Copil bilingv, traduceri crețe

Încă de la începutul relației noastre, eu și crețul am decis: copilul (sau copiii) noștri o să vorbească două limbi. Cel puțin două. Chiar dacă soțul nu s-a prea chinuit să învețe românește, nu are nici o problemă ca eu și Ionuț să comunicăm în limba mea. El nu pricepe mai nimic – cel mai frustrant trebuie să fie, zic eu, atunci când eu și piticul avem vreun conflict și el se uită la noi fără nici o putere.

Între noi fie vorba însă cred că preferă situația exact așa cum e. Sau a preferat-o, prevăd o schimbare… Ionuț a îmbrățișat întreaga situație perfect natural – îmi amintesc și acum ce emoții am avut la început. Degeaba am citit zeci de cărți pe subiect, mereu s-a găsit un binevoitor care să pună sare pe gânduri: o să vorbească mult mai târziu, vai, îl amețiți de cap, nu o să mai știe în ce limbă trebuie să se exprime, ce faceți cu bietul copil?!

Evident, toate fricile mele/ noastre s-au dovedit nefondate. La doi ani copilul a început să vorbească în ambele limbi (e drept, românește vorbește frumos dar cu un accent de student grec la o facultate din România), diferențiază perfect cele două limbi, știe cine ce limbă vorbește și, chiar cred, se distrează de minune când noi doi vorbim și cei din jur nu înțeleg. Tata a mai încercat să-l facă să „traducă” dar puiuțul nici măcar nu s-a sinchisit să îl bage în seamă. Când au venit ai mei în Grecia pentru ziua lui, soacră-mea a avut o tentativă de a coversa cu mama prin intermediul lui Ionuț, dar evident, rezultatul nu a fost cel așteptat. Copilul a refuzat să spună ce zice una și alta și s-a limitat la a vorbi cu fiecare pe limba lor.

Zilele trecute însă, am asistat la un episod delicios. În curte la soacră-mea, eu, ea și Ionuț. Șmecheraș, se uită la ea și spune (în greacă): „Vrei să-ți spun cum se zice la iarbă în românește?” Soacră-mea toată zâmbete, dă din cap aprobator, se citește pe fața ei fericirea, copilul vrea să mă învețe românește! Evident, spune da și începe un dialog între cei doi, în care Ionuț îi zicea ce să întrebe și el îi traducea. După vreo cinci minute, mă duc să iau un pahar cu apă și când mă întorc, soacră-mea se uită toată zâmbet la mine și zice (în românește): „Vrei scaun?” Mă uit la ea, mă uit la Ionuț (care e cu gura până la urechi) și îi răspund (în grecește): „Ce să fac cu un scaun? Am șezlongul!” Zâmbetul îi înțepenește și-mi zice: „Eu am întrebat dacă vrei înghețată!” „Nu!” zic eu, „M-ați întrebat dacă vreau un scaun!” Ionuț începe să râdă tare de tot și o zbughește de lângă noi. „Păi așa mi-a zis să zic!” răspunde ea și începe să râdă. Pe drum înspre casă pornesc o discuție cu fiul. „Ionuț, nu prea e ok să o fraiereși așa pe iaia! Biata de ea chiar vrea să învețe!” „Știu mami, dar așa am râs, o zis la înghețată scaun!” Râdem amândoi, o las baltă. Ieri seară, altă scenă. Ionuț cu ta-su la masă. „Tati, vrei să-ți zic cum se zice în românește la ardei?” „Da, spune-mi!” Îi spune, ia la rând alte obiecte din jur, le zice bine. La un moment dat, face o pauză, se uită la mine și-i spune „Ăsta știi ce e? Cum se spune la lapte?” „Nu știu!” spune ta-su. „Se spune… farfurie!” răspunde Ionuț. Și începe să râdă. Crețul ăl mare îl privește lung: „Adică dacă o sun pe buni Maia și-i spun că vreau farfurie? îmi aduce lapte? Măăăăăi, mă păcălești! Lapte e lapte!”

Ionuț face ochii mari, nu mai zâmbește. Se uită la mine foarte serios: „Tati știe. L-ai învățat tu? Să nu-l mai inveți tu! Lasă că-l învăț eu!” Mă pufnește râsul, ta-su se uită la noi, nițel dezorientat, râde și el dar parcă nu e râsul lui. „Se îngroașă gluma, poate n-ar fi rău să mă apuc de învățat!”

Alexandra, Mame de Poveste, Ouzoland 

Citeste si La ce vârstă învățăm copiii limbi străine? sau Copiii pluriculturali si bilingvi – cetateni ai lumii

Asteptam povestile voastre despre copiii bilingvi pe crestemoameni@gmail.com.  Fie ca sunt povesti practice despre cum au reusit copiii sa invete doua sau mai multe limbi, fie ca sunt povesti amuzante.

De asemenea, am vrea sa ne impartasiti cum explicati copiilor diferentele culturale in familii mixte sau in familii care locuiesc in alta tara decat cea de origine.

Sursa foto- Aventuri in Ouzoland