Lecția de educație financiară

A fost o lectie care mi-a mers cu bucurie la suflet, pentru toate beneficiile aduse copiilor mei; dar si cu sageti de ingrijorare si frustrare, ca ce se intampla la clasa lor nu e parte dintr-un sistem de invatamant national.
La lectie „au iesit la tabla” toti copiii, toti parintii si invatatoarea impreuna cu ei; cu totii am avut de pregatit un targ de Craciun, pe holurile Colegiului National Mihai Eminescu.

„Examinatorii” au fost sutele de vizitatori ai targului si au avut de evaluat calitatea de manufactura, ingeniozitatea in alegerea materialelor si frumusetea decoratiunilor, abilitatile de comunicare ale copiilor-vanzatori, grija cu care prezentau si intretineau standul ca sa-l faca mai atractiv, capacitatea lor de a intelege ca unele produse se vand mai greu si ca trebuie grupate in oferte, ca unele se pot da gratis la cumpararea altora sau ca e necesara o ajustare a preturilor, apoi manipularea banilor – calcule, rest, intelegerea valorii.
Au fost pregatite foarte multe idei originale, s-au spus sute de „buna ziua”, de „mai poftiti pe la noi” si de „multumesc”; s-au schimbat atat de multe zambete, au fost atat de multe chiote de bucurie cand se vindea cate ceva, atat de multa interactiune si emotie buna!

Acesta a fost examenul a mai mult de o luna de lucru, perioada in care noi, parintii, am avut de petrecut timp cu copiii nostri, ne-am sfatuit ce sa confectionam, cum sa pictam, cat sa ne intindem cu ideile, astfel incat sa putem sa le terminam la timp. Au facut fetele mele toate operatiunile din toate decoratiunile pe care le-am adus la targ? Nu! Nici nu aveau cum. Dar, am vizionat impreuna filmulete care sa ne invete sau sa ne inspire; am facut destul de multi pasi impreuna: taiat, pictat, legat. Unde a fost mai complicat, am finalizat noi. Cum, necum, ne-am jucat impreuna cu lipici, foarfece, crengi, pietricele, cartoane, hartie colorata, sfoara, borcane refolosite si au iesit din mainile si mintile noastre lucruri care ne-au entuziasmat.
In paralel, la scoala, copiii au pregatit impreuna cu invatatoarea, alte decoratiuni. Cu totii am inceput o treaba si am reusit s-o ducem la un bun sfarsit real, functional, cu rezultate palpabile si invataturi folositoare in viata reala; nu pe hartie, nu in note fara valoare.

Iar dupa aceasta zi, ca si dupa alte dati, am avut un puternic sentiment de bucurie ca am norocul sa am fetele intr-o clasa cu colegi ce au parinti cu mentalitate de voluntar. Oameni care nu asteapta rezolvare din alta parte. Isi sufleca manecile si se pun pe treaba:
– Ce putem face pentru scoala?
– Cum ne putem ajuta invatatoarea sa dea cea mai buna educatie copilului meu?
Si pe buna dreptate. Nu se mai poate doar sa ne plangem. E timpul sa facem noi tot ce putem, sa impingem scoala sa se schimbe! O simt ca pe o datorie.

Si pentru ca subiectul e in zona Craciunului, imi doresc sa se faca o magie si sa se intample o schimbare, iar oameni ca profesorul fetelor mele, sa fie luati pe sus de vraja si pusi sa schimbe modul in care se face scoala.
Aproape ca nu-mi pasa: invatatoarea fetelor mele sa fie torturata, schingiuita, sa zica tot ce crede despre pastrarea vie a curiozitatii copiilor, sa marturiseasca faptul ca nu crede in note si evaluari facute la o stupida ascultare in fata clasei; ca lectiile nu inseamna statul cu nasul in caiet, incremenit 55 de min in banca; cum isi doreste ca acasa, copilul sa fie liber de lectii si ca timpul ala e mai bun de jucat si stat cu familia si prietenii; ca niciodata nu da sarcini cand vine “uikendu'” si apoi vacantele; ca e mai bine sa fie pauze mai mari la scoala, sa fie suficient timp ca un copil sa se catere si cocoate pe tot ce se poate, sa alerge, sa se intinda, sa sara, sa zaca sprijinind gardul scolii, privind in gol, ca apoi sa se intorca la clasa limpede; ca ora de curs sa fie mai scurta, pentru ca nici noi, adultii nu putem, nu vrem si nu avem chef sa stam atat de mult concentrati pe o problema; sa spuna cum in clasa ei se perinda sa vorbeasca elevilor, tot soiul de oameni, din toate colturile lumii: italieni, francezi, estonieni… si actori, psihologi, filologi si artisti plastici, chiar parintii; ca lectii placute se fac si in natura, in muzee, in sali de teatru si concerte, in institutii bancare; ca se lucreaza in echipa; ca un copil poate umbla liber prin clasa in timpul orelor, ca se poate aseza pe jos daca asa ii dicteaza personalitatea sau pe banca ori pe pernele aduse de acasa; sau poate sta descaltat; daca papusa de plus sau Transformersul isi face proprietarul mai relaxat la ore, atunci sa stea cu el pe banca, in brate, poate sa-i si sufle; ca nu e in regula ca intr-o clasa sa fie liniste…

Pregatirea unui targ de Craciun sau scrierea unei carti de catre copii, ilustrarea ei si punerea in scena a unui spectacol dupa ea – de exemplu, sunt lectii care imi pregatesc fetele pentru viata? Aduc fetelor mele cunoastere, le pastreaza vie curiozitatea, le educa, nu se plictisesc si nu considera scoala un loc de tortura? Da, sunt! Am spus mai sus cate lucruri se intampla unui copil, in timpul unei astfel de lectii.

Oau, m-a luat valul si nu ma mai opresc! Dar inca o mai am in minte pe Ilinca stand cu o stea ridicata, sa atraga clientii, pe Mara care imi spunea la culcare, inainte cu o seara, ca „am emotii! Ce-o sa le spun clientilor?”, ca o colega micuta intreba cumparatorii „vreti o prajitura la 1 leu sau din partea casei?” Hahahaha!!!! Ca auzeam soapte chicotite intre copii: „merge bine treaba”….

Cum spuneam, m-a luat valul! Deci ma opresc…

Laura

Foto- arhiva personala a  autoarei.