9 august 2015

Natura își face treaba, dar trebuie ajutată: despre alăptare

În timpul sarcinii, când ma gândeam la fetița mea din burtică, știam că vreau tot ce e mai bun pentru ea. Asta includea și laptele matern. Însă nu m-am gândit nicio clipă ca voi întâmpina greutăți. Credeam ca va fi simplu, că natura își face treaba. Da, își face treaba, dar trebuie ajutată.

Am avut o sarcină normală, un travaliu extrem de scurt, iar după ce am născut, speram să am parte de ora mea magică. Să se întâmple așa cum citisem și cum vedeam în filmulețele de pe Internet. Dar am pornit cu stângul. Micul boț mi-a fost dat doar pentru câteva secunde în brațe înainte să fie cântărita, măsurată, spălată și mai știu eu ce, iar medicul să continue treaba cu mine. Nu m-am putut bucura de micuța mea decât după mai bine de două ore de la naștere, după obiceiurile spitalului. Abia așteptam să îmi țin puiul în brațe, să îl pun la piept, sa îl hrănesc, să îl alin. Momentul când mi-am ținut copilul în brațe, așa înfășat cum era, a fost magic. Am pus copila la sân în speranța ca o voi putea hrăni cu cel mai bun lapte din lume pentru ea. N-a fost să fie așa. Asistentele îmi aduceau biberonul cu lapte praf din trei in trei ore. Epuizată la maxim, cu dureri, naivă, mi-am trimis soțul să îmi cumpere pastile și plante să îmi facă ceai doar să îmi vină laptele mai repede. Laptele a venit, cu furie, însă, în ziua externării. Neputincioasă și frustrată mă uitam la micuța mea care plângea de foame, dar nu reușea să prindă sânul ca să sugă. Așa că mergi de cumpără pompă pentru sâni, mameloane de silicon, lapte praf și biberon. Acasă, am avut parte de ajutor din partea soțului, care se trezea noaptea și hrănea copila, iar eu mă trezeam să mulg laptele. A doua zi, cu mintea mai limpede ne-am amintit de Ștefana, consultant in alaptare. Am sunat-o și ea mi-a explicat cum să masez sânii ca să se detensioneze. A fost mana cereasca, cum s-ar spune.

Doar că problemele nu se încheiasera. Fata mea nu vroia să sugă de la sânul stâng. Am alăptat-o cu un singur sân vreo 2 săptămâni, până a reușit Ștefana să vină acasă la noi de la vreo 50 km distanță. Cu răbdare, a reușit. Am reușit să îmi alăptez fetița normal, de la ambii sâni. De atunci, alăptarea a decurs altfel. Mă puteam bucura că îmi hrănesc micuța cu cea mai bună hrană, cea mai sănătoasă, cea mai ieftină. Era minunat să o văd la piept, să văd cum îmi zâmbește cu un colț al gurii în timp ce ține mamelonul.

Și totuși, aveam să trec și printr-un episod de mastită, la vreo două luni de la nașterea micuței. A dormit vreo șase ore într-o noapte, iar a doua seară am avut temperatură de 39 grade. Inițial nu întelegeam ce e cu febra. Nu știam ce să fac, așa că am sunat medicul pediatru care a insistat să nu alăptez cât am febră, că îi dau copilului lapte fierbinte. Ceva nu suna bine pentru mine. Cred că am fost extrem de conectată cu micuța mea, iar ea a adormit singurică, deși de obicei adormea la sân. Am reușit să o alăptez în noaptea aia, după ce mi-a mai scăzut temperatura. Am mers la doctor și cu ceva pastiluțe am scăpat. Dar n-am încetat nicio clipă să cred că pot alăpta, că sunt capabilă să îi ofer copilei mele hrana de care are nevoie. Am trecut peste prejudecăți, am alăptat oriunde fetița mea dădea semne de foame. Am încercat să mă feresc de ochii celorlalți, dar am trecut peste orice gânduri și nu existam decât eu și micuța mea care avea nevoie de mine. Așa am ajuns la aproape șase luni, începem să ne gândim la (auto)diversificarea hranei, dar voi continua să alăptez atât cât va dori ea.