Cinci maimute, doua banane, o mamă robot și inteligențele multiple

Ieri am fost în vizită la colega mea de la Ped-Arte, Mihaela  Mirela Serban la liceul Antim Ivireanu și am copt cu copiii ei minunati o poveste pornind de la o ilustratie din cartea R-mami.

Era o poveste despre o maimuță care își pierduse bananele. Se făcea că cele două banane fugiseră în lumea bananelor pentru ca nu voiau să fie mâncate. Dupa tot felul de peripeții, dupa dansuri cu banane și maimuțe, bananele au fost totusi mâncate, însă maimuța Mikey a reusit să le găsească doar ajutată de prietenele sale. Așa că cele doua banane au fost împărțite la 5 maimute prietene. Și pentru ca noi invățăm la Ped-Arte despre inteligențele multiple împreună cu Crenguța Lăcrămioara Oprea, am integrat în poveste și puțină matematică, rugând copiii să explice cum ar imparti cele 5 maimuțe doua banane, în mod egal. Copiii au găsit rapid trei solutii, dar cred că mai găseau câteva dacă mai stateam putin.

Una dintre ele a fost sa împartă fiecare banană in 5 parti egale si fiecare maimuta sa primeasca doua bucăți. Alta soluție a fost sa împartă cele două banane in treimi, rezultand șase părti egale, fiecare maimuță să primeasca o parte, iar cea de-a șasea parte rămasă să fie împărțită la randul ei in 5 parti. Adica fiecare maimuță primea 1/6 din cele două banane plus 1/5 din ultima șesime. A treia solutie a fost să uneasca cele doua banane într-un întreg și să împartă acel intreg la 5.

Discuția putea fi extinsă în fel și chip, însă pierdeam firul poveștii, așa că am continuat povestea până nu se incingeau spiritele. În poveste bananele au și cântat și dansat, iar copiii ne-au arătat dansul și cântecul bananelor, integrând astfel în poveste și inteligența chinestezică sau muzicală.

Dacă aveam mai mult timp, aș fi vorbit cu copiii și despre egalitate și echitate pornind de la cele două banane. Să le împărțim folosind ambele principii.

De asemenea, noi am asumat că cele două banane sunt perfect egale și atunci toate cele 3 soluții sunt corecte, însă dacă ele nu ar fi egale, problema se complică și unele soluții nu ar mai fi corecte.

Putem discuta si despre modul de măsurare și procedura de împărțire. Cum măsurăm bananele și bucățile rezultate? În centimetri, în grame? Care sunt limitele fiecărei modalități de măsurare?

Cert e că e un exercițiu foarte fain de realizat la clasa, mai ales că puteți aduce banane adevărate și copiii pot mânca materialul didactic sau pot mânca chiar matematica :).

Finalul poveștii a fost cam așa:

După ce au mâncat cele două banane, cele 5 maimuțe s-au întâlnit cu alte 15 și toate 20 au plecat în lumea unicornilor, unde s-au întâlnit cu un unicorn magic ce putea să le îndeplinească orice dorință. Așa că maimuțele i-au cerut unicornului să le dea 1000 de banane și copiii au socotit în minte că fiecare primea câte 50. Le-am explicat atunci care e frumusețea matematicii. Că au putut să calculeze porția de banane fără să mai deseneze pe tablă cele 1000 de banane și să le împartă în 20 de grupuri. Ar fi fost destul de complicat și ar fi durat destul de mult.

Unul dintre copii a vrut să joace rolul lui Gica Contra 🙂 și mi-a spus că lui îi place să deseneze 1000 de banane și că are și timp și răbdare să facă asta. Am încercat să îl convingem că e complicat, că durează mult, că poate vrea să mai facă și altceva decât să deseneze banane, că nu-i ajunge tabla, însă el găsea mereu soluții, cumpărând table noi de la Ikea pe care le punea pe toți pereții. Era atât de convingător încât m-am văzut nevoită să accept că e o situație posibilă, însă i-am zis atunci:

-Frumusețea matematicii e că putem să împărțim cu ea și un milion de banane celor 20 de maimuțe fără să le desenăm pe tablă.

I-am spus apoi cât de multe ar pierde dacă ar sta să deseneze un milion de banane. Că poate n-ar mai mânca, nu s-ar mai juca cu prietenii, nu ar mai avea timp să meargă la baie, să plece în vacanță și ar tot desena banane. Fără să știe copilul a învățat despre costul de oportunitate. Deși nu cunoaște noțiunea, a putut să estimeze că e un cost prea mare și a acceptat matematica în rol de zână bună pentru împărțirea milionului de banane celor 20 de maimuțe.

Și uite-așa maimuțele au trăit fericite până la adânci bătrâneți cu povești și cu matematică și cu unicorni.

Iar noi am vorbit apoi în atelier și despre alte lucruri pe care ni le-a arătat R-Mami: despre tehnologie și efectele ei asupra noastră și asupra relațiilor cu cei din jur, despre cuvintele pe care le spunem uneori și care dor, despre cum uneori ne îndepărtăm de cei dragi și lucrurile sau plăcerile noastre par mai importante, despre parteneriat în viața de familie, despre ce face ca un părinte să fie bun (să ofere copilului orice își dorește sau ceea ce e bine pentru el?).

Le mulțumesc copiilor pentru deschiderea și entuziasmul lor și doamnei lor învățătoare pentru că îi lasă să se exprime liber, să fie creativi, să își audă vocea și îi ajută să crească oameni mari. Și le mulțumesc și pentru invitațiile atât de frumos scrise. Bucuria a fost și mai mare când au venit cu bucățele de hârtie să le dau autografe și pentru prietenii lor care nu sunt cu ei în clasă.

Mi-a mai plăcut foarte mult când doamna lor i-a întrebat ce tip de inteligență am eu, iar ei au început să numească ceea ce au identificat la mine. M-am bucurat că Mihaela le-a povestit copiilor despre inteligențele multiple pentru că îi ajută pe copii să își descopere înclinațiile, talentele, pasiunea și unicitatea lor.

Am primit ieri și un film în care copiii au spus fiecare cum li s-a părut atelierul. M-am uitat de 3 ori la el și m-am hrănit cu fiecare cuvânt. Bucuria mea la vederea acelui film este neprețuită. Mulțumesc, Mihaela și mulțumesc, dragi copii!