Dansurile: de la omul rau la caramele

De cand au putut merge in picioare, copiii au dansat. Haotic, haios, cu ritm sau fara, putin sau mult. Dar mereu cu bucurie. Nu mi-am propus sa “ii fac dansatori”, dar mi-am dorit sa isi consume energia aceea de cateva tone de o maniera oarecum organizata: decat sa alerge prin toata casa, mai bine sa danseze cum s-or pricepe si sa asculte in acelasi timp un cantec frumos, sa simta ritmul, muzica. Asa ca fara nicio ezitare am inscris-o  pe Maria la optionalul de dans de la gradinita. M-am gandit ca ce bine ca exista acest optional sa mai faca putina miscare, sa mai stea si altfel decat pe scaunele. Insa dupa ce au inceput cursurile de dans, acasa Maria (3,9 ani pe atunci) nu mai voia sa danseze, motivand ca: “nu dansez bine, nu stiu sa dansez etc”. Degeaba ii spuneam ca nici eu habar nu am, dar ne miscam putin sa ne dezmortim, sa ne simtim bine, sa ne distram.

Pana intr-o zi cand mi-a zis ca ea nu mai vrea sa mearga la dansuri pentru ca domnul profesor le-a zis ca daca nu danseaza, o sa plece el si vine un om rau care o sa ii bata. M-a surprins o declaratie asa de dura, asa ca i-am promis ca o sa vorbesc cu domnul profesor. Domnul profesor m-a asigurat ca nu le-a zis ca o sa vina un om rau care o sa-i bata, ci ca daca nu danseaza pleaca el si vine un om rau. Dar nu ca o sa-i bata. Acum, in momentul in care ameninti cu omul rau, copilul nu se gandeste ca vine acel om rau si ii mangaie pe frunte si le citeste povesti. Deci a tras probabil singura concluzia. Domnul profesor a motivat asta spunand ca de abia venisera de afara, erau agitati si nu stia cum sa ii faca atenti la el, sa invete dansul pentru serbarea de final de an, pentru ca atunci era momentul cand copiii aveau de demonstrat ce au facut la ora de dans.

Maria n-a mai vrut la ora de dans. In fiecare duminica ma intreba daca maine e luni si merge la dansuri. O asiguram ca nu e nevoita sa mearga daca nu vrea si ca poate ramane in clasa.

Am convins-o dupa vacanta sa mai dea o sansa dansurilor, in alta locatie. Am mers la dansuri populare si era foarte entuziasmata. Toata saptamana m-a intrebat daca maine mergem la dansuri populare. Instructorii erau calzi, veseli, prietenosi cu copiii. Copiii care si-au dorit sa danseze au intrat in sala si au dansat. Cei care nu, au ramas afara.

Totul a durat vreo ora si un sfert, timp in care copiii au dansat cu bucurie, au fost atenti la instructiuni, le-a placut. M-am uitat din cand in cand pe geam si asa am vazut cum inainte cu vreo 15 minute de final copiii s-au asezat pe jos in cerc, au fost rugati sa inchida ochii pentru ca vor primi o surpriza si apoi au extras fiecare dintr-o gentuta cate o caramea.

• Daca mai vreti, va mai dau!

De pe geam nu vedeam ce primesc, am vazut doar ca au bagat in gura.

S-a deschis apoi usa pentru a vedea si noi ultimul lor dans. Am intrebat atunci ce le-au dat sa manance.

• Caramele!
• Pai si nu ne intrebati si pe noi inainte? Poate au vreo alergie, diabet etc?
• Nu am avut niciun caz pana acum!
• Dar de ce le dati?
• Pai ne-am gandit sa fie o recompensa pentru ca au fost cuminti si au dansat.

Fusesera cuminti sau mai bine spus fusesera cooperanti si dansasera pentru ca le-a placut. De ce or fi fost necesare caramelele la final? Dupa prima sedinta, ar fi fost etapa in care intrebam copiii daca le-a placut si daca mai vor la dansuri. Sa fi fost bomboana acel factor decisiv care sa influenteze entuziasmul copiilor pentru urmatoarea sedinta de dans?

Mi-a placut ca la final au facut un gest cu toate palmele in cerc si au strigat cu totii: “copil dansator”. Era un gest suficient pentru a le confirma bucuria de a dansa si pentru a realiza o minima coeziune de grup. Ar fi putut face chiar o imbratisare de grup sau vreun joc care sa le ramana in minte.

Eu ce explicatii sa ii dau copilului cand imi cere caramele, acadele, bomboane de toate culorile si nu ii dau, explicandu-i ce contin fiecare si care sunt consecintele pentru sanatatea ei daca le mananca? Ce sa ii raspund cand ma intreaba de ce alti oameni ii ofera daca nu sunt bune?

Daca stiti locuri unde copiii pana in 6 ani danseaza doar de placere, de drag, cu bucurie si fara amenintari sau caramele, dati-mi si mie un semn. Va multumesc!

Sursa foto- aici

Citeste si Niciodată nu e prea târziu să fii un părinte bun (mai bun) pentru copilul tău!