Disperarea unei mame

Este atat de minunat sa stii ca puiul tau traieste,ca il vei lua acasa. Gandurile unui inceput, visele tale pentru puiul tau, nu mai exista nimic altceva.Uneori mai sunt si lucruri care ne trezesc la realitate.

In cele doua luni si ceva de după naștere când bebelușul meu a stat în spital au fost momente  in care nu o data mi-am pierdut speranta.  Dupa o luna in care bebelusul nu a luat in greutate decat 50 de grame, toata lumea ma asigura ca este perfect sanatos numai ca nu primeste nimic in stomacel. Deja respiram cu mascuta langa noi!  :)Trecuseram prin intubare, mascuta, cortulet, acum era baiat mare, numai ca nu manca.

In zilele acelea grele ajunsesem sa ma intorc la Dumnezeu, am intrat intr-o biserica de langa spital si am zis “Doamne, daca vrei sa traiasca, fa ceva, daca nu te rog nu ma mai chinui!” Atat de mare era disperarea mea.

Intr-un final documentandu-ma foarte mult pe internet am hotarat sa mutam copilul la Elias sau Polizu in Bucuresti.

Atunci echipa din Constanta s-a mobilizat si i s-a gasit puiului un microb in stomacel luat din maternitate.

De atunci a inceput sa creasca, nimeni nu ne mai putea opri, inafara de o doamna asistenta grabita, desigur :(,care s-a gandit sa ii mareasca doza de lapte cu vreo 5 ml. Copilul a aspirat lapte in plamani si cand merg la vizita il gasesc din nou cu aparate, furtunase…

O luam de la capat hranit din nou azi cu 1 ml la o masa,maine cu 2 ml si tot asa,va imaginati cantitatea aceea infima de 1 ml? Ei, bebelușul meu a crescut cu ea, fiecare mililitru a contat!

Lua in greutate atat de frumos.  La 2 luni a ajuns la 1 kilogram, 700 de grame si au inceput din nou intrebarile mele.

Ce probleme vom avea cu el? Va fi un copil normal? Va avea nevoie de kinetoterapie? Inca nu a facut retinopatie?

La insistentele mele i s-a descoperit si retinopatie de prematuritate, o boala comuna prematurilor nascuti inainte de 7 luni. Muschii oculari nu sunt dezvoltati complet, copilul creste, retina se desprinde si copilul orbește.

S-a hotarat operarea de urgenta la ambii ochi, a trebuit sa il tin sa i se puna branula. A fost singura zi cand am stat impreuna de dimineata pana pe la 16 dupa-amiaza.  Cu toate ca era in incubator am avut voie sa il iau pe palme, cu mainile in incubator, sa il legan un pic. Plangea atat de mult!

Inca un hop depasit. Aveam un viteaz de baietel! Toata lumea m-a asigurat ca s-a nascut in ziua de Pasti si e norocos!

Inca din maternitate mi s-a spus ca este foarte posibil ca bebelusul sa aiba un retard mental deoarece a stat pe respiratie artificiala 10 zile. Am fost sfatuiti sa vizitam un neurolog periodic si asa am facut!

La varsta de 5 luni copilul se comporta ca un bebelus de 2 luni si am fost sfatuiti sa incepem kinetoterapia, copilul avand hipertonie la nivelul membrelor (nu isi deschidea manutele deloc). Din fericire nu era vorba de un retard mental, ci de unul motor.

Au urmat luni grele. Mergeam de 3 ori pe săptamana cate o ora la kinetoterapie, timp in care plangea non-stop. Acasa era necesar sa reluam exercitiul de cate ori puteam. Eu o faceam zilnic si cu mine nu plangea deloc. Am fost numita nebuna de toate rudele ca imi chinui copilul, ca e perfect sanatos. Aceleasi rude care la nastere ma intrebau daca e handicapat sau nu!

Mamici, sa nu tineti cont de parerea nimanui, faceti ce e mai bine pentru puii vostri, faceti ce va spune inima!

Copilul meu a crescut fara sfaturi babesti,copilul meu a fost crescut dupa sfaturile medicului. Nu am facut nimic de capul meu, nu era loc de greseli!

La fiecare control neurologic o data la 3 luni stateam cu inima stransa, mereu era in urma fata de standarde,asta pana la varsta de un an cand in sfarsit eram un pic peste nivel :).

A invatat pas cu pas sa apuce jucaria,sa o mute dintr-o mana in alta, sa isi tină capul la 6 luni, sa stea putin in fundulet la 7 luni. Singur si foarte bine a stat abia la 10 luni. Rostogoliri,tarare,de-a busilea,toate acestea au fost pasi importanti in dezvoltarea lui. Asteptam cu nerabdare fiecare miscare si plangeam de fiecare data cand facea ceva nou. Plangeam ca va fi bine copilul meu, plangeam ca munceam impreuna si reuseam!

A inceput sa mearga singur la 1 an 3 luni si 2 saptamani Incepand cu acea zi parca mi s-a luat o piatra mare de pe inima. Se terminase asteptarea, Se terminase gimnastica! Viitorul ne astepta!

P.S. Ați observat probabil că folosesc multe diminutive. Știu că pentru mulți oameni ele sunt enervante. Însă după ce am născut un copil de 950 de grame, totul în jur părea mare, iar el încredibil de mic.

De aceeași autoare citește și A fi sau a nu fi …părinte & Al meu și … doar al meu

Sursa foto-aici