Îi mulțumesc enorm omului de lângă mine

În ultima vreme, simt tot mai mult nevoia unui time off să îmi umplu paharul, timp în care să mă recalibrez, să mai citesc câte ceva și pentru mine și pentru Micul Prinț. Mi se pare că m-a ajuns oboseala după săptâmâni întregi doar cu el + treburile casei și m-am transformat într-o mamă plictisitoare, adesea incapabilă să gestioneze emoțiile copilului 🙁

S-a întâmplat ca ieri, de exemplu, să mi se termine bateriile la ora 12. M-am panicat să observ că am ajuns să nu mai fiu bună de nimic la nici ora prânzului. Nu mai eram în stare să stau în picioare. simțeam că pic stând afară la joacă. Tânjeam după un power nap de 10 minute să îmi revin la capacitate maximă (e incredibilă puterea mamelor sau a taților de a se repune pe picioare uneori în doar 10 minute de somn atunci când trebuie). Deși soțul meu lucrează intens și nu se prea poate desprinde din muncă, s-a întrerupt și a preluat el copilul.

M-am pus în pat în secunda 2, am adormit în secunda 3, dar gândul meu fugea la masina de spălat care sigur a terminat programul, iar hainele trebuiau scoase, la supa pe care îmi planificasem să o fac pentru prânzul lui Horia, căci nu aveam nimic pregătit pentru el, la prânzul nostru și la alte câteva (multe) lucruri administrative de făcut. Mi-am zis că o jumătate de ora va fi suficientă pentru mine, să mă remontez și să nu îl rețin prea mult pe soțul meu de la muncă.

Dar mă trezesc 3 ore mai târziu, speriată și totuși convinsă că am dormit doar 30 de minute. Au venit amândoi în cameră să vadă cum sunt, iar eu încep panicată să mă conectez la realitate: hainele din mașina de spălat, mă duc să le intind!. “Care haine?” mă întreabă soțul meu, prefâcându-se că nu știe la ce mă refer – însă habar nu are să mintă/să se prefacă. Atunci realizez că ele deja au fost întinse unde trebuie. Mă agit, încurcată în cearceafuri, suuuupaaaaaaa! mă duc să o fac! “Ce supă?” și realizez apoi că toate au fost făcute cu cea mai mare dragoste. Prânzul pentru noi era și acesta gata, iar copilul era extrem de fericit că a participat la multe din treburile casei alături de tatăl lui.

L-am iubit foarte mult în acele momente. Deși știam ce om minunat am lângă mine, implicat 100%, sunt unele lucruri care nu încetează să mă surprindă, nu se demodează și sunt minunate când știi că ai scăpat de acele sarcini care mănâncă timp și energie, dar fără de care nu prea putem: chestiunile casnice.

Nu am cuvinte să îmi exprim recunoștința pentru aceste lucruri pe care unii le văd normale, naturale. Sunt normale și naturale atunci când a. unul dintre parteneri nu este îngropat în muncă interminabilă de luni întregi, b. amândoi partenerii sunt cu orele de somn la zi și sănătoși, c. nu au alte griji/obligații de job, ci doar energie de a se spriji unul pe altul. Însă cum aceste variante constituie un paradis îndepărtat pentru mulți dintre noi, eu am ajuns să mă bucur de orice grijă care mi se acordă, orice timp pe care pot să îl obțin, orice ajutor oferit.

Și totul este ca o binecuvântare când îți dai seama ce echipă bună faci cu jumătatea ta, oricând ți-e greu.

Mulțumesc, dragul meu!

Mama Pro

Citeste si Tati, te inteleg!