Dar eu rămân copil, da?

Aseară, în timp ce-și mânca -ba cu mâna, ba cu furculița- porția de paste cu ton, Ștefan mi-a arătat puful de pe brațul stâng:

– De ce îmi crește asta? De ce îmi cresc șireții ăștia? Nu îmi place!

– Părul de pe braț, Ștefan?

– Da, părul! Mă deranjează!

– Of, dragul mamei! Cresc toate împreună cu tine: urechile, nasul, părul de pe cap, de pe brațe…

– Dar eu rămân copil, da?

– … Crești… Devii adult… Și apoi adult în vârstă…

– Dar când mă fac adult rămân copil, da?

Aș fi vrut să îi spun că în interior el poate rămâne ce vrea, dar nu prea mai puteam vorbi.
Când îmi e greu, eu la asta mă gândesc: că ieri urcam ca o ursoaică păcălită de vulpe scările către o cezariană la rece și azi Fabulosul Matei are 6 ani, 6 luni și 5 zile. Că ieri îl nășteam cu ditamai țuguiul pe Pisică Ștefan după 5 ore de expulzie și azi are 3 ani, 11 luni și 12 zile.
Și apoi mă gândesc că le cresc urechile, le crește nasul, brațele, “șireții” de pe brațe. Că acuș eu o să fiu adult bătrân și ei adulți-copii. Eu așa sper!

Cu drag, Maria ma-na.ro

Crediti foto: Fotografii de familie