Imi iubesc copilul, indiferent pe cine ar iubi el

Crescând într-o familie ușor boemă, deschisă la idei și experiențe noi și care avea în trunchiul ei un rezervor mereu plin cu dragoste de oameni, nu am simițit niciodată o reținere față de cei care erau altfel decât mine. Știam de timpuriu că unii oameni au pielea de altă culoare, unii au obiceiuri care îmi păreau ciudate, alții se închină la alți zei, însă era cumva implicită pentru mine ideea că toate lucrurile acestea sunt învelișuri de culori diferite, care îmbracă același miez fundamental de umanitate. Mi-am păstrat aceste credințe de-a lungul anilor și au devenit o parte a identității mele, m-am implicat chiar, din când în când (nu atât de mult pe cât mi-aș fi dorit…) în acțiuni pentru protejarea dreptului fiecăruia dintre noi de a-i fi respectată demnitatea de om, chiar dacă face parte dintr-un grup privit cu neîncredere sau chiar cu ostilitate de către ceilalți. Între timp, am devenit mamă și mă gândesc în fiecare zi cum să transmit băiețelului meu valorile în care cred, cum să-i explic cu dragoste, cuvinte potrivite și toleranță anumite situații care îl vor mira, reacții care îl vor întrista, tipare comportamentale pe care le va observa și experiențe pe care le va încerca…

Îmi amintesc perfect momentul în care am citit pentru prima dată într-un ziar cuvântul ”homosexual”, la vârsta de 6-7 ani. Cum făceam de fiecare dată când nu înțelegeam ceva, am dat fuga la cel mai apropiat adult să mă lămurească. În acest caz, adultul s-a nimerit să fie bunica, în a cărei casă nu se vorbise niciodată despre sexualitate sau alte lucruri ”de rușine”. Probabil jenată, încurcată, neștiind ce să-mi răspundă, mi-a spus în grabă că înseamnă ”persoană de sex bărbătesc”, sperând că a scăpat de mine. Nu mică a fost mirarea mamei când am întrebat-o în zilele următoare, cu maximă inocență: ”Mami, nu-i așa că tati e homosexual?” Deși sună a scenă comică dintr-un film, povestea chiar așa s-a petrecut și a condus la aflarea explicației reale a cuvântului buclucaș. Nu m-am gândit prea mult la asta, am pus noua informație în cutiuța cu ”oamenii sunt de multe feluri” si mi-am văzut mai departe de copilăria mea. Copiii n-au nevoie de multe explicații pentru faptul că doi oameni se iubesc. Când am crescut, am întâlnit persoane de alte orientări sexuale, unele încântătoare, altele iritante, unele inteligente și amuzante, altele obtuze, pe scurt, oameni ca toți oamenii, cu calități și defecte, cu bucurii și necazuri, dincolo de preferințele lor intime. Însă ceea ce le era comun tuturor era un trecut apăsător, plin de tulburare, de singurătate, de teamă. Teama de pornirile pe care la un moment dat nu le înțelegeau, teama că ceva nu este în regulă cu ei, teama că toți cei dragi nu îi iubesc cu adevărat pe ei, ci un rol pe care îl joacă și că dacă ar mărturisi ceea ce simt de fapt, părinții și prietenii le-ar întoarce spatele, teama că poate aceștia ar avea dreptate să-i părăsească, pentru că poate nu merită să fie iubiți și poate nu-i va mai iubi nimeni niciodată…

Când se iscă vreo discuție, în jurul vreunei mese sau pe vreun ”perete” electronic, cu privire la persoanele de altă orientare sexuală, apare mereu întrebarea ”Dar dacă copilul tău ar fi homosexual, cum te-ai simti?”. În ciuda prieteniei mele vechi cu diferența, ca mamă, mărturisesc că m-ar speria foarte tare să aflu că băiatul meu este homosexual. În primul rând, cel mai tare m-ar îngrozi să descopăr acest lucru singură, când ar fi aproape adult. Orice mamă își dorește cu toată ființa ei să fie umărul pe care copilul ei se sprijină, să fie omul la care vine cu încredere pentru alinare, indiferent ce a făcut sau crede că a făcut rău, indiferent dacă e rușinat că a luat o notă proastă sau disperat că a comis o infracțiune. Acolo unde situația este cea mai gravă, este cea mai mare nevoie de dragostea mamei. Iar ideea că puiul meu, căruia i-am șters lacrimile din primele clipe ale vieții, a purtat singur o asemenea povară, ascunzâdu-se, speriat și confuz, de ochii lumii, de ochii mei, fiind încercat, poate, de gânduri negre, întrebându-se dacă îl voi disprețui sau părăsi, mi-ar rupe inima și aș regreta în fiecare zi faptul că nu am reușit să-i transmit suficient de clar mesajul primordial pe care un părinte trebuie să-l transmită copilului lui: te-am iubit și te voi iubi mereu, indiferent cine vei fi și ce vei face. Pentru că cred cu tărie că părintele are dreptul să fie supărat, dezamăgit, frustrat din pricina comportamentului fiului/fiicei sale și să-i și arate acest lucru (în anumite limite și într-un mod constructiv), însă nu are dreptul să-i retragă iubirea,cel puțin la fel de necesară copiilor (dar și adulților…) ca hrana sau acoperișul de deasupra capului. De aceea, voi munci în fiecare zi a copilăriei fiului meu să mă asigur că dacă va avea cea mai mică tulburare în legătură cu ceea ce este sau ce ar putea fi (indiferent dacă e vorba de orientare sexuală sau de altceva), o va putea discuta deschis cu mine.

Apoi, m-aș teme pentru toate greutățile pe care le va avea în față. Dacă-și va asuma deschis orientarea, oare va fi respins de prieteni și de rudele mai conformiste? Oare va reuși să găsească și să păstreze un loc de muncă unde va fi acceptat? Oare va avea șansa să aibă o familie proprie? Oare va trebui să renunțe la a avea vreodată copii? Oare va face față insultelor, oare va veni acasă bătut? Oare va fi suficient de puternic încât să ducă în fiecare zi consecințele faptului că și-a asumat diferența față de ceilalți? Iar dacă nu și-o va asuma, cât timp va putea să se ascundă până să răbufnească? Ce va face acest secret stimei lui de sine, bunăstării lui psihice și relațiilor cu ceilalți? Ce va face dacă într-o zi va fi deconspirat împotriva voinței sale? Lista de întrebări de abia începe și mi se învârte capul numai gândindu-mă la toate grijile noi pe care ar trebui să mi le fac. Însă în ambele situații, cea mai pregnantă întrebare din mintea mea ar fi, mai mult ca sigur, ”cum eu n-am trecut prin această experiență, oare voi reuși să-i dau sfaturile cele mai bune, să spun ceea ce are nevoie să audă, să îl îndrum, să îl ajut?”

A afla că are un copil cu o orientare sexuală diferită este un moment de încercare pentru orice părinte, indiferent cât este de tolerant sau de conservator.  Însă ceea ce noi, ca părinți, trebuie să ne amintim în fiecare clipă este că această încercare este mult mai grea pentru adolescentul care, pe lângă toate frământările normale ale vârstei, trebuie să facă față unei astfel de revelații, care-i va întoarce viața cu susul în jos, îi va schimba imaginea despre sine și despre viitorul său și îl va transforma într-un paria în ochii multora. Sunt puține momente în care un tânăr are nevoie mai mare de dragostea necondiționată a părinților. Acest adolescent e bebelușul pe care l-am ținut în brațe, copilașul pe care l-am învățat să vorbească, să meargă, să gândească și să simtă în mod independent, care ne-a adus minune și bucurie în viață, ne-a dat sens, ne-a iubit cu încredere și inocență și ne-a învățat și pe noi să iubim într-un mod unic, total, irevocabil, căruia i-am jurat că-l vom proteja până la ultima suflare. Sunt multe și diverse drumurile pe care un fiu poate păși în viață împotriva credințelor, valorilor sau aprobării părinților săi. Însă a-l renega înseamnă a te renega pe tine însuți, care l-ai adus pe lume din carnea și spiritul tău, care ai investit în creșterea sa griji, lacrimi, timp, vise și speranțe (multe dintre care pot deveni în continuare realitate). Înseamnă a lega tot ceea ce este omul pe care l-ai creat de un singur aspect al identității sale.

După momentul inițial de șoc, un părinte care își iubește necondiționat adolescentul va pune deoparte propriile rezerve cu privire la orientarea sexuală mărturisită și va începe să caute sprijin, sfaturi, modalități prin care să îl facă să se simtă în siguranță, să îl ajute să se integreze, să îi ușureze angoasa și să îl pregătească pentru provocările ce  îi stau înainte. Este dificil însă de găsit un astfel de sprijin într-o lume în care încă persistă un stigmat puternic asupra celor care sunt diferiți de majoritate, în special pentru un părinte care se lovește pentru prima oară de această problematică și nu știe încotro să se îndrepte și la cine să apeleze.

Din fericire pentru părinții care vor să știe mai multe despre cum să le fie alături copiilor lor cu orientări sexuale diferite, asociația pentru drepturile minorităților sexuale Accept România organizează periodic întâlniri ale grupului de suport pentru părinți, Rainbow Families, în cadrul căreia persoane care trec prin provocări similare pot face în mod deschis și fără teamă, într-o atmosferă informală, schimb de experiențe, iar specialiștii Asociației vor oferi informații și sfaturi de calitate. Următoarea întâlnire a grupului va avea loc sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 16:00, la  sediul Asociației Accept (str. Lirei nr. 10, București). Deși este utilă pentru toate categoriile de părinți de tineri cu orientări sexuale alternative, participarea e deosebit de importantă în special pentru cei care au dificultăți să accepte mărturisirea copiilor lor, deoarece poate reprezenta pasul care previne o ruptură definitivă cu una dintre cele mai iubite persoane din viața lor.

Ioana

De aceeasi autoare citeste si Despre comori, căutări și moșteniri

Sursa foto- aici