Ce este fericirea?

Am întrebat-o pe Sofia (6 ani) ce este fericirea pentru a-i oferi inspirație Mihaelei pentru finalul poveștii cu ursul Panda care pleacă în Nepal. Sofia nu s-a putut limita la o simplă definiție, ci a făcut o întreagă poveste despre drumul către fericire.  Mihaela a fost inspirată, iar Sofia a fost de acord ca viziunea ei să fie integrată în finalul poveștii.  Gândurile  Sofiei au fost transpuse în ultimele cuvinte ale lui Prem către Panda, înainte de a pleca într-o nouă călătorie.

Ce este fericirea?

A fost o dată ca niciodată o fetiță pe nume Sofia. Ea nu prea primea ce-și dorea, așa că s-a culcat, să se mai liniștească. Și a visat că s-a întâlnit cu Timpul, căruia i-a zis:

„Bună, eu sunt Sofia și am 6 ani. Tu cine ești?”

„Eu sunt Timpul și am ceva pentru tine: uite, aici ai o hartă care îți arată drumul spre fericire.” Și i-a întins fetiței o foaie colorată și desenată.
Sofia a luat harta și a început s-o studieze. Mai întâi trebuia să treacă prin Orașul Susului. Acolo, pensiunile erau înalte, mai înalte decât zgârie-norii sau hotelurile. Sofiei îi plăcea mult să se uite de foarte sus, să vadă totul. Al doilea pas era să treacă printre Diamantele Muzicale. Ele erau albe-transparente, fiecare cu câte o notă muzicală în interior, numai unul era colorat cu roșu – dacă îi cântai, te ridica în sus și puteai să treci mai departe și să ajungi la Cascada Magică. Avea apa indigo, nici albastră, nici albă, era ultima culoare a curcubeului. Dacă aveai curaj să treci prin ea, te udai de magie și așa rămâneai, și în lumea ta, și în realitate, și în vise, mereu-mereu, ud leoarcă de magie. După Cascada Magică urma Înghețata Uriașă. Înghețata Uriașă era cornet: prima cupă era cu ciocolată, următoarea din portocale și așa mai departe, până sus, în vârf, unde era pusă o cireașă uriașă, cu codiță, dar fără frunză. La trei pași de codiță, ai ajuns la fericire.
„Cam lung drumul din harta ta”, îi spuse fetița Timpului. „Nu știi vreo scurtătură?”. „Scurtătura o găsește fiecare”, i-a răspuns Timpul, și dispăru așa cum apăruse.

Fetița rămase cu harta în mână și începu să caute fericirea. În Orașul Susului, obosită de atâta urcuș, s-a odihnit într-o pensiune, a mâncat, a băut, apoi a pornit din nou la drum, către Diamantele muzicale. Acolo a deschis un ochi și a văzut un cântăreț ascuns în diamantul roșu. Apoi diamantele s-au ridicat și Sofia a mers mai departe, fredonând cântecul fericirii, până în fața Cascadei Magice. Îi era cam frică, dar și-a înfruntat frica și a trecut prin apa indigo a Cascadei dincolo, către Înghețata Uriașă. Spre Înghețată urcau două drumuri. La răscruce era un bilet pentru Sofia, de la Timp: „Drumul din stânga duce la fericire. Cel din dreapta duce către nimic. Adică e o peșteră.” Fetița a luat-o prin stânga, pentru că vroia să ajungă la fericire, dar, în timp ce mergea, se tot gândea cât de curioasă era să vadă ce se ascundea în peștera aia. „Nu mă duc, că nu vreau să mă mănânce vreun urs”, își zise ea. Și, dintr-o dată, când a deschis ochii, a văzut toate lucrurile ei preferate. „Fericirea e un tobogan cu apă!!!”, și-a spus veselă fetița. Când s-a dat pe tobogan, a alunecat drept în brațele deschise ale familiei și prietenilor ei. Și inima îi bătea tare și prețios ca un clopoțel de iubire.
Și atunci fetița și-a dat seama că își găsise scurtătura spre fericire.
Sfârșit

Ioana

Trimiteți și poveștile voastre despre fericire sau ale copiilor voștri pe crestemoameni@gmail.com

Citește și Călătoria lui Panda în Nepal