Mă dau în leagănele pentru copii
În primul an de viață al copilului, maternitatea a venit pentru mine la pachet cu multă oboseală, stres, neputință, necunoaștere. În același timp, lângă mine creștea un om minunat care mă bucura cu fiecare zâmbet, cu fiecare gângurit, cu fiecare gest aparent nesemnificativ. Așa că deseori, când mi se pare că e greu, că nu mai pot, fac cu mine un exercițiu de gândire și trec în revistă cel puțin un avantaj/ beneficiu/ bucurie adusă de maternitate.
Duminica trecută m-am bucurat din nou de faptul că de când sunt mamă, am avut curajul facerii unui sport extrem- datul în leagănele pentru copii… pe furiș.
Foto- cerul văzut din leagăn.
Maria plecase la bunici, așa că eram singură cu Mihai care stă și două ore în leagăn fără să clipească. L-am scos în parc, l-am legănat, am cântat, vorbit, iar la un moment dat s-a produs minunea. Toți ceilalți oameni din parc au plecat să mănânce, așa că am rămas singură cu Mihai. Noi și două leagăne.
M-am așezat lângă el, i-am spus că mă dau și eu în leagăn, mi-am făcut vânt (cum ziceam noi în copilărie) și am strigat un yupiii. Mihai s-a uitat la mine și a început să râdă zgomotos, cu toată fața. Nu mă mai văzuse în starea asta de copil, în care mă bucuram cu tot corpul de datul în leagăn.
M-am dat în leagăn vreo jumătate de oră când a venit o mamă cu fiica ei și i-am cedat leagănul cu o oarecare tristețe. În jumătatea această de oră mi-am umplut ochii de cer, m-am uitat la copaci și la mugurii lor care în curând vor înverzi, am cântat cântece din copilărie, am simțit cum îmi zboară părul în vântul leagănului, m-am simțit teleportată în satul bunicilor acum 20 și ceva de ani și nu într-un parc de cartier din București.
Pe când Maria era mică încât dormea mult în căruț, am ieșit odată cu mama și Maria până în piață. Mama era o săptămână în vacanță și venise în vizită. Maria adormise la întoarcere din piață, așa că ne-am oprit în același parc de cartier să o lăsăm să doarmă. Era ora de somn a copiilor așa că parcul era gol. M-am urcat în leagăn și am început să mă dau în el și să râd ca un copil. Am invitat-o și pe mama. A ezitat câteva secunde. După care s-a urcat lângă mine în leagăn și am râs mult amândouă. AM putut să vorbim despre altele decât despre lucrurile uzuale. Leagănul ne-a deschis noi subiecte de conversație. Era primăvară și parcă legănatul îmi umplea plămânii de aer curat și verde. Ne-am uitat împreună la cer, la soare, la nori.
Mama nu s-ar fi dat în leagăn. Îi era rușine. S-a dat în leagăn pentru că știa că în parcul acela mic de cartier din București n-o cunoștea nimeni. Și n-o judeca nimeni cunoscut. Pentru că da, este o nerozie să te dai în leagăn la peste 50 de ani. Și desigur oricine are peste 10 ani trebuie judecat aspru din priviri pentru că ocupă leagănul copiilor.
Dacă nu aș fi avut copii, nici prin cap nu mi-ar fi trecut nici mie să intru în parcul gol și să mă dau în leagăn.
Copiii m-au ajutat să redevin copil și să trăiesc aceste bucurii simple.
Azi de dimineață, m-am lovit pe facebook de o inițiativă care mi-a mers la suflet. Misiunea 5, Leagăne pentru adulți în parcuri.
Redau aici un mic fragment din motivația și îndemnul inițiatorilor.
In mod firesc( aberant, mai degraba), odata ajunsi la maturitate ne pierdem “dreptul” la leganat.
Fiindca in parcuri nu se gasesc leagane destinate adultilor, Nefiresc promoveaza o noua idee si anume, aceea de a gasi cateva locuri, unde sa atarnam doua/trei sfori, iar pe noi odata cu ele si sa ii dam drumul la leganat.
“In Lituania, am vazut cum ei aveau undeva la vreo 15 leagane legate de copaci/tevi, in parcuri si m-am gandit ca abia astept sa avem asa ceva si in Bucuresti.In Lituania, in Vilnius exista peste 10 leagane instalate de binefăcători anonimi.”
Completează acest formular , iar grupul Nefiresc o sa printeze toate raspunsurile si o sa mearga cu ele la primarie si la Administratia Parcurilor pentru a le arata motivatia oamenilor care doresc sa participe la eveniment.
Așadar se pare că avem și noi, adulții, dreptul de a ne legăna fără a primi priviri acuzatoare. Pe 1 și 28 martie putem sprijini acest demers.
Citește și Ți-e teamă să mergi (cu copilul tău) pe stradă în București?
3 Comments