Experienta mea la scoala

În ultimele zile online-ul este asaltat cu păreri pro şi contra despre homeschooling. Citesc postările unor oameni care in mod sigur nu au o cunoastere profunda a ceea ce înseamna educația acasă.  Ei acuză şi folosesc cuvinte dure la adresa familiilor care au ales o alternativă la educația tradiționala. Este foarte probabil ca aceste persoane nu cunosc nici macar o familie care să practice educația acasă, nu stiu ce presupune educația acasa insă işi dau cu părerea.

Eu fac homeschooling! Da, nu merg la școală, am 13 ani şi sunt educată acasă. Of, stau toată ziua în casa, nu intru în contact cu niciun copil de vârsta mea şi prin casa mea se perindă tot felul de profesori, oră dupa oră…
Cât de costisitor pentru parinții mei şi cât de plictisitor pentru mine! Nu socializez, trăiesc într-un glob de cristal şi cred ca sunt deja neadaptată social. :))

Cam aşa s-a scris despre noi, cei educați acasa.

Aşadar, voi spune pur şi simplu ce am de spus şi vă voi vorbi din toata inima. Împartăşesc cu voi ce imi vine să împărtăşesc fără teamă că voi fi blamată – aşa cum mă simțeam cănd eram la şcoală.

Timp de 6 ani am fost la şcoală. La sfârşitul clasei a VI-a am luat decizia, împreună cu părinții mei, de a începe homeschooling. Acum, după un an de homeschooling, pot să fac o comparație între atunci şi acum. Aș putea să
scriu o carte întreagă despre acest subiect: “Școala Acasă versus Școala la Școală” sau “Experiența mea la școală”.

Ce a reprezentat şcoala pentru mine?

Voi începe cu câteva amintiri. Sunt multe, însă mă opresc la câteva.

În clasa întâi, printre primele zile, doamna învățătoare ne-a dat o fișă. Nu era decât un exercițiu… îmi aduc aminte că era un desen cu un pescar. Eram sigură că o să-l fac, căci mi se părea ușor, însa am fost atrasă de decorul din clasa; am început să admir clasa ce avea o vitrină mare cu broaște disecate, peşti disecati etc, iar pereții aveau ornamente în partea de sus, așa cum se mai găsesc acum la clădirile vechi. Ei bine, cum era de așteptat, nu am rezolvat corect exercițiul pentru că fusesem furată de peisaj şi nu am fost atentă la instrucțiuni. Am greşit şi am vrut să-mi corectez lucrarea. Așa ca am rugat-o pe învățătoare să imi dea o altă foaie. Ea nu a vrut. Eu chiar îmi doream să pot să rezolv corect exercițiul, asa că am insistat. Ea nici nu se uita la mine. Continua să vorbească cu ceilalți. Imi trec fiori pe șira spinării când imi amintesc acea imagine. O fetiță de 6 ani si 9 luni ținându-se de bluza roz al doamnei, implorând-o, plângând să-i dea o foaie pentru a rezolva corect un exercițiu, iar doamna mergând prin clasă cu fetița atârnată de bluza ei, neuitandu-se la ea, ignorând-o complet si vorbind cu ceilalți copii. Apoi, când a văzut că mai sunt copii care nu au rezolvat exercițiul, mi-a dat şi mie o foaie după ce a țipat nițel la mine şi m-a făcut proastă.

Când eram mai mică îmi plăcea mult să scriu. Într-o zi, in clasa a IV-a am scris pentru temă o poezie. M-am dus să i-o arăt doamnei, iar aceasta a spus: “Tu nu vezi că poezia asta nu are rimă?! Cine te crezi tu sa scrii poezii fără rimă?! Eminescu?!”

Am început să plâng şi de atunci m-am oprit din scris poezii.

În clasă aveam colegi care mergeau la cursuri de informatică, erau pricepuți, iar învățătoarea nu se sinchisea să ne explice si nouă, celorlalți, problemele, exercițiile de matematică. Într-una din zile, când nu am știut să rezolv o temă la matematica (mama a insistat să am curajul să-i spun doamnei invațătoare că nu ştiu şi nu înțeleg cum se rezolvă problema) am rugat-o pe doamna învățătoare să-mi explice cum se rezolvă tema.

(De obicei îmi era frică sa o întreb pe ea, de aceea mama nu mă ajuta acasa cu rezolvarea problemelor – imi spunea că la şcoală nu trebuie sa-mi fie frică să spun ca nu am înțeles pentru că ăsta-i rolul profesorilor: să-mi
ofere suport pentru a învăța). Doamna învățătoare a spus: “îți arăt la pauză”; la pauză m-am dus la ea: “îți arăt la următoarea pauza”; La următoarea pauză m-am dus la ea: “Îți arăt la sfârșitul orelor”.

M-am dus şi la sfârșitul orelor:

“M, arată-i tema ta!” si… M mi-a dat tema lui să o copiez în caietul meu, dar de înțeles nu am înțeles, pentru ca nu mi-a explicat nimeni…

Astfel am început să mă simt ca o proastă, căci golurile s-au acumulat, iar la teme, teste, nu știam să rezolv exercițiile. La teste mă cuprindea o stare de panică şi începeam să plâng şi ușor să tremur. În pauză clasa era goală, numai eu, în bancă, chinuindu-mă să îmi opresc lacrimile şi să rezolv testul. Mă duceam la învățătoare şi o rugam să îmi explice, iar ea mă trimitea la loc în bancă să mai încerc.

Ora următoare începe, eu încă mă chinui cu rezolvarea testului la matematică… învățătoarea mă ridică în picioare şi tipă la mine.

Vă mai povestesc?

Într-o zi am mers la circ cu clasa. Din greşeală am atins pantoful învățătoarei cu vârful pantofului meu, iar ea s-a întors brusc, nervoasă, încruntată la mine şi după ce m-a certat puțin m-a pus să mă aplec sa-i șterg pantoful. Pentru că nu aveam şervețel la mine am şters-o cu manecă de la bluza.

Am avut într-o zi lecție despre substanțele nocive din alimente. Ne-a pus să aducem sucuri, biscuiți, chipsuri etc la școală şi să le citim ingredientele. După ce am constatat câți coloranți, câte e-uri şi chimicale aveau în ele, am făcut o mică petrecere în care am mâncat şi băut toate acele sucuri, chipsuri, jeleuri etc. Penibil!!!

În clasa intai, doamna învățătoare ne-a spus: “Pentru că nu vă cunosc înca, eu pot să îmi dau seama cum sunteți uitându-mă la desenele voastre. Desenați un copac.” După ce am desenat un copac cu scorbură pentru veverițe, doamna învățătoare mi-a spus: “X. ai probleme psihice pentru că ai desenat o scorbură în copac”. Eu desenasem doar o casuța pentru veverițe…

La concursurile Comper/Cangurul etc doamna ne spunea răspunsurile în timpul dedicat rezolvării. Apoi se mândrea la părinți cu ce rezultate bune are clasa ei.

Mereu când copiii primeau medalii la concursul Euclid sau la Arhimede îi premia în fața clasei, să-i vadă toți copiii. Dar când eu am luat locul intai pe țara la pictură, mi-am găsit diploma în dosar, la final de an. Nu am fost şi
eu lăudată sau premiată în fața clasei. Nici măcar nu-mi spusese că am câștigat! Singurii care m-au felicitat şi care m-au luat in brațe au fost tata şi mama.

Nu mai spun că în orele de desen făceam matematică, în orele de geografie făceam matematică, în orele de istorie făceam matematică… Şi atunci când făceam istorie, ne punea să scoatem ideile principale din manual. Oh! Era
cea mai plictisitoare oră posibilă! M-a făcut să nu imi placă istoria, dar noroc că mi-a trecut repede. Acum iubesc istoria! Îl citesc cu pasiune pe Neagu Djuvara!

M-am dus la doamna învățătoare cu caietul meu personal în care scriam compuneri. A luat caietul, l-a răsfoit şi fără să-l citească a spus “Aha!” şi mi-a înapoiat caietul. Cât am fost la şcoală nu am mai scris compuneri.
Recitesc acum cu emoție compunerile de când eram în clasa a III-a.

În clasa a V-a am avut un diriginte agramat, drăcuia în permanență, avea în cabinetul lui un calendar cu femei aproape goale, bârfea cu elevii profesorii şi le pocea numele într-un mod foarte vulgar, ne învața să copiem
şi ne aprecia în funcție de cadourile pe care trebuia să i le dăm.

Era aspru cu cei ce nu-i făceau pe plac: “Javra dracului, te aștept la cotitura!” Asta este una din “formulele lui preferate”… şi ne vorbea părinții pe la spate…

Să vă povestesc despre profesorul de matematică: ne vorbea ”verzi şi-uscate”, adică despre ce a văzut el la televizor. Asta pâna ce se termina ora. Nu exagerez! Toată ora numai despre asta ne vorbea, iar în pauză începea să ne predea. După ce mama a discutat la ședință despre atitudinea acestui profesor la ore, profesorul a început să mă ia peste
picior, să vorbească şi să râdă de mama în ore. Spunea o propoziție, una -două, făcea referire la mama. Îmi scădea din note şi mă jignea: îmi spunea “găină”; când am luat o notă mică la un test, a arătat lucrarea întregii clase, apoi a spus povestea “Punguța cu doi bani” cap coadă şi a adaugat:” X este găina care a luat 5 , iar Y este cocoşul care a luat 10″ râzând; altă dată mi-a spus “vierme” sau “puțoi”.

La un test, acelaşi profesor de matematică a spus ca ne pune câte un punct în plus, iar eu am spus că vreau să am nota pe care o merit în catalog şi l-am rugat să-mi lase 8.  Atunci s-a înfuriat şi a spus că mă pun eu de-a curmezişul şi că e ultima oară când mai dă puncte în plus. În pauza au tăbărât pe mine toți colegii deoarece din cauza mea nu vor mai primi puncte în plus. Eu am vrut doar sa fiu corectă.

Oooo, daca spuneai la oră că nu ai înțeles, te lua peste picior.

De mică am fost pasionată de pictură. In clasele I-IV nu puteam să pictez la şcoală, mă simțeam inhibată. Doamna învățătoare ne-a dat ca temă in clasa să-l pictăm pe Moş Crăciun. Era singurul meu desen realizat la şcoală care
îmi plăcea. Mă simțeam bucuroasă  că am reuşit sa fac un desen care să-mi placa. Doamna învățătoare vine la mine, se uită la pictura şi-mi spune să dau conturul cu negru la barba Mosului. Eu i-am spus că nu vreau, pentru că
îmi place aşa, însa doamna mi-a luat pensula din mână, a băgat-o în vopsea neagră şi a pictat barba Moşului cu Negru. Ah, cum m-am simțit! Ochii s-au umplut de lacrimi, dar nu voiam să plang. Din acel moment nu am mai atins
foaia şi nici acasa nu am luat-o.

În urmatorii doi ani de şcoală, profesoara de desen nu m-a încurajat, nu m-a inspirat, nu m-a ghidat, ci din contra, m-a determinat să las pensulele deoparte. Nu mai pictam! Astfel am inceput să iau lectii de desen si
pictură.

Iar anturajul… Toată ziua mea la școală auzeam doar “să-mi bag…; sa-mi scot…; dute-n… etc” Uhhhh!!!!!

Să vă spun cum decurgea o zi obișnuita la şcoala:

7:00- trezirea

8:00- la școala

14:00-terminam școala

15:30- acasă-mâncam

16:30-meditații

18:30-terminam meditațiile

18:40-teme

20:00-cina

20:30-teme in continuare

22:00-plânsete ca nu am temele terminate şi îmi doream să ma joc

23:00-culcarea

Şi a doua zi o luam de la început …

Of, în fiecare zi plângeam atunci când fratele meu mai mic pleca cu tata în parc cu bicicleta, iar eu eram îngropată în teme…  Pur şi simplu nu mai aveam timp pentru mine!

Îmi venea să-mi arunc toate caietele şi toate manualele pe geam. De multe ori îmi revărsam nervii pe ele. Le rupeam câte un colț, le mai mâzgăleam puțin…

Devenisem oarecum vulgară, chiar daca nu mă exprimam verbal, dar în minte îmi curgea o cascadă de înjurături…

Ce am învațat la şcoală în aceşti 6 ani de studiu?

–      Părerea mea nu contează; propriile opinii şi întrebări nu contează.

–      Dacă spui ca nu ai înțeles, eşti umilit/pedepsit/batjocorit – după caz, în funcție de profesor.

–      Poți trişa ca să obții note bune.

–      Ajungi să crezi că notele reprezintă totul şi nu dai importanță studiului.

–      Mare parte din ceea ce ni se cere să facem este lipsit de sens şi uităm multe dintre lucrurile pentru care am fost testați.

–      La şcoală învățăm pentru profesori şi nu pentru noi.

–      O problemă poate fi rezolvată într-un singur mod şi aşa cum spune profesorul; da, suntem lasați să credem că exista o singură modalitate de rezolvare a unei probleme.

–      Că lecțiile sunt anoste, plictisitoare.

–      Poți preda, chiar daca nu eşti pregatit să fii dascal.

–      Să mă scufund în frică şi îndoială.

–      Să învăț mecanic, prin memorare şi repetiții.

–      A învăța este plictisitor şi stresant.

–      Să învăt doar dupa manuale.

–      Să mă las dominată de frica sub presiunea testelor şi examenelor.

–      Să nu țin cont de ritmul propriu de asimilare şi intelegere pentru că am fost nevoită sa urmez programa profesorului (dacă nu înțelegeam, mergeam oricum mai departe).

Atât pentru astazi. Despre primul an de homeschooling vă voi împărtăşi curand.

Nu-i aşa că am dreptul să-mi spun cuvantul (înca mă confrunt cu teama de a spune ce gândesc şi simt, de aceea îmi este mai usor să mă exprim în scris) şi am dreptul la o viziune proprie despre cum să studiez, cum să cunosc lumea înconjurătoare, am dreptul să învăț alături de profesori, mentori pasionați de munca lor? Cum spune mama: “nu vom lăsa şcoala să-mi afecteze educația”.

PS 1: Ştiți ce am facut în prima zi de homeschooling? Am pictat un cal care avea la gât un lanț rupt  pentru că m-am simțit liberă, liberă să descopăr lumea.

PS 2: V-am povestit experiența mea la scoala şi nu vorbesc în numele tuturor elevilor. Asta este ceea ce am trait, nu trebuie să justificam decizia noastră în fața nimanui. Sunt copii care se simt foarte bine la şcoală, care nu-şi pot închipui viața fără a merge la şcoală.

PS 3: am avut cațiva profesori care m-au îndrumat frumos la limba şi literatura româna, fizică, biologie şi istorie.

Sursa foto- aici