Fotografii de familie cu empatie

Primele noastre fotografii de familie au fost făcute de Ionuț, un prieten al lui Tati, pasionat de fotografie. Sunt minunate, ne mai uităm din când în când cu emoție la ele. Nu ne vine să credem ce mică a fost Maria și ce mare pare acum, prin comparație. Mi-am dorit să facem minim 2 ședințe foto pe an de când s-a născut Maria pentru că timpul trece atât de repede, copiii cresc, noi uităm mult, iar fotografiile parcă reînvie capitole din viața noastră atunci când le privim. Mai mult decât atât, principalul fotograf amator al familiei sunt eu, iar eu lipsesc din 98% din poze. Îmi pare rău că Ionuț nu are un site pe care să îl promovez, e un om cu care m-am simțit prietenă din primul moment în care ne-a intrat pe ușă. Un om care ne-a făcut poze cu empatie.  Poate pare ciudat că vorbesc despre empatie și fotografii în aceeași frază, dar voi povesti un episod recent care explică ce vreau să spun.

Duminică am fost să facem o ședință foto în patru printre casele cu suflet  de la muzeul satului. Fusesem acolo cu Mihai în burtă și voiam să îl imortalizăm și în afara burții. Cu frica caniculei și a grupurilor de turiști, am încercat să ne mișcăm relativ repede. Mihai vroia să alerge într-o parte, Maria în cealaltă. Mihai vroia să mănânce cireșele putrezite de pe jos, Maria voia prin iarbă înspre găini și căsuța din copac, iar Alexandra, fotografa noastră, nu mai știa încotro.

Ne străduiam să ne adunăm toți laolaltă, să facem și noi fotografii de familie, nu pe echipe. Tati a desemnat-o pe Alexandra coordonatoare de operațiune, să ne direcționeze care încotro. Iar Maria a simțit că e o șefă prin zonă, așa că pe la finalul ședinței, când ea avea chef să alerge în alte direcții decât cele în care e lumina bună, mi-a zis cu gura până la urechi să se audă clar:

– Nu-mi place de Alexandra!

Prima mea reacție a fost de rușine, jenă, băgat capul în pământ. Alexandra e o persoană foarte plăcută. Și să nu vrei să o placi și nu-ți iese. E caldă, blândă, naturală, exact cum trebuie să fie un fotograf pentru copii. Am tăcut, neștiind ce să zic. Dar în creierul meu se băteau neuronii rușinii pe care nu-i puteam controla.

Ce mă face să vă scriu acum este însă răspunsul Alexandrei. În mintea mea setată pe jene, mă așteptam să se simtă lezată, să se arate supărată, deși era clar că nu e stilul ei.

Alexandra i-a zis Mariei:

– Nici mie nu-mi place de….

Pentru o secundă am crezut că îi zice:

– Nici mie nu-mi place de tine, Maria!

Și deja vedeam o criză de furie la orizont.

Dar nu! Alexandra i-a zis cu un ton empatic:

– Nici mie nu-mi place de Alexandra! Toată ziua poze, poze! Vino aici, mergi dincolo! Da, nici mie nu-mi place de Alexandra, dar să știi Maria că terminăm imediat cu pozele! Și dialogul a continuat… Vrei la mami? Uite, mai mergem la o altă casă doar să-ți mai foc o poză cu mami, dacă vrei.

Și Maria a fost apoi super cooperantă până la final.

Alexandra este mama unor copii de 4 și 7 ani, pasionată de antropologie, de parenting și fotografiile cu ea se fac în joacă, cu bucurie.

V-am împărtășit episodul acesta pentru că am reflectat la reacția mea, chiar dacă consumată în minte. Deși rațional îmi propun să fiu în primul rând empatică cu copilul meu, mintea mea e încă setată pe rușine, pe ce-o zice x sau y legat de reacțiile copilului. Cred că e chestiune de timp ca reflexele să se schimbe. Să avem mintea mai puțin sau deloc setată pe gura lumii și mai mult pe conectarea cu copilul nostru și nevoile lui.

Mă bucur că am făcut fotografiile acestea cu Alexandra. O găsiți la Fotografii de familie.

Un alt tătic empatic pe care Maria l-a îndrăgit foarte tare și care face fotografii minunate este Marius Niculae. Pe Marius îl găsiți aici.  Are un studio cald și primitor numai bun pentru poze pufoase bebelușești.

Fotografa preferată a Mariei este Alexandrina de la DAlex Photography. Ea ne-a făcut primele portrete în formulă de 4,  pe când Mihai avea 4 luni. Cum nu locuiește în România, Maria nu o cunoștea pe Alex când a venit la noi. Așa că am pregătit-o  cu privire la vizita Alexandrinei. I-am arătat înainte fotografii cu ea și cu fiicele ei, i-am povestit despre ele și Maria a îndrăgit-o pe loc, pe ea și mai ales pe Clara.  Ne uităm împreună la pozele cu Miruna și Clara și vorbim uneori despre ele, deși sunt la distanță.

Vă arătăm și vouă o fotografie cu Clara la cules de maci.

Alexandrina, mamă cu ștate vechi, are aceeași atitudine empatică față de copii, așa că fotografiile ei respiră a fericire și naturalețe. Ea e autoarea Poveștilor din Vilnius, orașul în care locuiește momentan cu familia, dar în perioada 13-19  iulie va fi În București, iar între 20-25 iulie va fi în Galați, orașul ei natal. Așa că dacă vreți să vă facă niște potrete minunate, așa cum îi face Clarei, vă învit să îi scrieți pe pagina de facebook. 

Mă simt norocoasă că m-am intersectat cu acești oameni care fac cu pasiune, emoție și drag ceea ce fac și mă bucur că am ocazia să îi laud aici. Mi-aș dori ca și copiii mei să găsească la fel de multă pasiune în ceea ce și-ar alege să facă.

Din poveștile Alexandrinei , citește și Sunt copiii oglinda noastră? Contează?