Doamne Doamne e un os? Sau un organ?

E a doua săptămână de când am revenit din vacanța de la bunici și Maria vrea non stop să ne jucăm cu cartonașele (așa le zice ea)- carduri de nomeclatură Montessori de la editura Gama. Despre carduri nu scriu aici foarte multe. Scriu doar că sunt minunate, Maria învață enorm, săptămâna trecuta a învățat chiar și să citească (la 3,6 ani)  cu caietele de citire Montessori de aici, iar acum citește și denumirile oaselor și organelor de pe carduri. A scris pe larg despre aceste carduri Raluca Loteanu –aici. O prezentare completă a cardurilor de nomenclatură Montessori de la editura Gama a făcut și Camelia de la Mic atelier de creație aici. 

Am povestit aici despre cum a învățat oasele din corpul nostru la 3 ani și un pic. E fascinată de ele. Apoi a luat rând pe rând toate cutiile. Lecțiile de botanică, astronomie, zoologie. Însă preferatele ei rămân lecțiile de anatomie. A ajuns să știe deja toate organele interne și funcțiile lor. Mi-a pus o mulțime de întrebări la care de multe ori n-am avut răspuns. Anatomia nu mi-a plăcut niciodată. Mi se făcea rău numai când vedeam câțiva stropi de sânge. Nu știu exact dacă frica sau ignoranța m-au făcut să nu-mi cunosc corpul prea bine. Cred că din aceleași frici sau ignoranțe am evitat tot felul de activități sportive. Să nu-mi rup ceva. Evident că mi-am rupt, chiar dacă n-am făcut sport deloc. Mi-am rupt mâna de 3 ori, un incisiv frontal, buza de jos.

Așa că interesul Mariei pentru corpul ei și pentru tot ce există înăuntrul sau înafara lui nu poate decât să mă bucure.

Deși a început grădinița de două zile și e destul de obosită, cum intră în cameră vrea cartonașele. Am citit și astăzi împreună și am discutat despre organele interne și dinții noștri.

Așa am ajuns să ne numărăm reciproc dinții din gură. Eu am constatat că ea are doar 20 de dinți și i-am explicat că pe măsură ce va crește îi va crește și gura și vor apărea mai mulți dinți în gură.

– Și voi putea să mănânc mai mult! mă completează ea.

– Da, mă luminez eu, văzând că face toate conexiunile cu mâncarea care intră prin cavitatea bucală și parcurge lungul drum până în corp sau înafara lui.

– Și o să îmi treacă mai multă mâncare prin esofag! O să crească și esofagul?

– Cred că da! îi răspund un pic nesigură.

– Și o să se adune multă mâncare în stomac! O să îmi crească și stomacul! concluzionează bucuroasă!

– Da!

Cartonașul ei preferat a fost cel care prezintă vezica. I-am explicat că e ca o pungă unde se adună urina și atunci când e plină ne transmite către creier senzația de a face pipi și noi mergem la baie să facem. Am luat o pungă, am umplut-o cu apă, am tăiat-o la un colț și i-am arătat cum se golește vezica. Nu vă pot spune ce încântată a fost. Era bucuria aceea care îmi spunea că a înțeles ceva despre corpul ei ce nu înțelegea până atunci. S-a lăsat cu aplauze și chiote de bucurie. A fost încântată să învețe și denumirile științifice urină și materii fecale. I-am explicat diferența dintre denumiri științifice și populare.

După ce am expus iar toate cardurile cu organele interne, obosită fiind după grădiniță a început să le mai arunce în sus sau să le îndoaie. I-am zis că dacă face asta înseamnă că  nu mai vrea să jucăm acest joc și le voi strânge. A continuat să le arunce. Le-am strâns, chiar dacă a urmat o super criză de urlete care risca să-l trezească pe Mihai.

Am reușit să fiu calmă, să o iau în brațe deși se zbătea, dădea din mâini și din picioare și urla Vreau să mă joc cu cartonașele! Nu vreau să se joace Mihai! (Mihai dormea, n-avea nicio treabă cu noi), i-am explicat că ne-am jucat suficient cu cartonașele și că acum aș vrea să o țin în brațe să ne odihnim.

În final s-a liniștit și m-a întrebat:

– Mami, tu știi rugăciuni?

– Da, zic!

– Spune-mi și mie Doamne Doamne, ceresc tată. 

Ca o paranteză, la grădinița Mariei religia e obligatorie și spun și rugăciuni. Nu știu exact în ce context. Se mai adaugă bunicile care îi spun oricând sunt cu ea.

Îi spun Doamne Doamne, ceresc tată. 

– Mami, de ce numai Doamne Doamne le împlinește pe cele bune?

Bună întrebare, îmi zic în gând.

Îi explicasem anterior cum noi oamenii e bine să facem fapte bune, să îi ajutăm pe alții etc și acum nu înțelegea cum de doar și numai Doamne Doamne le face pe cele bune.

Așa că zic că e timpul să nuanțez puțin rugaciunea, în acord cu principiile mele.

– Păi rugăciunea spune asta pentru că Doamne Doamne este în fiecare din noi, oamenii sau animalele sau plantele. Și numai Doamne Doamne din fiecare dintre noi face fapte bune.

– Doamne Doamne e în interiorul nostru? mă întreabă cu ochi mari.

-Da, în fiecare din noi!

– Doamne Doamne e un os?

– Nu!

-Dar ce e, e un organ?

– Nu! E un sentiment! O idee dinăuntrul nostru. Ideea de Bine!

– Un sentiment?!

– Da, ca atunci când ne îmbrățisăm seara toți patru și suntem bucuroși.

Ne-am strâns tare în brațe cu Doamne Doamne între inimile noastre și a adormit.

Citește și Despre Dumnezeu și despre oameni pentru copii

P.S. Pentru că informațiile mele legate de anatomie sunt limitate și simt că are nevoie de mai mult, având în vedere întrebările pe care mi le pune, caut materiale conexe de învățare în stil Montessori. Mi-ar plăcea să găsesc o machetă cu scheletul și organele interne, să poată să le scoată și să le pună la loc, ea cu mâna ei. Dacă aveți așa ceva de vânzare sau dacă știți unul foarte bun pentru ce ne trebuie nouă, vă rog să îmi dați un semn. Sunt bucuroasă pentru că deja o prietenă îmi va trimite un mulaj dentar și scap să îmi numere Maria dinții din gură, mai ales că nici nu-i am pe toți.

P.P.S. În copilăria mea am zis de multe ori rugăciunea asta și altele, dar niciodată nu (m)-am întrebat și nu am analizat sensul fiecărui cuvânt așa cum o face Maria. Deși analizam în detaliu fiecare vers din poezii, cu privire la rugăciuni mă limitam la recitare simplă, fără a cerceta. Mă bucur că Maria e altfel.

Sursa foto- Editura Gama