Nimic nu e intamplator…
Acum aproape sase ani priveam cu mare bucurie primele mele liniute roz. Bebe isi anuntase venirea si din acea clipa viata mea incepea sa se schimbe incet, frumos si inedit. Sarcina a decurs fara probleme, momentul nasterii se apropia si, ca orice viitoare mama, faceam liste peste liste cu cele necesare bebelusului ce urma sa se nasca . Pana sa raman insarcinata si mult timp dupa aceea, aveam impresia ca aproape in orice casa unde exista un bebelus, exista lapte formula, biberoane si sterilizator si ca majoritatea bebelusilor se nasc prin cezariana, doar accidental apar pe lume natural. Mai tarziu aveam sa aflu ca multe dintre lucrurile scrise pe acele liste nu erau indispensabile si ca un bebelus are nevoie doar de mama sa pentru a fi fericit, iar asta datorita unui curs Lamaze la care, eu si sotul meu, am mers spre finalul sarcinii.
Cursurile Lamaze nu sunt foarte populare in orasul in care locuiesc, insa, cum nimic nu e intamplator, am ajuns la un astfel de curs. Aici am cunoscut-o pe Liliana Tudose, educator prenatal Lamaze si consilier in alaptare. Nu-mi imaginam ca la finalul cursului planul meu de nastere va fi complet dat peste cap in cel mai frumos mod cu putinta si ca eu, cea cu biberonul in capul listei pentru bebelus, imi voi alapta copilul. Si toate astea multumita Lilianei, un om absolut deosebit, o persoana calma si calda, pasionata de ceea ce face si perfecta pentru ceea ce face. In cele cateva sedinte ale cursului Lamaze, Liliana ne-a facut sa intelegem cat de departe eram de firesc si cat de benefica este nasterea naturala si alaptarea pentru bebelus si mama.
Astfel, intr-o dimineata de mai, odata cu primele raze de soare, a aparut si bebe Radu, nascut 100% natural.
Zilele ce au urmat n-au fost usoare. Oboseala s-a instalat incet-incet, bebelusul meu nu reusea sa prinda sanul corect si era o adevarata incercare fiecare alaptat. Ragadele aparusera, iar furia laptelui am simtit-o pana in maduva oaselor. Insa Liliana a fost mereu aproape. M-a incurajat, m-a sfatuit, m-a ajutat, mi-a explicat cum si cat de mult are nevoie bebelusul meu de mine. Ii datorez mult si nu exagerez cu nimic. Noptile care au urmat au fost grele, insa acolo, la san, era alinarea, altceva nu mai conta.
La sanul meu i-am admirat mereu perfectiunea, l-am mirosit sperand sa nu-i uit vreodata bebelusenia si am plans simtind ca merita o lume mult mai buna. La sanul meu Radu oprea timpul in loc si imi spunea fara cuvinte cat de norocoasa sunt ca il am, ca el e o minune…
Si asa am ajuns cu alaptatul, fericiti si sanatosi, pana la un an si noua luni.
Acum traiesc partea a doua a povestii pentru ca Radu are un fratior de 10 luni, care e, bineinteles, alaptat. Ceea ce le doresc tuturor bebelusilor…
Cu drag, Mirela
Fotografie – Alaptarea e iubire – Cristina Nichitus Roncea
Trimite-ne si povestea ta despre alaptarea copilului sau despre decizia de a nu alapta pe crestemoameni@gmail.com
Leave a Reply