru ca nu au o alimentatie echilibrata, iar in acest sens parintii aceia „ok“ se transforma brusc in niste parinti „nok“(not ok) neacordand o atentie sporita aspectului alimentatie din viata propriilor copii. Poate sunt grasi, deoarece folosesc mancatul ca si pe o evadare psihica sau pur si simplu au o afectiune care faciliteaza luarea in greutate. Ca sunt urati , ei bine aici e amuzant! Uratenia e o chestie relativa! Ceea ce pentru mine e urat, pentru altcineva poate fi cel mai frumos din lume si ceea ce e urat pentru altcineva, pentru mine poate fi idealul in frumusete. Totul tine de cine si cum priveste.
„Unor astfel de copii le trebuie administrat in mod regulat câte o mama de bătaie si cam atat, ca altfel nu prea poți sa te înțelegi cu ei (pt ca sunt mult prea prosti ca sa priceapă, nu de alta“ … No aici ma doare! Pentru ca in momentul in care aud de bataie la copii mi se rupe sufletul …. Mi se rupe sufletul pentru toti copiii batuti, dar mi se rupe sufletul si pentru adeptii acestui tip de aducatie, pentru ca sunt convinsa ca au fost batuti. Mi-e mila de toti cei batuti, ca au fost batuti cu jordita, ca au fost batuti cu furtunul sau cu cureaua sau „doar“ o palmuta la fund, mi-e mila pentru ca stiu ca au suferit o trauma. Insa trauma lor nu ar trebui proiectata asupra copiilor, deoarece acestia din urma nu sunt vinovati pentru copilaria traumatizanta a celor care ii bat !
Doamna, draga, imi pare foarte rau ca ganditi asa, imi pare foarte rau pentru copilaria dumneavoastra, imi pare rau pentru aceste sentimente care va rod lumina sufletului, pentru ca sunt convinsa ca in spatele acestor afirmatii acide este o durere in suflet care va macina de mic copil! Imi pare rau pentru aceste pete negre din trecutul dumneavoastra, insa sper din tot sufletul ca la un moment dat, veti reusi sa le ingropati acolo unde e le e locul, in trecut si sper din suflet sa va ramana vii doar amintirile frumoase din acea perioada. Mai sper sa aveti un copil sau nepotel care sa va arate si sa va invete ca in copilarie ai voie sa fii doar fericit si nu ai voie sa suferi si sper sa va lasati invatata sa ascultati copilul, sa ii ascultati gesturile, sa ii ascutati tacerea, sa ii vedeti faptele si exact ce spun ele si sa nu va cramponati strict ca aceste fapte vin in contradictie cu ceea ce credeti dumneavoastra! Invatati sa fiti deschisa si sa vedeti dincolo de aparente!
Un alt comentariu se refera la lipsa de respect a celor nascuti dupa ’89. Ei bine, cand citesc astfel de comentarii, imi dau seama ca e cineva care inca tanjeste dupa regimul comunist! Mentionez ca sunt nascuta in ’87, deci cam tot pe acolo. Respectul se castiga! Esti respectat daca oferi respect … Cum poti cere respect, cand oferi doar desconsiderare si etichetare fara fond? Cum sa respecti un om care te face prost doar pentru ca esti femeie? Cum sa respecti un om care te calca in picioare doar pentru ca are o varsta si in opinia lui are dreptul sa stearga cu tine pe jos? Aceste afirmatii ma fac sa imi amintesc un episod petrecut in iarna primului an de facultate. Un coleg s-a oferit sa ma duca acasa cu masina. Pe jos era polei si intr-o intersectie a alunecat masina pana in alta masina, iar eu m-am lovit foarte rau cu genunchiul de bordul masinii. Am coborat din masina si cu mare greutate am ajuns in statia de autobuz. Am urcat in autobuzul care mergea spre zona in care locuiam. Un domn dragut de vreo 40 de ani, mi-a cedat locul pentru ca a observat ca ma deplasam cu dificultate. Cu fiecare minut care trecea durerea se accentua. In statia urmatoare a urcat un domn la o varsta respectabila , undeva intre 60-70 de ani. Nu mai era nici un loc liber. Era ora 16:30, lumea obosita de la munca se indrepta spre casa, fiecare scufundat in propriile ganduri. S-a uitat domnul tot roata si si-a oprit privirea asupra mea, zicand: “Nu iti e rusine, nesimtito sa stai jos ca o taratura si sa lasi om batran sa stea in picioare? Te-o invata ma-ta sa mergi la f… si ce , ti-ai cracanat picioarele prea mult de nu mai poti sta in picioare? Curva penala si nerecunoscatoare ce esti, tu stii cat am muncit eu? Eu am dreptul la loc in autobuz, taratura dracului ce esti“. Incerc sa ingan cumva, prin ploaia de jigniri si injurii ca am avut accident de masina si ca nu ma cunoste sa ma faca in toate felurile, ca sunt studenta constiincioasa, da ce sa vorbesti, abia ma auzeam eu, el nu auzea nimic si continua :“te tine ma-ta in puf ca sa iti bati joc de oamenii batrani si sa sfidezi cu nesimtire stand jos ca o parasuta ordinara“ si multe altele pe care nu le pot reproduce aici. Norocul a facut ca domnul care mi-a cedat locul sa fie inca in autobuz si sa imi ia apararea. Dar lucrurile nu s-au terminat aici. A tacut batranul pana ce am ajuns eu la destinatie, am coborat cu greutate si am pornit incet spre casa, dar… o privire ma ardea in ceafa , batranul coborase dupa mine si cand a vazut ca i-am depistat prezenta a inceput o noua ploaie de injuraturi si jigniri printre care “te bat de te c..i pe tine, nici ma-ta din mormant nu te scoate din mana mea taratura dracului“…Si din nou, Dumnezeu ma iubeste si un echipaj de politie se afla in zona, le spun care e problema si il atentioneaza pe batran si ii dau un avertisment. A trebuit sa treaca doi ani sa mai ies linistita din casa fara sa ma uit in spate dupa batranul care mi-a bantuit multe vise transformate in cosmaruri. Ei bine, ziceti-mi voi cum pot sa respect un astfel de om?
Ar mai fi multe de zis pe aceasta afirmatie, dar chiar nu vreau sa imi ridic toate persoanele de o anumita varsta in cap. Ma limitez prin a spune ca din punctul meu de vedere, varsta nu impune respectul, omenia e cea care face acest lucru !
Dragi parinti, bunici, bone, educatori si toti cei care intrati in contact constant cu copiii, nu uitati: copiii sunt oameni si au dreptul la respect, respectati-i si va vor respecta !
Larisa
Sursa foto aici
3 Comments