In bloc cu “dusmanul”
“Atentie, dusmanul asculta!”, era un slogan scris din vremuri pierdute pe echipamentele de comunicare ale armatei romane pentru a tine treaza atentia celor care le utilizau. Era primul dar si ultimul mesaj pe care l-am intalnit in scurtul meu stagiu militar efectuat la TR (termen redus, pentru neinitiati) la o unitate de radiolocatie din Ploiesti. Cum am ajuns acolo eu dar si altii ca mine, fara pic de pregatire tehnica, era un mister pe care nu l-a rezolvat nimeni atunci. Intr-o companie in care ponderea era a absolventilor de politehnica, ne gasisem cativa cu actorie, agronomie, ase, jurnalism, zootehnie care eram cu totul in afara lungimilor de unda presupuse a fi emise de statiile radar. O experienta inedita care merita povestita, multe petrecute in 6 luni, dar acum nu e momentul. Ce putem retine este ca aici am dat si de prostie in esenta pura si cu toate ca “pour les connaisseurs”, esentele se tin in recipiente mici, eu am descoperit-o ambalata la marmita.
Si am facut aceasta introducere pentru ca am redescoperit prostia iarasi, la noi in bloc, emanand distilata. Si pare ca tot din zona apv-ista vine (apv- armata pe viata, termen folosit pentru a-i identifica pe cei care au imbracat uniforma statului ca profesie). Personajul, imbracat civil permanent, semn ca uniforma nu e un must sau ca se ascunde, se numeste V. Badea si se inscrie in categoria personajelor pe care este bine sa le eviti, in viata fiind. Inca de cand ne-am mutat a inceput sa ne atraga atentia ca mergem prea tare prin casa, ca Theo- avea 1.5 ani- face galagie, si ca el aude tot ce vorbim noi in casa. Mai sa fie, zic, am dat de securistul blocului. Si nu eram departe de adevar. Contactul cu dansul s-a dezvoltat si domnul a inceput sa loveasca in pereti de fiecare data cand cineva din casa, si in special Theo, facea un zgomot mai mare decat limita sensibilului timpan al dlui V. Badea, sau “nenea Badea” cum ii zice Theo persiflandu-l. Inchipuiti-va o fereastra de bucatarie la parterul unui bloc, langa intrarea in scara, fereastra deschisa larg, intuneric inauntru, liniste si ochiul cuiva care sta la panda, din obisnuinta, in acel intuneric. Si eu venind seara din parc impreuna cu Theo care uitandu-se in neantul din fereastra ma intreaba: “ i-a luat primaria curentul lui nenea Badea?”. “Nu Theodoraki”, zic eu, incercand sa gasesc ironia in spusele sale, “are fotofobie”!, lasandu-l pe Theo sa cugete la acest cuvant.
De la lovit in pereti a evoluat la batut in teava de calorifer (nepasandu-i ca ar putea deranja o intreaga coloana) a trecut la urmatorul nivel care a fost tipatul unor cuvinte neinteligibile prin casa la adresa noastra, banuiesc, din care o singura data am inteles “ iesi afara, prostule”! Si nu cred ca facea vreo sedinta de autoexorcizare. Sedintele de seara si le completeaza matinal incepand cu ora 6 cand se trezeste si incepe sa trosneasca tot prin casa, usi, mobilier si alte obiecte pe care le detine de zici ca e casa bantuita a lui Scooby. Sotia dansului cred ca este o eroina pentru ca nu se aude niciodata si rabda stoic iesirile iar copii care sa-l deranjeze nu are. Si astfel a devenit o “traditie” sa bata in peretii apartamentului si in tevile de la calorifere ori de cate ori aude in timpul zilei ca Theo canta, alearga sau merge mai apasat prin casa, scapa vreo jucarie pe jos si in general orice urma de zgomot a sa este aspru taxata de catre domnul Badea.
Am fost pe rand la usa sa, intai Laura si pe urma eu, in diferite zile. Laurei i s-a adresat mai mult tipand, asa cum se adreseaza un domn unei doamne iar mie, care i-am ciocanit intr-o dupa amiaza in usa, mi-a deschit in pijamale, “uniforma” sa de casa si scos din sarite de insistenta mea de a-i tulbura “pasnica” existenta, mi-a trantit usa nu inainte de a o lovi cu palma tipand ca asa vrea el sa faca si ca va bate de cate ori va vrea si unde vrea si ca are “probleme”.
Asa ar fi o scurta descriere a patologiei acestui domn lipsit de un dram de empatie. Incercand sa-i fac o anamneza a evolutie sale, nu cred ca lipsa unui copil in viata sa de cuplu poate da reactii atat de colerice si chiar violente in limbaj si nu numai. Cunosc cupluri fara copii dar care adora copiii. Radacinile se pot afla in alta parte. Si am incercat sa intreb printre vecini, prieteni si sa deduc. Poate ca imbracand haina militara de tanar, trecand de la scoala si metodele Securitatii la “rafinamentul” DGIA, obisnuit cu ordinea si ordinele ca stil de viata, l-au marcat profund si i-au pervertit bunul simt? Poate faptul ca trecerea in rezerva ii bate la usa si realizeaza ca nu a fost decat un clapon amploaiat fara initiativa, izolat intr-un birou dintr-un puzzle de inteligence, oare l-a transformat intr-un ursuz frustrat? Caci o mare frustrare am simtit in tot egoul sau si un mare semn de intrebare am asupra rezultatelor evaluarilor facute de superiorii sai care probabil nu cunosc faptele sale de vitejie de dupa program. Cum un asemenea om care lucreaza cu humint poate avea un astfel de comportament in sfera relatiilor umane? Pai ce, ne-a identificat ca si adversarii sai si isi aplica “arsenalul terorii”cu noi?
Stai asa neicusorule, noi suntem civili si nu vrem sa fim victime colaterale ale rabufnirilor tale contrainformative. Stii ce scrie pe covorul nostru de la intrare? “You can’t scare me, I have children”, si crede- ma ca e adevarat! Esti un rau neglijabil din proximitatea noastra si asa vei ramane. A, si poate un personaj gen Grinch dintr- un episod pilot prezentat acum. Stii cum e, vorba lui Dandanache, “ La un caz iar… pac! La “Răsboiul”. Pai te voi scrie aici pana vei cobori in anonimat, conspirat total.
Theo are nevoie de familie, de prietenii sai, de joaca, povesti, muzica si de toate lucrurile care il pot stimula cognitiv si emotional. Nimic si nimeni nu il poate ingradi!
Daca aveti opinii, sugestii si propuneri cu privire la acest subiect care, gluma, gluma, este pana la urma un abuz emotional care ii restrange lui Theo dreptul de crestere si dezvoltare intr- un ambient propice, va rog sa- mi scrieti in comentarii sau pe adresa crestemoameni@gmail.com. Va voi raspunde!
Babi
Sursa foto- aici
Citeste si Doamna Ticănețu
7 Comments