
Da-i lapte praf! E anormal sa petreaca atata timp lipita de tine!
Eram foarte fericita. Eram mandra de copila mea minunata. Eram incantata de reusita noastra. Mi-as fi dat nota 10 si premiul intai. La iesirea din maternitate, am fost felicitate. Singurul bebelus, nascut in acele zile, alaptat exclusiv.
Va imaginati? Un lucru atat de natural, instinctiv, normal si, totusi, atat de rar incat noi am primit felicitari.
Am ajuns acasa. Plina de incredere si optimism.
Spre finalul trimestrului trei avusesem parte de sprancene ridicate, pesimist, si indicatii “pretioase” de a ma pregati cu lapte praf si biberoane.
Copila petrecea mult timp lipita de corpul meu. Evident, caci ne iubeam. Mi se parea normal sa fim nedespartite. Ii placea la san si simteam ca era confortabil pentru ea, cald, familiar si nu doar o sursa de hrana.
In prima seara acasa, m-am ciocnit cu prima indicatie inutila primita in timpul mamiciei. N-am stiut atunci dar, avea sa-mi marcheze startul in alaptare.
– Da-i lapte praf! E anormal sa petreaca atata timp lipita de tine! E ceva in neregula cu tine, cu laptele tau. Nu e bun. O sa o imbolnavesti.
Am refuzat.
Din pacate, insa, cuvintele s-au lovit puternic de creierul meu si au ramas ecouri si in saptamanile ce au urmat.
N-am cedat niciodata tentatiei de a oferi lapte praf. Dar, am devenit obsedata sa o hranesc. Orice scancet imi parea semnal de foame, orice minut dormit in plus imi parea semn ca e nehranita, orice trezire mai devreme ca de obicei ma ingrijora, mi se parea palida sau din ce in ce mai firava. Petreceam ore intregi cautand sfaturi pe internet, grafice de crestere sanatoasa, metode de verificare a atasarii corecte la san sau statistici de dezvoltare si luare in greutate.
In tot acest timp, cat eu ma agitam inutil, pierdeam bucuria de a-i oferi copilei nu doar o hrana sanatoasa, lipsita de hormoni de stres si teama ci si iubire calma, relaxata.
Controalele medicale, de parca ar fi fost nevoie de ele, aratau ceea ce era evident cu ochiul liber: fetita crestea corect, frumos si sanatos.
Am “perseverat” cu nelinistea timp de 2 luni. Primele 2 luni. Care ar fi fost, in mod normal si nederanjate de sfaturi nesolicitate si gresite, luni minunate in care se continua si cimenteaza frumoasa relatie mami- bebelus inceputa inca din burtica.
Copila mi-a redat “mintea”, sa imi vin in fire. O priveam intr-o zi si am intrebat-o daca e bine. Raspunsul ei, pozitiv, a venit din privirea in care ascunde toate stelele si secretele galaxiei.
Acum are 8 luni, din care primele 6 alaptate exlusiv. Este sanatoasa, desteapta, vesela si vioaie. Alaptarea continua cu succes.
Numele meu nu conteaza. Am 31 ani, dar nici asta nu conteaza. Sunt vegana, lucru neimportant. Am, in zilele bune in care reusesc sa mananc si pranz si cina, 45 kg. Nerelevant, de altfel.
Ce este important? Important este ca laptele meu e bun, e suficient, e hranitor. Important este ca asa e al tuturor mamicilor. Retineti asta!
Andreea
Fotografie – Alaptarea e iubire – Cristina Nichitus Roncea
Trimite-ne si povestea ta despre alaptarea copilului sau despre decizia de a nu alapta pe crestemoameni@gmail.com
Leave a Reply