De-a bebelușul la 3 ani și 9 luni

De când s-a născut Mihai, Maria a avut dese episoade bebelușești. Unele mai intense decât celelalte: de la statul în scoică, în căruț, până la mersul de-a bușilea, de la plânsul de bebeluș la suptul suzetei, episoadele bebelușești ne dădeau mereu semnale că are nevoie de conectare, de atenție și de timp special doar pentru ea.

Au fost uneori exasperante pentru că era foarte dificil să mă împart între doi bebeluși care mă solicitau în același timp și în locuri/ poziții diferite. Dar am reușim să depășim episoadele prin jocuri, prin acceptarea sentimentelor ei, prin jocuri de rol și discuții despre ce simte un bebeluș.

De foarte multe ori, Maria a vrut să fie în pielea unor bebeluși reali din anturajul nostru, dar nu orice bebeluși, ci doar aceia care erau copii unici. Accentua faptul că ea e Mara/ Eliza/ Ilinca/ Maia/ Alex, copii care nu mai aveau frați și spunea răspicat că eu sunt mama X, tati e tatăl Y, ea e copilul Z și Mihai nu există.

Îi spuneam atunci că înțeleg că îi este foarte greu că are un frățior și că îmi dau seama că suferă mult și și-ar dori să fim doar noi 3, ca înainte să apară Mihai.

Îmi răspundea, uneori cu lacrimi în ochi, că:

• Daaaaaaaaaaaaaaaaaaa! de parcă îi ghicisem cea mai arzătoare dorință a ei.

Așa că se liniștea și se bucura că în lumea ei imaginară putea să fie, chiar și preț de jumătate de oră, copilul unic din perioada ei idilică de buric al pământului.

Astăzi în parc, în timp ce ne dădeam în leagăn, mi-a zis din nou:

• Mami, vreau să ne jucăm de-a bebelușul!
• Și ce bebeluș ești tu, draga mea?
• Eu sunt Mara (ne întâlnisem cu ea și cu părinții ei chiar la plecarea în parc și cred că i-a rămas în gând; este bineînțeles momentan copil unic)
• Și cum o cheamă pe mama ta?
• O cheamă Andra!
• Și pe tatăl tău cum îl cheamă?
• Îl cheamă Dragoș!
• Și ai vreun frate sau vreo soră bebelușule?
• Nu am!

Face o pauză.

• Dar o să îmi facă mama mea, Andra!
• Aha! Și ce o să îți facă?
• Un frate! Și o să-l cheme Mihai! (…) Nu vrei să fii tu mama mea?
• Sigur că da!

Trecuse deja de la realitatea ei virtuală, feerică la viața ei reală, vorbind cu o voce mult mai împăcată în raport cu avutul unui frate.

• Și ce o să faci tu cu fratele tău?
• O să-l hrănesc! Și o să-l pun în scoică! Și o să-l plimb cu căruțul! Și o să-l port în port-bebe!
• Și ce-o să-i mai faci?
• O să-l mângâi! Și o să-l consolez când plânge! Și o să mă joc cu el! Și o să-l iubesc!
• Hmm…Pare tare frumos să ai un frate!
• Daaaa!

Așa arată o conversație de mamă conectată la nevoile fetei ei. Mai erau și tati și bunica în parc așa că avea cine alerga după Mihai, iar ea a avut o tranziție ușoară de la copilul unic la copilul cu frate. O tranziție plină de dragoste și duioșie.

CONECTAREA cu copilul și nevoile lui rezolvă atât de multe!

Citește și Gata! Nu mai ești bebeluș!

Fotografie- Copyright D’Alex Photography