Domnul Hapciu și micuța domnișoară Perseverentă

Maria e un copil perseverent. De un an și 3 luni iese afară cu Flori în parc dimineața. De fiecare dată când se întoarce o roagă pe Flori să o urce în brațe cele 4 etaje. Spune că o doare spatele, că îi e rău, că nu vrea acasă. Inventează. Flori n-a urcat-o niciodată în brațe. I-a dat mereu motive credibile pentru care trebuie să urce singură pe cele 2 picioare și de fiecare dată a fost convinsă și a urcat. Asta nu înseamnă că a doua zi nu a încercat din nou.

Acum o săptâmână, în cadrul momentului nostru de timp special, am fost cu Maria la restaurant să mâncăm o ciorbă. Nu mai aveam cine știe ce pe acasă și am zis că e o bună ocazie să îi explic câte ceva despre ieșitul în lume și mâncatul la restaurant, astfel încât când mai mergem pe la vreo aniversare să fim deja cu lecțiile făcute.

Toate bune și frumoase! Citit menu-ul, comandat, băut apa civilizat, făcut jocuri mentale cu obiectele din cameră cât timp așteptam ciorbele. De exemplu am identificat elemente din poza de pe menu a restaurantului precum lustra sau covorul în camera respectivă și am vorbit despre ele.

Toate bune și frumoase. Ciorbele întârziau, așa că Maria, mare iubitoare de oameni, s-a dat jos de pe scaun și s-a uitat nițel la cei din jur care luau masa.

Lângă noi, 3 domni la masa de prânz. Unul dintre ei ( să-l numim domnul Hapciu) strănută. Maria se uită la el zâmbind cu compasiune și îi spune frumos: Sănătos!

Partenerii de la masa domnului Hapciu se uită admirativ la Maria, când la colegul de masă care nu răspunde nimic. Maria se apropie la mai puțin de un metru și strigă mai tare:

-SĂNĂTOS!

Domnul Hapciu o ignoră în continuare. Pare chiar un pic deranjat. Colegii de masă, puțin rușinați de ignoranța domnului Hapciu se uită când la Maria, când la el.

Nimic!!!

Maria se apropie la jumate de metru și îi mai spune o dată:

-SĂNĂTOS!

Clar, tare, senin, neapostrofant! Cu o atitudine din aia de parcă ea chiar credea că el nu a auzit.

Domnul Hapciu bagă o furculiță cu ceva în gură și se uită în farfurie, doar doar o pleca domnișoara Politicoasă și l-o lăsa în pace. Că doar n-o avea pretenția să spună vreun MULȚUMESC! unei mucoase de doi ani și-un pic. Colegii iau repede o gură cu apă, să-i țină isonul domnului Hapciu.

Maria știe o poezie de la bunică-sa …un vers sună chiar așa:

DAR NU SE LASĂ!!!

Și, chiar așa, Maria nu se lasă. Se așează chiar lângă piciorul domnului Hapciu și își lungește gâtul ca o girafă pentru a intra în raza vizuală a domnului Hapciu și a-i prinde privirea.

Îi spune a patra oară, la fel de calm, cald, dulce, cu zâmbetul pe buze, dar cu entuziasm crescut la această strigare:

-SĂNĂTOS!

Domnul Hapciu se uită la mine deznădăjduit că nu l-am scăpat de pacostea mică. Am lăsat-o să-l deranjeze spunându-i de 4 ori SĂNĂTOS!, eu habar n-am ce privire oi fi avut…cu o mulțime de gânduri și sentimente amestecate, și, în final, catadicsește să își îndrepte privirea superioară către Maria, dar fără să spună vreun mulțumesc, ci gesticulând o mulțumire prin ridicarea paharului cu vin, ca la nuntă.

Cum mai ciocnim și noi de vreo 2 ori pe an câte un pahar cu vin însoțit de gesturi galante, Maria înțelege că ăsta e un fel de mulțumesc și zâmbește bucuroasă de realizarea sa.

Dacă vă întrebați dacă domnul Hapciu era mut, ei bine nu…Vorbise cu colegii de masă până atunci și după.

Colegii au răsuflat și ei ușurați după ce au văzut gestului galantului domn Hapciu, au zâmbit Mariei un pic complice și au continuat cu toții masa fericiți.

Au venit și ciorbele noastre între timp.

Hai, noroc! Și la mai mare!

Ăsta a fost un episod despre altfel de oameni. Vor mai urma probabil multe, poate nu la fel de amuzante. Sunt un pic speriată că nu știu cum să-mi pregătesc copiii pentru diversitatea oamenilor cu care vor interacționa. Privescu cu alți ochi  melcii, iepurii, pisicile și câinii.

Voi cum vă pregătiți copiii pentru astfel de episoade?

Citește și Nu ești ca soră-ta! sau Jumătatea mai mare