Cand eram mic- discuții cu Ana despre acasă

Prima si cea mai frumoasa si mai apreciata poveste de pe CD-ul cu povestiri de Mircea Santimbreanu din colectia “Noapte buna, copii!” de la Radio Romania Actualitati este “Cand eram mic”. Ana ii spune povestea cu “inelutul” pentru ca numele baietelului este Nelutu si prima data apare in sintagma “lui Nelutu” 🙂 (V-am mai povestit despre acel CD cu povești aici. )

In ea un baietel de 4 ani – Nelutu – este la varsta in care incepe sa puna stapanire pe Univers atat cel interior cat si cel exterior. In acelasi timp, avand o memorie foarte buna, inca isi aminteste vremurile in care fiind mai mic, nu era chiar asa de stapan pe sine – ii era frica de pisica, ii era frica sa coboare pe scari, ii era frica pana si de umbra lui. Ana s-a identificat imediat cu Nelutu si acum la 3 ani, asemeni personajului isi aminteste intamplari reale sau imaginare de cand era “mica”. Este foarte amuzant sa vezi un nod de om cum isi aminteste de cand era mic 🙂

Povestirea este astfel structurata incat Nelutu este intr-o continua crestere si acum adoarme cu degetul in gura, dar sigur peste putin timp va rade de sine insusi pentru ca atunci cand era mic adormea cu degetul in gura. Mai spuneam ca datorita acestei povesti, de fiecare data cand vreau sa-i captez atentia Anei sau sa subliniez un lucru incep cu “Atunci cand erai mica” sau “Cand eram eu mic” si gata, Ana e ochi si urechi.

Stiti sezonul sarbatorilor – luna cadourilor – perioada aia cand se apropie Craciunul si ne distram foarte mult? Petreceri pentru copii, vizite pe la prieteni cu copii mai mici sau mai mari? Chiar in perioada asta, Ana a inceput sa faca anumite crize, suparari in care incepuse sa spuna ca nu-i place acasa. Nu vreau acasa, vreau sa daram blocul, vreau sa-l vopsesc negru etc. Ne-a cam surprins si nu puteam face nicio legatura cu nimic.

Pana intr-o zi cand am vizitat o verisoara care are un baietel mai mare – clasa a cincea. Acolo s-au jucat foarte bine si a zis ca vrea sa stea acolo mereu si ca nu mai vrea sa plece. Cum sa facem sa plecam? Pai mergem direct la verisoarele ei unde se distreaza super bine la mansarda. Toate bune, mergem. Cand s-a terminat distractia si ne urcam in masina, iarasi a inceput. Vreau sa vopsesc blocul in negru, nu-mi place acasa, etc.

Primul impuls ne impinge sa o contrazicem. Cum sa nu-ti placa acasa? Dar la noi acasa e frumos, ne asteapta pisica, papusile, piticii…

Nimic, vreau sa darama blocul etc.

N-aveam nici o soarta din moment ce ne-am pozitionat fix contra ei.

Si atunci ce mi-a venit la semafor… Ana stii atunci cand eram eu mic? Mergeam la verisorul meu in vizita si uneori dormeam la el, si ne jucam seara, si apoi toata noaptea ne povesteam fiecare ce a facut la scoala, ce-a mai invatat, ce-a mai aflat… Apoi adormeam si cand ne trezeam mancam micul dejun si apoi trebuia sa plec si eu acasa la mine. Atunci eram tare trist, cam cum esti si tu acum. Uneori imi venea sa plang, si chiar plangeam putin. Dar stiam ca peste cateva zile o sa ma vad iarasi cu verisorul meu George si ma simteam mai bine.

A plans putin si apoi a spus hotarata – o sa mai venim pe aici. De-atunci nu a mai vrut sa mai picteze blocul in negru si la sfarsitul vizitelor spune foarte optimista – o sa mai venim pe aici 🙂

Narcis

Citește și Povești pentru copii de Mircea Sîntimbreanu- despre minciună, responsabilitate și rușine

Fotografie- Copyright D’Alex Photography