Catre tine, draga educatoare

De fiecare data cand ma gandesc la cresa/gradinita/scoala/liceu, simt o apasare sufleteasca, manifestata prin multa agitatie, batai puternice ale inimii. Daca va intrebati de ce, raspunsul e unul simplu- cine sunt eu sa decid in locul copilului meu? Ii cunosc nevoile si modalitatea lor de satisfacere, dar cine imi spune ca am facut alegerea buna pentru el? Nu vreti sa stiti cat de dificila a fost alegerea numelui de Victor, incat la un moment dat, am spus ca trag o liniuta, si isi va  alege el numele potrivit. Nu se poate asa ceva. Sau un alt exemplu relevant e pusul cerceilor la fetite. Poate nu ii va place moda cerceilor, poate va adopta un stil baietesc, nu e mai bine sa o lasam pe ea sa decida? ( m-a mustrat mult timp constiinta cand i-am facut gauri la 2 luni).

Deci cine suntem noi sa decidem in locul lor?

Putem, in schimb, sa le oferim cat mai multe alternative si ei sa aleaga, in functie de multe atribute.

Astazi, ma adresez tie, draga educatoare, pentru ca am nevoie sa iti expun toate nevoile copiilor mei, pentru ca tu le vei fi parinte 8 ore pe zi, pentru ca tu vei fi sprijinul lor, pentru ca pe umarul tau vor plange.

Teodora, are nevoie de mult timp sa se apropie de tine. Este sensibila, usor timida in fata oricarei persoane. Si nu ma refer doar la cele straine, inclusiv la intalnirea cu bunicii, ii trebuie cel putin o ora sa se apropie, sa ii accepte. O explicatie ar fi intalnirile rare pe care le au, dar nu neaparat. Cand vine tati de la birou, cand se intalneste cu prietenii ei, are o modalitate distincta de a-si prezenta emotia, dar si bucuria revederii. Nu te gandi ca nu te place, ci doar asteapta sa ii prezinti ce ai mai frumos de oferit. Lasa-ma sa te ajut, si permite-mi sa stau cu ea in fiecare dimineata, astfel incat acomodarea sa fie cat mai usoara. Suntem atatea mamici, facem cu schimbul, pe zile, pe intervale orare, doar sa oferim micutilor imbratisarile de care au nevoie. Pentru ca Teodora mea se linisteste mult in brate si spunandu-i ca o intelegi ca ii este teama ca am abandonat-o, dar nu este adevarat, ca voi veni dupa ce imi termin activitatile la birou si ii promiti ca totul va fi distractiv. Stiu ce imi vei raspunde… Ca ai doar doua maini si 20 de copii. Uite, iti ofer cateva solutii, poate te vor ajuta:

• Fiind grupa mica, roag-o pe ingrjitoare sa iti stea alaturi si sa tina si ea doi copii in brate;
• Iti ofer orice sistem de purtare ergonomic potrivit constitutiei tale fizice. Sunt diverse forme de aranjare, incat poti fi norocoasa educatoare care imbratiseaza in acelasi timp 3 copii. Si ingrijitoarea poate sa aiba parte de acelasi privilegiu. Daca imi spui ca si directoarea s-a oferit sa te ajute, stiind cat e de dificil startul pentru boboci, nu iti fa griji, ii aducem si ei cel mai frumos wrap;
• Lasa-ma sa fiu alaturi de tine; imi voi tine copilul aproape si pe oricine are nevoie de o imbratisare. Impreuna cu alte mame vom reusi sa ii linistim, dar cel mai important, le oferim armonie si siguranta emotionala.

Imagineaza-ti prima zi de gradinita cu boboceii, toti plangand, toti strigand dupa mama, toti agatandu-se de fusta ta, toti impingand in usa, aproape sa o deschida. Cum te simti? Neputincioasa, stresata, tremuri toata si esti foarte transpirata si te gandesti ca abia astepti sa treaca cele 8 ore sa nu mai auzi tipete, urlete, sa nu mai traga nimeni de tine.

Intr-adevar, nu e o imagine frumoasa…. Acum stai cateva secunde si imagineaza-ti ziua cu variantele descrise mai sus….Spune-mi, te rog, ce vezi, ce simti?

Pana sa imi raspunzi, iti spun ce vad eu, ce simt.  Armonie, intelegere, liniste, zambete, lacrimi care sunt acoperite de rasete, siguranta fizica si emotionala. Te vad puternica, si o simt prin zambetul larg oferit la despartirea de cei mici. Te vad increzatoare ca ai facut cea mai buna alegere si abia astepti o noua zi. Simti satisfactia parintilor, care iti multumesc pentru iubirea oferita. Te simti o invingatoare, pentru ca ai tinut in brate, in spate, pe sold, 20 de prunci, care ti-au zambit, au plans, ti-au spus ca le este dor, ca vor la mama, ca le place in brate, ca se simt bine, ca le plac cerceii tai, ceasul tau, ti-au aranjat parul, si ti-au facut din mana la despartire.

Prin aceasta metoda, acomodarea va fi mult mai rapida si usor, usor, fiecare boboc se va desprinde din bratele tale si va dori sa participe la activitati, sa se joace sau pur si simplu sa descopere fiecare particica din camera unde si-o vor petrece mult timp. Zi dupa zi, ne vom retrage si noi, mamele care ne-am oferit sa te ajutam, pentru ca misiunea noastra s-a incheiat. Si chiar daca va mai exista o situatie cu multe lacrimi si suferinta, sistemele noastre de purtare ti le vom darui oricata nevoie vei avea, dar in orice moment asteptam telefonul tau si ne intoarcem.

Acum ca perioada de acomodare a luat sfarsit, as dori sa iti explic reactia Teodorei la posibile situatii conflictuale si sa imi spui daca aplici metoda eficienta de rezolvare.

Noi nu pedepsim, nu tipam, nu etichetam. Si daca, s-a intamplat sa nu respectam aceste principii, o luam in brate si ii spunem ca ne pare rau pentru reactia avuta, mentionand posibilele cauze ale comportamentului.

Decat sa folosesti scaunul rusinii sau trimisul la colt- modalitati prin care copilul nu face decat sa adune si mai multa frustrare, sa se simta abandonat si neadaptat social, iti ofer cateva variante de prevenire si combatere a crizei:

• Folosirea repetitiva a cuvantului NU, sau a expresiei NU AI VOIE, e destul de deranjanta si pentru noi adultii, nu mai zic de copii care cu greu inteleg cauza folosirii acestui cuvant. Hai sa facem o delimitare stricta si sa folosim limite doar atunci cand este cu adevarat necesar. De exemplu, un copil doreste sa isi manance gustarea in picioare. Decat sa folosesti expresia NU AI VOIE SA MANANCI IN PICIOARE! STAI JOS!, mai bine cautam alternative. Este o tragedie daca doreste sa manance un mar in picioare? Daca nu accepti asta, sub nicio forma, propune-i o solutie favorabila: ”Teodora, nu vrei sa asezam scaunul tau langa Antonia si sa impartiti amandoua acest mar?’’ sau ingenunchezi langa scaunul ei si spui: “ Ce inalta esti, daca te asezi vom fi la fel si putem manca impreuna marul, pentru ca imi este imposibil sa ajung la el”.
• Daca exista in permenenta certuri intre copii avand la baza o jucarie pe care nu o pot imparti, aseaza-te intre ei si propune-le alt joc mai interactiv. Am observant ca numarul jucariilor este mult in inferioritate fata de numarul copiilor din sala. Daca constati ca certurile pornesc de la impartitul jucariilor, amana aceasta activitate sau inlocuieste-o cu altele care nu presupun impartirea unui bun. Propune activitati de mimica, de dans, de cantat, de pictat, de desenat, toti avand bunuri comune.
• Scosul in curtea gradinitei ti se pare o munca imposibila si periculoasa. Te inteleg. Nici eu nu ma simt stapana pe situatie cand ies cu doi copii in parc. Dar tu ai cateva avantaje, si anume:
  • ai o curte mare, asigurata cu garduri inalte si incuietori, astfel incat pierderea copiilor este imposibila;
  • ai multa verdeata, nisip, pietricele, topogane, leagane, creta, doar pentru ei;
  • poti sa stabilesti un interval orar, anunta-ne si venim, te ajutam sa ii supraveghezi;
  • nu uita de beneficiile aerului proaspat asupra comportamentului copilului.
• Despre alimentatia la gradinita, un subiect care desi pare complicat, el poate fi usor abordat, doar daca exista comunicare intre comitetul de parinti si conducerea institutiei. Teodora refuza orice e dulce din comert, in afara de o inghetata cu cocos care ar devora-o non stop. De mica ii pregatesc mesele cat mai putin condimentate, fara prajeli, facem impreuna biscuiti, briose. Este foarte selectiva si mananca cat o vrabiuta. Dar nu m-am stresat, mananca cat vrea si ce vrea (din oferta prezentata). M-am uitat pe meniul de la o gradinita- pateu, ciocolata, napolitane. Nu inteleg de ce se ofera zahar la desert, cand cu totii stim ca ii agita si isi pierd din concentrare. De ce nu se ofera o alternativa sanatoasa? Uite la ce m-am gandit eu:
  • suma de bani aferenta desertului poate fi alocata unei firme de patiserie care face produse fara zahar, folosind un indulcitor natural;
  • zilnic, cate un parinte, in masura disponibilitatii sale, pot pregati deserturile pentru a doua zi. Deserturi stabilite pe zile la fiecare sfarsit de saptamana. Imi vei spune ca trebuie certificate. Dar spune-mi, tie cine iti certifica calitatea pateului sau a ciocolatei din comert? Cine iti spune ca un copil nu poate fi alergic la ingredient din produsul respectiv. Sunt absolut convinsa ca un desert facut in casa este de 1000 de ori mai gustos si sanatos, decat vestita ciocolata.

Nu stiu ce parere ai, m-am saturat sa imi spuna lumea ca visez cu ochii deschisi, ca in viata mea nu voi gasi asa ceva, cel mult la privat, dar si acolo cu greu pot fi abordabili. Se apara prin contract si prin expresia, “politica si principiile gradinitei”. Dar eu ma gandesc, in primul rand, la sufletul educatoarei. Nu e acelasi indiferent de institutia unde profeseaza, fie ea privata sau de stat? De ce sa urmam programe didactice ale caror efecte asupra copilului sunt total nepotrivite pentru o  dezvoltare armonioasa?

Eu nu imi pierd speranta, stiu ca undeva esti si abia astept sa iti prezint doi copii minunati, de care te vei atasa si eu iti promit ca vei avea parte de recunostinta mea toata viata.

Te rog, da-mi un semn, si, cel mai important, sa fii din Iasi!

Cu stima,

Mama, Corina

Fotografie- http://www.anamariatatucu.com/2015/06/despre-gradinita.html

De aceeasi autoare citeste Promit ca te ascult…doar pe tine!