
Cu mic, cu mare la smoothie…tratăm sau prevenim răceala
Noaptea trecută Mihai a strănutat, a plâns, a avut nasul înfundat și a supt la fiecare 40 de minute. Toată noaptea. Nu știu dacă e o mică răceală sau dacă mucii sunt de la dinții care sunt pe cale să erupă.
Cert e că dimineață eram amândoi storși de energie, eu stoarsă și de lapte și lichide, în starea aceea în care simt că vine răceala peste mine fie că îmi place sau nu.
Am umblat la congelator/ frigider pentru niște energizante minune: afinele, cătina în miere, semințele de cânepă și apă (în funcție de cât de gros am vrut să fie) și am făcut un smoothie sănătos și hrănitor care a fost micul dejun al meu, al Mariei și al lui Mihai. Maria (2 ani și 3 luni) a mâncat 5 păhăruțe din setul de joacă, Mihai (8 luni) a mâncat 10 vârfuri de linguriță (din ce am citit mierea nu e recomandată bebelușilor până la 1 an, dar eu am testat înainte și nu au fost probleme; nu avem istoric cu alergii), iar eu am mâncat restul.
M-am îndrăgostit de smoothie- uri în ianuarie 2013 când am început cu o provocare de 30 de dimineți în compania unui smoothie verde. Din februarie 2013 până la final de mai 2013 am slăbit 10 kilograme rămase în plus de la prima sarcină, m-am simțit mai bine ca niciodată și am avut analizele perfecte pentru o perioadă scurtă (nu am mai fost anemică, deși aveam o anemie din copilărie care mă bântuia constant). Smoothie-urile cu frunze de pătrunjel, spanac, țelină, tarhon, mentă, broccoli și ce verdețuri mai găseam prin piața în combinație cu cătină, citrice, banane, miere, afine, alte fructe de sezon, precum și semințe de diverse feluri au fost micul meu dejun o perioadă. I-am dat și Mariei smoothie-uri încă de la șase luni. Îi plăceau atât de tare că nu făceam față să o hrănesc cu lingurița. La finalul lui iunie 2013 a apărut cea de-a doua sarcină împreună cu o poftă nebună de carne. Așa că de unde mă convertisem la un vegetarianism în special din rațiuni filosofice, am revenit la carne, dar ocazional. Încerc să o evit, dar uneori mă las pradă poftelor, din păcate. Dar aceasta e o altă discuție.
Cert e că fac și acum smoothieuri, nu la fel de des (adică zilnic), dar în special când mă simt slăbită și am nevoie de un restart pentru a supraviețui unei zile cu copiii. Ingredientul preferat e cătina pe care o combin în numeroase smoothie-uri datorită conținutului mare de vitamina C. Uneori, când mă simt slăbită și în prag de răceală, mănânc pur și simplu un borcan mic de cătină cu miere și răceala care mă amenința moare în fașă.
Am descoperit semințele de cânepă când eram gravidă în 2012, la recomandarea unei prietene, Ramona (Mulțumesc, Ramona!). De atunci le-am mai făcut și eu cadou altor gravide. Sunt bune pentru sarcină, alăptare, cresc cantitatea și calitatea laptelui, dar au și alte proprietăți minune. De exemplu atât semințele de cânepă, cât și acest smoothie sunt foarte bune pentru cei care au hipertensiune arterială. Nu scriu despre ele pentru că au scris alții mult mai bine decât aș putea-o eu face. De exemplu, Ligia Pop ( o mămică raw- vegană, specializată în nutriție și hrană sănătoasă) are un articol detaliat despre beneficiile semințelor de cânepă. Am descoperit-o și eu online în perioada diversificării alimentației Mariei și o urmăresc frecvent pentru articolele bine documentate și pasiunea cu care abordează bucătăria raw-vegană. Deși nu am putut adopta acest stil de alimentație, încerc să aplic principiile sale cât mai mult.
În căutările mele privind hrana sănătoasă începute odată cu diversificarea alimentației Mariei am dat peste mulți oameni (în special mame) care au făcut din asta un scop în viață. Mai mult decât atât, nu au ținut informațiile prețioase documentate cu greu doar pentru familia lor, ci au decis să transmită informațiile benefice pentru sănătatea noastră cât mai multor persoane. Una dintre acestea este Ligia Pop, căreia îi mulțumesc, chiar dacă nu mă cunoaște.
Îmi propun ca pe măsură ce vă mai împărtășesc din ce mai mâncăm sănătos și la ce ne ajută să vă mai prezint oameni minunați precum Ligia Pop, care pe lângă rețetele delicioase, hrănitoare și sănătoase transmit și echilibru, energie pozitivă, dăruire, entuziasm, pasiune pentru o viață frumoasă.
Voi ce rețete sănătoase ați descoperit datorită copiilor?
Am sa fac o mica paranteza la ce ai spus.Mierea la copii pana la un an poate provoca botulism.Botulismul este o afectiune rara, de o gravitate considerabila( deci nu alergie), cauzata de o toxina produsa de o bacterie numita Clostridium botulinum, toxina care se numara printre cele mai puternice otravuri cunoscute. Aceasta bacterie poate trai in miere. Chiar daca ai mancat 5 borcane inainte dintr-un sortiment de miere al 6 -lea poate contine bacteria.. e ca si cum ai lasa un copil sa se joace cu carne cruda si sa zici ca nu poate lua trichineloza…
Multumesc pentru comentariu, Alina! Voi completa și în articol. Eu i-am dat și fetiței tot pe la vreo 8 luni miere câte puțină. Cred că e importantă și sursa mierii de albine.
Pentru ceilalți cititori, un link util despre mierea de albine care conține și informația furnizată de tine.
http://diversificare.ro/alimente/2011/05/miere-de-albine-un-aliment-benefic-sau-periculos-pentru-copii/
Mimi, multumesc frumos pentru gandurile bune!
eram vegetariana. Primul semn de sarcina a fost pofta de carne. Dar una din aia de tremuram de foame, am tras bucata de pe gratar si .. mi se parea ca nu imi ajunge.
Astazi consum carne saptamanal, poate 100-200 gr, vara mai putin, iarna mai des (supe), dar smoothie-urile sunt parte din viata mea, ca acolo ascund de mine si colocatari ceva legume si frunze prost apreciate: telina, urzici, spanac, etc . In rest, prefer sa consum legumele ca atare, intregi, sa le rontai si sa savurez digestia inca din gura.
Cu mierea, sa nu ai nicio indoiala – toxina botulinica se dezvolta cand anaerob, deci la produsele din comert/sterilizate; daca ai miere, ca mine, de la rude, depozitata in borcane mari/cum au si ei, atunci nu e niciun risc.Ar mai fi de alergii, dar aici astea se si mostenesc ( daca parintii au atunci atentie crescuta, daca nu…enjoy)
Smoothie are si alte proprietati, una din ele este aceea ca poate ajuta la detoxifiere. Am scris de curand un articol legat detoxifierea pe timpul verii. Sper sa va foloseasca
https://dietapentrutine.wordpress.com/2016/06/14/vara-si-o-detoxifiere-pe-masura/