Sarcina și nașterea- povestea mea

Dupa 3 ani in care protectia a fost inexistenta, absenta unei sarcini nu mi-a ridicat semne de intrebare deoarece nu se punea problema unui copil, fiind studenta. Si apoi, la inceput de cariera, a venit nunta! Sambata, stres, oboseala, dans, duminica rau si rau si rau. Am crezut ca e de la oboseala acumulata cu o zi inainte….Luni , marti la fel , miercuri zic….hai sa fac un test,cine stie…..Surpriza! Cadou de nunta , 2 liniute!

Bucurie maxima, fuga la medic, apoi la Dedeman dupa mobilier (casa era nemobilata, nu avusesem de ce sa o mobilam, stateam acolo doar de 3 luni). Eram insarcinata in 7 saptamani. Dupa 3 saptamani durere maxima de burtica, fuga la medic: sarcina oprita in evolutie…

Tragedie!

Au urmat 3 luni in care toata lumea era vinovata pentru ceea ce mi s-a intamplat. Au urmat 3 luni in care nu puteam trece pragul de la usa fara sa izbucnesc in plans…..Au urmat 3 luni in care eram orice doar om normal nu!

Cumva mi-am revenit, am reinceput munca, mi-am gasit apoi alt loc de munca si incercam sa raman insarcinata. Au trecut 6 luni de incercari….nimic. Un an…nimic….un an jumate….nimic….Dupa 2 ani fac analizele de trombofilie….diagnostic: trombofilie severa. Nu stiam ce inseamna, incep tratament cu anticoagulante usoare , dupa 4 sapt sunt insarcinata….4 teste negative , ceva imi zicea ca sunt defecte …

2 martie 2013.  fac al cincilea test….Dupa 2 minute incepe sa se zareasca a doua liniuta mai mult stearsa decat evidenta… Incep sa tremur…Liniuta devine tot mai clara , lacrimile incep sa imi inunde fata  si curg, curg siroaie …Si nu se opresc. Astept sa vina sotul de la fotbal, leg un snur de martisor de test si i-l ofer….Martisorul nostru: o sarcina asteptata, dorita, visata. Ceea ce nu stiam era ce urma pe parcursul sarcinii!

Imi iau concediu o saptamana sa fac analizele pentru primul trimestru de sarcina, apoi merg la serviciu de luni pana miercuri, joi si vineri raman acasa, fiindu-mi foarte rau. Lunea urmatoare cu elan merg la munca …. Toate bune si frumoase, nici greata, nici durere, nimic….Ora 13:00 merg la masa, ii mananc pizza unui coleg ca era sa lesin langa el cand am vazut-o, apoi merg la baie…..Tragedie: hemoragie!!!! Vine sotul dupa mine si ma duce la spital de urgenta, plangeam, tremuram, rugam rezidentul care m-a preluat sa imi salveze copilul….Am ramas 2 sapt in spital , timp in care au urmat inca 3 hemoragii . Dupa ce  s-a stabilizat sarcina, merg acasa cu recomandare de repaus. Dupa o saptamana credeam ca sunt bine si am inceput sa fac una alta prin casa…A urmat o noua hemoragie…..

In total pana la 14 sapt am avut 8 hemoragii, 8 momente de panica, 8 momente de teroare , de frica de nedescris , stat in spital dar cu promisiunea ca dupa primul trimestru de sarcina pericolul trece!

In cazul nostru maaaare minciuna!!!!

17 saptamani de sarcina, simt o durere acuta in burtica.  Burtica se intareste, picioarele ma lasa, aerul parea ceva ce refuza sa ajunga in plamanii mei, transpiram…..Durerea crestea in intesitate si parea ca nu se mai opreste. Dupa vreo 15 minute trece ca si cum nici nu ar fi fost!

Rasuflu usurata dar nu pentru mult timp…O noua tura, o noua durere, parca mai mare … Fuga la spital, aveam contractii din 17 in 17 minute cu durata de 15 minute fiecare , cand am ajuns la spital eram deja epuizata , dar colul a ramas inchis ceea ce a fost perfect! Mi-au dat o injectie si m-au trimis acasa…..Dupa 2 zile episodul se repeta , de aceasta data intervalul intre doua contratii scazuse pana la 10 min, durata ramasese la fel de lunga! Internare! Colul ramane inchis insa contractiile nu vroiau sa se opreasca!

Pana la 24 de saptamani , periodic am avut contractii , periodic am ajuns la spital pentru 3-5 zile. Apoi s-au oprit și au luat-o  de la capat!

24 de saptamani, noaptea, ora 3:00. Ma trezeste o durere ascutita pe sub burta.  Deja fiind obisnuita cu contractiile , printre lacrimi reusesc sa vad cat e ceasul , durata contractiei e de 3 minute, dupa un minut vine o alta contractie, la fel 3 minute. Aveam contractii la minut cu durata de 3 minute , cu greu il trezesc pe sot, urcam in masina, imi venea sa imping, plangeam, incercam sa ma abtin….Nu puteam sa nasc asa de repede…

Internata in spital cu iminenta de nastere prematura, perfuzii cu gynipral …Cum se oprea perfuzia, cum incepeau contractiile la minut…..Am iesit din spital la 34 de saptamani cu gynipral pastile pana la 36 de saptamani!
Deja la 36 de saptamani speram sa nasc, sa se opreasca cosmarul, sa pot sa imi strang copilul in brate…Nu puteam sa cred ca totul va fi bine pentru ca au fost prea multe temeri, prea multe sperieturi, prea multe lacrimi, prea mult spital si prea mult repaus la pat…Insa baietelul meu se incapatana sa mai ramana in burtica.

38 saptamani si doua zile ,ora 3:00 noaptea , il trezesc pe sot:” Cred ca am intrat in travaliu!!!”

“Doar crezi , sau ai intrat???”

“Doar cred ca nu ma doare asa rau ca inainte!!!”

Ajunsi la spital eram dilatata 2 cm …..dupa 13 ore nasc o minune de copil de 3 kg si 51 cm …..Cosmarul se sfarsise , copilul primeste nota 10, iar eu pot sa imi strang copilul in brate!!!!
Nu visam, era real, adrenalina imi invada corpul, dupa 2 ore era cu mine in salon, baiatul meu, sufletul meu, viata mea!

Nimic nu ma durea , nimic nu mai simteam decat fericire si priveam la frumusetea ce era in patul meu de spital si nu imi venea sa cred ca eu l-am facut…

Era acolo, respira, plangea si se linistea in bratele mele. Era acolo langa mine si era baiatul meu….Al meu….Uau , aveam copilul meu dupa cele mai lungi 38 de saptamani din viata mea…..Dupa ce aveam impresia ca am fost insarcinata nu 38 de saptamani, ci  38 de ani desi eu aveam doar 26 …

Ii multumesc lui Dumnezeu pentru sarcina pe care mi-a dat-o, pentru ca daca era o sarcina normala  probabil nu simteam fiecare zi de sarcina. Pentru noi o zi in care nu nasteam era o victorie nesperata impotriva unui inamic necunoscut care vroia sa imi fure si cel de-al doilea copil….Fiecare zi se incheia cu un zambet si un rasuflu usurat. “Am mai castigat o zi pentru fiul meu, am mai castigat cateva grame pentru puiul meu , am castigat inca o zi pentru plamanii lui care se dezvoltau fortat de cele doua doze de dexometazona pe care le primisem. Am mai castigat o zi!!!”

Ce mult era o zi ….. Ce mult conta o zi in cele 38 de saptamani si doua zile…..Ce lunga era o zi in acele momente………..

Acum o zi fuge si nici nu o simt,uneori am impresia ca trec zilele pe langa mine si fiul meu. Acum are un an si 5 luni, e inalt pentru  varsta lui,  e vioi, e tenace, vorbeste, ma uimeste in fiecare zi …

E baiatul meu!

Larisa

De aceeași autoare, citește și Nu am obosit!

Trimite și povestea sarcinii sau nașterii copilului tau pe crestemoameni@gmail.com

Fotografie- Copyright D’Alex Photography