Liceeni frumosi – despre iubire si alte lucruri

Au trecut cateva zile bune de la tabara (despre care am scris aici) in care am fost alaturi de echipa Learnity si vreo 30 de liceeni pregatiti sa isi ia inima in dinti ca sa nu le stea in gat. A fost totul ca o poveste cu farmec aparte, caci intreaga tabara, in toate cele 6 zile, a a vibrat foarte sincer.

Imi amintesc si acum emotiile pe care le-am avut cand urma sa ii cunosc pe cei 32 de liceeni, adolescenti in mijlocul intrebarilor despre viata si despre ei. Dar programul taberei, desi incarcat, le-a oferit posibilitatea sa se gandeasca la ei si sa isi adreseze intrebari despre ei. Prima provocare pe care le-am lansat-o a fost sa isi identifice limitele si sa incerce, pe parcusul taberei, sa le depaseasca. Unii au reusit. Caci despre asta este Learnity, in principal. Le oferim un cadrul liceenilor astfel incat sa se caute, sa se scuture putin, sa isi gaseasca identitatea, autenticitatea, sa isi depaseasca limitele si sa invete fara bariere.

Imi amintesc despre ziua in care am vorbit despre iubire cu Ana. In capul meu se ciocnesc si acum toate momentele in care am ramas cu gura cascata de profunzimea unor liceeni in lupta lor catre sine. Definitiile pe care le dau ei iubirii sunt din cele mai diverse si, fiind singurul parinte din tabara, am suferit ceva mai mult. De ce? Pentru ca majoritatea liceenilor aveau nevoie de iubire DIN PARTEA PARINTILOR. Desigur ca stiau ca sunt iubiti, dar aveau nevoie de momente unu-la-unu in care acest lucru este spus sincer, iar la final sa se lase tacerea peste o imbratisare lunga, de reconectare. Liceenii au nevoie de apropiere, de timp, si chiar isi doresc sa treaca peste barierele de generatie. Mi-a fost greu sa le explic faptul ca unii parinti ar vrea sa isi impartaseasca iubirea, dar nu o fac pentru ca.. pur si simplu nu stiu cum sa faca asta si se ascund in spatele unui cadou. Si nu au nicio vina, pentru ca limbajul iubirii si declararea lui este un lucru care, indraznesc sa spun, se invata… sau chiar se sterge cu buretele de pe harta mintala, daca nu exista astfel de gesturi de iubire atunci cand suntem mici. Vremurile dinainte de 89 nu au fost deloc prietenoase cu exprimarea directa si vizibila sentimentelor de dragoste fata de altcineva in afara de partid si locul de munca. Totul era o lupta si inca simtim asta in interactiunile dintre noi.  Dar nimic nu e cu rea intentie, si totusi, pentru liceenii pe care i-am avut in tabara, iubirea de parinti era printre subiectele discutate intens.

A fost freamat mare si in jurul discutiilor despre cum se simt la scoala, cu profesorii si colegii. Unii dintre ei ar vorbi zile in sir doar despre asta, sa se descarce.

De fapt, au de spus cate ceva despre orice li se intampla. Au idei, pareri, au conflicte interioare si suntem reponsabili de cum se dezvolta. Suntem si noi responsabili, am zis bine, intr-un fel sau altul.

E important sa le dam sansa sa vorbeasca si sa isi adreseze intrebari pe ce mai diverse subiecte, dar in primul rand, in anii adolescentei, e important sa ii punem in centrul unor procese care ii duc tot spre ei. In tabara am discutat despre iubire, despre autenticitate, self discovery, a chestiona, a nu te sabota, a nu te vinde la reduceri, despre arta de a adresa intrebari, despre construirea caracterului, comunicare, improvizatie, am avut doze de inspiratie ale unor oameni care au puterea exemplului, ne-am jucat si am strans legaturi.

Urmeaza o perioada foarte frumoasa atat pentru ei, cat si pentru noi. Tot ce speram este ca anul care vine sa ne aduca mai mult timp impreuna.

Multumim, copii, pentru tot ce sunteti si pentru ce puteti deveni!