
Iurta didactică şi clasa tribală
Ideea de clasă mobilă a luat diverse forme în practica de zi cu zi, cu deschidere spre mediul natural, relocalizarea în anumite spaţii, precum ora de lectură la Seneca sau vizite de studiu. De data aceasta, visăm la o iurtă, una în care copiii să chicotească, să îşi imagineze orice poate face înconjurul lumii, fără limită de timp şi sub auspiciul “totul e posibil la momentul potrivit”.
Unele idei au nevoie să se aşeze în timp, să ajungă în apropierea unor oameni care se deschid spre a le întâmpina cu un mare “da” şi pregătiţi să facă noduri după noduri de voinţă şi colaborare pentru a le concretiza, aşa cum vom împărţi cele aproximativ 900 de noduri necesare pentru iurta clasei.
Într-un grup unde se simte o asemenea susţinere şi se visează împreună,se ajunge mereu la un bun sfârşit care celebrează puterea de coeziune şi accesarea resurselor întregii clase. Pentru că ne alegem clipă de clipă, avem o viziune comună, proiectele iniţiate au consolidat de fiecare dată legătura dintre noi şi au stimulat spiritul creativ şi empatic al grupului.
Lecturând cartea lui Louis Cozolino, am conştientizat că noi suntem o clasă tribală în care părinţii vin cu idei, discutăm, copiii au spaţiul de a propune, de a experimenta, de a metamorfoza idei iniţiale în poveşti acţionale pe stilul lor. Potrivit lui Cozolino, tribul este definit drept “un grup de indivizi legaţi laolaltă de timpul pe care-l împart, de familiaritate, afecţiune şi un scop comun”. În cadrul clasei tribale, Cozolino îndeamnă la implicarea activă atât a părinţilor, cât şi a copiilor: “Implicaţi cât de mulţi părinţi posibil pentru a extinde baza de cunoştinţe a clasei şi pentru a maximiza legătura clasei şi a şcolii cu comunitatea. Nu e suficient ca părinţii să fie doar prezenţi; includeţi-i în planificarea şi reflecţia asupra sarcinilor şi provocărilor ce le vor fi prezentate elevilor.[…] Crearea unei clase tribale presupune participare extinsă, respect şi luarea de decizii în mod democratic. Un început simplu este să vă gândiţi cum să îi includeţi pe elevi în structurarea şi pregătirea orei.”
Mai mult, construirea unei clase tribale este o formă de artă a comunicării şi un act de curaj: “Din nefericire, crearea unei clase tribale este un act subversiv, în opoziţie cu obsesiile culturale ale scorurilor la teste şi competiţiei. E nevoie de încredere din partea profesorilor, părinţilor, directorilor şi elevilor în ideea că inteligenţa socială şi cea cognitivă sunt la fel de importante şi că învăţarea se realizează cel mai bine în contextul relaţiilor sigure. În ultimă instanţă, construirea unui trib este o formă de artă, ghidată de empatie, acordaj şi sensibilitate umană.”
Încrederea pe care ne-am acordat-o an de an ne-a ajutat să promovăm noutatea ca o marcă a grupului, oferind timp şi energie comună pentru evenimente despre neuroștiinţă, astrofizică, teatru labirint etc După cum spunea şi Cozolino: “Fiecare dintre noi înfloreşte la niveluri diferite de provocare şi risc”, iar noi ne-am reglat de-a lungul timpului astfel încât să ne cunoaştem mai bine, să experimentăm, să fim vulnerabili, să riscăm pentru un “mai bine” personal, inspiraţi de curajul şi entuziasmul fiecăruia dintre noi.
Hallowell afirma că “o viaţă fericită se bazează pe ceea ce eu am numit <o copilărie bazată pe conectare>”, iar copilăria nu se pune pe pauză când intră într-o sală de clasă şi nici nu se uită aşezată în bancă pentru prezentarea de reguli. Prin activităţile de explorare, copiii au un cadru stimulativ de a crea şi de a împărtăşi propriile descoperiri. Iar iurta va fi un spaţiu de descoperit şi de conectare.
Acum câţiva ani nu aş fi asociat imaginea iurtei de clasa de elevi, deşi Incubator107, locul unde am participat la activităţi în iurtă, a fost mereu pentru mine o inspiraţie. A fost nevoie să răsfoiesc un ghid de călătorii eco şi să găsesc o prezentare a unei iurte din Spania şi să îmi reamintesc de atmosfera din iurta de la Incubator107. Realizatorul iurtelor de la Incubator a prezentat într-un interviu modalitatea în care iurta poate găzdui bucuria, jocul, confortul. Interviul poate fi citit aici.
Poate cel mai de preţ dar al clasei în colaborarea cu părinţii este că le arătăm copiilor un model de a contribui prin creativitate,entuziasm, ascultare reciprocă şi toleranţă la starea de bine generală şi la sentimentul că ne putem baza unii pe ceilalţi: “Creierul nostru va vedea oamenii doar în felul în care a fost antrenat să îi vadă.” (Dr Menis Yousry)
Sursa foto: romaniapozitiva.ro
Leave a Reply