Copiii pluriculturali si bilingvi – cetateni ai lumii

Am fost întrebată despre cum au crescut cei 3 copii ai mei bilingvi. Care este secretul? Cum am reușit?

Primul meu copil s-a nascut in Franta, la doi ani după ce am părăsit România,  intr-un cuplu mixt franco-roman. Scormonind in acele amintiri ma revad acum 21 de ani primindu-l in brate pentru prima oara, strangandu-l la inima si de pe buzele mele tasnind instinctiv un cantec de alint in limba mea materna.

Nici o secunda nu mi-am pus intrebarea daca, da sau nu, copiii mei voi fi bilingvi. Si nici daca vor reusi sa-si insuseasca ambele limbi fara dificultate.

Din punctul meu de vedere asta era pur si simplu evident, natural si la indemina lor fara strop de dificultate.

Si copil dupa copil mi-a confimat, cu brio, convingerea.

Au vorbit o idee mai tarziu decât ceea ce este stabilit de norme,  insa perfect articulat in ambele limbi si insusindu-si cu viteza fugerului un vocabular a carei bogatie era mereu remarcata in cadrul scolar.

Pe de alta parte prima vizita in Romania, a primului dintre cei trei copii ai mei, a avut loc cand el avea 6 luni.

De atunci incepând, an dupa an fara nicio exceptie ( pâna nu demult 🙂 ) fiecare vara, timp de mai bine de doua luni, au petrecut-o in Romania.

Pentru ei (desi prefer sa nu ma exprim prea mult in numele lor) cultura romana face intrinsec parte din fiinta lor. S-au construit pluriculturali.

Imi amintesc ca mici fiind ascultau Harap Alb, Prislea cel voinic,  Tinerete fara batranete, Punguta cu doi bani etc  ore in sir.

De-a lungul anilor, «in tara» au cunoscut partidele de pescuit pe râu cu prietenii, partidele de-a v-ati ascunselea la caderea noptii prin lanurile de porumb sau prin cimitirul vecin cartierului, ca adolescenti au gustat din placerea flirtului «a la roumaine» sau a campingului « à la sauvage » prin munti, cu cortul sau sub cerul liber.

E adevarat, viata a fost generoasa cu noi oferindu-le din belsug ocazii pentru ca ei sa-si  imbogateasa nu numai limba dar si cultura romana.

Astazi fiecare din cei trei baieti poseda un bagaj lingvistic roman care, desi ruginit din cauza nefolosirii suficient de  frecvente, se activeza cu usurinta , de cite ori este nevoie.

La inceput am intâlnit si invatoare pretinzând ca din cauza celor doua limbi stategiile de invatare pot fi ingreunate. Atunci m-am infuriat! Acum zâmbesc blând.

P.S. Prislea meu tocmai a venit de la scoala pentru masa de prânz. Am profiat deci de ocazie pentru a-i solicita  opinia in legatura cu acest subiect.

Raspunsul lui, citez «  beneficiile sunt multiple, insa daca ar fi sa retin doar unul as mentiona  faptul ca astazi, când invat italiana, latina sau spaniola  sunt in mod evident avantajat. Pentru mine, spre deosebire de numerosi colegi ai mei, este mult mai simplu sa invat o limba straina suplimentara.”

Aceasta este experienta mea de viață cu cei trei copii, uitându-mă în urmă după 21 de ani, insa cred ca veti gasi informatii utile despre cresterea copiilor bilingvi în acest articol.

Daniela

Sursa foto: Poze despre fericire

Citește și La ce vârstă învățăm copiii limbi străine?