Cu Maria la tenis

Acum vreo câteva săptămâni am vrut să merg cu Maria la restaurant. Era o zi urâtă de iarnă, cu frig, nu mai voia în casă, dar nici afară, n-aveam nici un alt plan unde s-o scot să schimbe aerul, așa că am zis că o facem și pe asta. Am scris despre ieșirea la restaurant aici pentru că a fost într-adevăr o ieșire memorabilă.

Ajunse la restaurant pe la ora 11, am constatat însă că nu se deschide decât la 12. Probabil că cei care merg frecvent la restaurante știu astfel de detalii,  mie nici prin gând nu mi-a trecut să verific programul de funcționare.

Primul impuls a fost să mă enervez pe mine pentru că am cărat copilul într-un loc fără să verific programul înainte, i-am creat așteptări și acum avea să mă bată la cap cu restaurantul.

Ei bine, de când cu copiii, am învățat că nu îmi folosește la nimic să mă enervez din nimicuri, ba mai mult,  enervându-mă nu fac decât să creez o stare de tensiune pe care o transmit copilului și care apoi se răsfrânge tot asupra mea, care, bineînțeles că mă pot enerva și mai tare și tot așa se lipește nerv peste nerv ca atunci când construim un om de zăpadă, numai că rezultatul nu e ceva la fel de simpatic ca omul de zăpadă.

Tot în categoria atitudinilor noi și benefice apărute în viața mea odată cu copiii este spontaneitatea reînviată. Nu știu în ce moment al vieții spontaneitatea mea a intrat în moarte clinică. Organizez totul în detaliu, am tabele în excel pentru multe activități zilnice (programarea la pediatru, plata facturilor, menu-ul copiilor, lista pentru lidl etc). Și cu toata organizarea, parcă mereu sunt dezorganizată, sau cel puțin așa îmi zice Tati când n-are exact toate hainele copiilor puse pe pat și trebuie să-i scoată afară.

Așa că, după ce am văzut că mai avem încă o oră până se deschide restaurantul, am început să o atrag pe Maria să căutăm râme prin pământul din față. Când, la țanc, dintr-o mașină a coborat un domn simpatic cu 5 copii de vreo 5-6 ani cu rachete de tenis și voie bună. Ne-am zâmbit reciproc (am observat că oamenii cu copii de mână își zâmbesc frecvent și fără motiv), l-am întrebat dacă sunt toți copiii lui (Captain Obvious cum ar zice Tati, dar nah, cum era să intru și eu în vorbă cu omul).  Domnul era instructorul de tenis al copiilor și urmându-i am ajuns la un super teren de tenis acoperit, unde copiii se antrenau.

Maria a tot văzut fragmente din meciurile Simonei Halep de un an de zile. Are un an de când îi face galerie la fiecare meci, e o fană foarte înfocată.

Așa că am cerut permisiunea și am fost primite cu căldură să asistăm la antrenamentul celor 5 copii. Cu greu am ținut-o pe marginea terenului.  Lua câte 2 -3 palete, am alergat după mingile aruncate, le-am adunat în coș, le-am numărat, a reușit să închidă coșul fără să îi dau nici o indicație (avea un mecanism de închidere special),  am alergat amândouă cu copiii la antrenamentul lor.

S-a așezat pe zgură și a testat bine textura cu mâinile, am făcut galerie celor 5 copii când își exersau loviturile.

Am petrecut peste o oră alergând pe marginea terenului de tenis, dar a fost un timp special pe care eu sigur nu îl voi uita.

Da, Maria a fost prima data pe un teren de tenis cu mine, intr-o zi mohorâtă de iarnă cu vânt și fără zăpadă. Dar și eu am fost prima dată pe un teren de tenis acoperit în aceeași zi. A fost timpul nostru special. Eu mi-am adus aminte de copilul de mine care intrase prima dată într-un solar cu roșii și castraveți. Simțeam aerul acela aburind și lumina soarelui intrând prin acoperișul de plastic transparent.

Povestea aceasta este despre timpul meu special cu Maria, dar și despre cum copiii îi ajută pe părinți să fie mai calmi în unele momente, să fie mai spontani, să găsească bucurie în lucrurile  mărunte, dar și să se simtă copii pentru o oră și să își rememoreze momente frumoase din copilăria lor. Pentru toate acestea și pentru multe altele, le mulțumesc copiilor mei pentru că există în viața mea.

Citește și Amintiri din copilăria mea. Timpul meu special cu oameni speciali.

Vă invităm să ne împărtășiți din momentele care au fost pentru voi ca părinți sau pentru voi, în calitate de copii, timp special. Să ne spuneți cum ați păstrat amintirea acelor momente, cum v-au înfrumusețat copilăria, cum v-ați conectat cu proprii copii.

Detalii despre concursul cu timp special, aici.