Dimineața cu bufnița Crăciuniță
Știu că mulți oameni au provocări la locul de muncă, fac lucruri super interesante, își depășesc limite, schimbă lumea etc. Însă n-aveți idee cât de provocatoare e pentru mine dimineața. Fiecare dimineață. Sau măcar de luni până vineri.
În fiecare dimineață aud uneori foarte des, alteori ca la un robot stricat cuvântul NU.
NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU, NU…………………..
Îmi bubuie capul de NU-uri și mă trec zece ape până reușesc să transform câte un NU în DA.
În foarte multe dimineți, NU-urile sunt însoțite de urlete. Însă nu orice fel de urlete. Cu toții am auzit urlete de copil mai mari sau mai mici. Dar există poate în viața fiecăruia un moment în care am auzit un urlet sau niște urlete mai puternice decât am auzit vreodată. Și atunci ne oprim în loc și ne gândim: wow, este cel mai puternic urlet pe care l-am auzit vreodată. Ei bine, este vorba despre acest urlet, în multe din diminețile mele. Vecinii pot confirma.
Vă puteți imagina că sunt sătulă și că atunci când îmi spune imperativ:
PLEACĂ!
aș pleca mâncând pământul. Și nu m-aș opri decât atunci când aș ști că sunt suficient de departe.
Mai mult, nici eu nu sunt neaparat o fană a dimineții. Mai ales că de multe ori mă prind de coadă orele târzii ale nopții în care lucrez ca o mamă care aspiră să fie scriitoare.
Așa că în mod normal, mi-aș dori să urlu și eu la fel de mult și să spun și eu un milion de NU-uri.
Dar NU SE POATE! Eu sunt adultul în casa asta, așa că TREBUIE să îmi reprim toate pornirile animalice și să mă comport ca atare.
Așadar, după războiul de dimineața aceasta în care eu explicam cu calm filmul zilei și primeam la schimb țipete, NU-uri și picioare de cal nărăvaș, după ce i-am zis că azi e zi de colindat, că o înțeleg că mai vrea să doarmă și dacă totuși nu vrea plec eu la colindat, replică ce a fost premiată cu niște urlete premium, m-am uitat la ceas și am văzut că mai am fix 10 minute să salvez situația. Și m-am gândit repede că dacă nu schimb strategia și rămân plictisitoare cu explicațiile mele de adult nu rezolv nimic.
Așa că în timp ce dădea din picioare și urla la mine: PLEACĂĂĂĂ! am început operațiunea maimuțăreala, cu voce schimbată și ton teatral:
– Vai, copilul meu mi-a zis să plec și grohăie ca un porcușor. Oare eu am născut un porcușor? Oare picioarele acestea sunt pline de șoric și păr țepos? (în timp ce îi mângâi picioarele). E un porc care miroase urât? (mă fac că o miros)
(Zâmbea în pernă cu toți mușchii feței de parcă se abținea să râdă.)
-Pleacă, îmi spune din nou pe ton jucăuș.
– Off, am născut un pui de porc și i-am dat lapte să mănânce și acum îmi spune să plec. Și taaare aș mai pleca, până în Grecia pe o plajă. Dar nu plec. Simt că porcul ăsta are nevoie de mine!
Zâmbește larg și îmi zice:
-Nu sunt porc!
-Ești un cal nărăvaș de dai așa din picioare?
-Sunt o bufniță!
-Wow, ce bufniță minunată. Abia acum văd că ești o bufniță. Oare cum am putut să cred că ești un porc. Ia să îmbrac eu picioarele astea de bufniță cu niște blană.
-N-am blană, am pene!
-Da, ai dreptate. Niște pene albe. (Era zi de ciorapi albi la grădiniță) Cred că ești o bufniță polară. Ia să schimbăm și maieul, să punem niște puf pe bufnița asta polară.
-Nu e puf, pielea e puful. Astea sunt haine de bufniță.
-Hai să punem niște haine speciale de bufniță. Bufnița Crăciuniță. Am și o căciulă pentru tine de Crăciuniță.
-Bufnițele nu poartă căciuli.
– Ba cum să nu? Uite aici pe perete ce căciulă are bufnița aceasta. (Avem pe perete un autocolant cu bufnițe Crăciunițe)
-Dar nu are căciulă cu fulgi de nea. E roșu simplu. (Îi dădusem una roșie cu fulgi de nea)
-Așa e, stai să caut una roșie. (I-o dau pe cea roșie cu Merry Christmas scris pe ea)
-Dar bufnița nu are căciulă cu scris.
-Ba sigur că are, doar că o poartă cu scrisul la spate. Știi ce scrie pe ea?
-Ce?
-Merry Christmas! Hohoho!
Gata îmbrăcată, terminasem mai devreme decât cele 10 minute alocate.
O nouă dimineață pre-grădiniță. Mai sunt 3 săptămâna asta.
Crăciun fericit tuturor!
2 Comments