![](https://crestemoameni.ro/wp-content/uploads/2017/03/mereu-te-voi-iubi-Robert-Muncsch-1180x520.jpg)
Mereu te voi iubi- cartea care te face să plângi
Mereu te voi iubi (scrisă de Robert Munsch și ilustrată de Sheila McGraw) este cartea care te faci să-ți strângi copilul puternic în brațe și să suni repede părinții sau să le faci o vizită.
Am cumpărat cartea aceasta la grămadă, într-o comandă online pe care o așteptam cu nerăbdare pentru alte cărți. E scurtă ca o ploaie de vară și profundă ca un fior al morții. Vorbește despre dragoste, dar și despre moarte, fără a pronunța cuvântul acesta vreodată, dar mai ales vorbește despre cât este de important să îi prețuim pe cei iubiți, să îi strângem în brațe, să îi vedem des, să îi iubim fără margini și necondiționat.
Când am primit-o, Maria a vrut să o citesc pentru că îi plac cărțile cu bebeluși. Ne jucăm frecvent de-a bebelușul și adesea îmi spune să îi vorbesc ca și cum ar fi bebeluș. Simte ea ceva special în vocea mea când vorbesc cu bebelușii, mai puțină fermitate, mai puține reguli, mai mult lapte și mai multă miere.
De la prima citire, am izbucnit într-un plâns mut, pe care nu voiam să îl vadă. M-a pus să o citesc și să o recitesc și plângeam de fiecare dată. Un plâns pe care nu-l puteam controla, dar pe care îl țineam la cote decente, neobservabile. Cântam cu aplomb cântecelul mamei din carte, ca pe cele patriotice, să mai scad din tensiunea emoțională.
Am mai citit-o câteva zile, după care am ascuns cartea, am lăsat-o să se așeze, să își caute colț în cufărul cu amintiri.
Aseară(adică acum 3 luni când am început articolul acesta), Maria s-a cerut în brațe la tati. Tati a strâns-o în brațe cu bucurie, ea s-a bucurat de bucuria lui și l-a întrebat de ce e așa de bucuros. El i-a spus că o să crească și că o să-i fie greu să o mai țină și să o mai care în brațe așa cum o cară acum, așa că acum se bucură de momentele acestea. Ea a continuat cu întrebările: de ce o să cresc, de ce nu o să mă mai ții, dar de ce nu poți, așa că le-am zis că am o carte specială pentru ei doi. Păreau a fi într-un moment nostalgic. Le-am scos cartea și l-am ascultat pe tati citind-o. Era vizibil emoționat, dar n-a plâns, însă mie mi s-a pus din nou nodul în gât. M-am dus să o sun pe mama.
Plânsul e bun, curăță ochii :)), și plânsul de la o carte cu emoție e cu atât mai bun. E o carte foarte ieftină (costă 9,50 lei la emag), merită să o aveți în casă pentru când aveți nevoie să plângeți, să îmbrățișați, să dați un telefon important, să găsiți din nou care sunt lucrurile importante în viață, care e sensul vieții, să vedeți jumătatea plină a paharului.
Cartea a fost publicată în anul 1986 și de atunci a fost vândută în peste 7 milioane de exemplare. În limba română a fost publicată de Editura Paralela 45, ediția mea fiind din 2016. Nu spun mai multe, vă las să o descoperiți. E atât de simplă și exprimă atât de frumos ciclul și sensul vieții. Ascund cartea din nou astăzi. Mi-am făcut norma de plâns. Sunt curioasă dacă voi ați plâns când ați citit-o. Aștept să îmi ziceți!
În filmul de mai jos o ascultați citită în limba engleză.
Citește și Pierre, detectiv în labirint
Leave a Reply