Animalele nu citesc cărți de parenting

De când tot caut să cumpăr cărți cu povești frumoase pentru copii, mi s-a întâmplat să cumpăr online (n-am timp de mers prin librării momentan) cărți frumoase mai ales la trup și mai puțin la suflet. Acele cărți cărora le admir mai mult calitatea cartonului și eventual imaginile, decât conținutul.

Două din cărțile citite Mariei în special pe la 2 ani sunt Mami, te iubesc! și Tati, te iubesc!. (am căutat înformații despre ele înainte de a le cumpăra, dar nu am găsit nimic mai mult decât că sunt niște cărți frumoase). Deși încerc să aplic cât de mult principiile metodei Montessori, aceste cărți nu prea se încadrează în specificul metodei. Sunt cu animale care vorbesc, construiesc dulapuri (au activități specifice oamenilor), dar având în vedere mesajul de dragoste din titlu, am decis că merită să fac o excepție (una din multe) și să le citesc Mariei.

Două cărți frumoase, carton gros și bun de ros și de către Mihai, dificil de rupt, cu povești scurte, bune pentru ora de culcare, despre părinți și copii din lumea animalelor care își fac declarații de dragoste, muncesc împreună, descoperă lumea, depășesc frici.

Două cărți cărora, în timp ce le citeam, am fost nevoit să le fac niște ajustări datorită etichetărilor copiilor de către părinți.

Am atașat câteva fotografii cu pasaje pe care eu le voi corecta cu un marker, astfel încât atunci când povestea e citită de altcineva (tati, bunici, Flori) , să fie citită la fel deoarece Maria știe deja multe povești pe de rost și ne corectează dacă schimbăm conținutul.

Tati, te iubesc! debutează o poveste cu tata șoarece care își consiliază cei doi șoricei mai mari pentru a reuși să înhațe o bucată de brânză, fără a fi prinși de motan.

Bucuros, nevoie mare de realizarea copiilor, tata șoarece le spune un Bravo! , iar apoi tatăl și fii se complimentează reciproc: fiii sunt curajoși, iar tatăl (strategul operațiunii) este privit cu admirație de fii, ca cel mai șiret tătic din lume. Șiretenia e ridicată la mare rang. 

Tatăl- castor e workaholic (obsedat de muncă) și fiul castorului e luat să muncească cot la cot.  Micuțul se plânge că e sătul de atâta treabă, că îl dor dinții, însă și după ce a muncit toată dimineața tatăl îl etichetează spunându-i lenevilă. 

Cam pisălog, tatăl castor nici nu-i dă bine ciocanul în mână, că îi și transmite fiului un mesaj de neîncredere în forțele sale. Îi induce deja posibilitatea greșelii. (câți dintre voi în situații similare, exact când auzeați  astfel de vorbe din partea părinților,  atunci vă loveați peste degete…și apoi primeați un ți-am zis eu!?)

Mesajul de încredere este imediat contrabalansat de unul la polul opus. Tatăl îi trasează copilului viitoarea ocupație: O să ajungi meșter mare! (precum tatăl sau bunicul). Nu știu care sunt meseriile castorilor, dar poate micul castor și-ar fi dorit să aleagă o altă “carieră”. De exemplu, construise un dig de toată frumusețea în pagina anterioară. Poate aceasta e activitatea lui preferată.

În final, după atâta muncă,  puiul de castor visează la o recompensă de la mama: o felie de tort. Cărțile induc copiilor mesaje. Mesajul acestei pagini este că cei doi au muncit nu doar pentru a realiza dulapul și a-i face mamei o bucurie, ci poate micuțul castor asociază bucuria mamei cu o felie de tort.

Tatăl cerb își etichetează fiul cel mic – căprior sperios, în timp ce ursul polar , deși se distrează cu fiul, râde și se bucură, își etichetează fiul ca ursuleț obraznic!

Nici cartea  Mami, te iubesc! nu e mai prejos.

Mama veveriță îi trasează fiului întregul traseu personal: o să se însoare și o să aibă pui, cu siguranță. Nu știu cum o fi în lumea veverițelor, dar în lumea oamenilor există foarte mulți care din diverse motive nici nu se însoară, nici nu au copii și asta nu-i face mai puțin oameni.  Puiul veveriță poate înțelege că acesta e comportamentul dezirabil și că dacă nu se va supune acestor norme își va dezamăgi părinții. (De câte ori v-au întrebat părinții când te însori și când faci copii? Dar cei din jur? De câte ori v-a scos din minți această întrebare? De câte ori la rândul vostru i-ați întrebat pe cei din jur același lucru? De câte ori vă veți întreba copiii când vă fac nepoți?)

Micuțul koala e rupt de oboseală. A mers toată ziua și pare sincer când îi spune mamei că nu mai poate face nici un pas! Mama îl îndeamnă la curaj. Ce are a face curajul cu oboseala nu pot să înteleg! Mama koala pare să nu accepte că fiul e chiar obosit și îi transmite propriile idei asupra puterilor copilului. Nu-i spune, haide să te ajut un pic, poate te odihnești, facem o pauză, te car eu 10 minute și apoi încerci din nou, ci îi transmite ideea că ea știe mai bine decât el ce poate corpul lui. Puiul koala e înțelept și îi explică cu argumente raționale de ce nu mai poate merge. (eu am picioarele scurte și tu mergi prea repede!)

Argumentele raționale ale micuțului sunt însă luate de mamă drept insistențe și lenevie.  

Într-o zi am auzit-o pe Maria spunând prin casă: Hai, hai. nu fi  leneș! și nu știam de unde a învățat acest cuvânt, el nefiind în vocabularul nostru. Ei, bine, de la mama koala, care n-a citit nici o carte de parenting și nu știe că etichetările. atât cele pozitive (ești frumos, deștept, curajoasă, cuminte, harnic), dar și cele negative (ești obraznic, leneș, urât, amețit, laș, fricos, cu capul în nori) sunt foarte nocive pentru dezvoltarea copiilor.

Mama gâscă e la extrema cealaltă. Găsculița ei mică n-are voie să se sperie, că doar e gâsculița ei curajoasă!

Mama gâscă e total lipsită de realism, bravează inutil, îi oferă puiului de gâscă încredere în forțe pe care nu le are. Ea îi trage vulpei un cioc peste bot și vulpea se va cuminți subit și se va înspăimânta de ciocul găștei. Mai rațional ar  fi ca ea să îi explice puiului că vulpea nu se apropie de curtea lor și că e o poartă înaltă pe care nu o poate sări, așa că atâta timp cât rămân în curte sunt în siguranță.

Citind cărțile nu m-am putut abține să mă întreb cum se face că aproape toți puii de animale sunt masculi? În afară de tata șoarece, cu 3 copii, din care mezina femelă și găsculița curajoasă de la final, toți ceilalți pui sunt masculi. (2 femele și 8 masculi în 8 povești).

De ce nu sunt bune etichetările? Atât cele negative, cât și cele pozitive?

Voi da doar 2 exemple:

– Dacă un copil aude mereu că  e leneș, nu e bun de nimic. e prost și obraznic, s-ar putea ca la un moment dat să creadă și el același lucru și să se comporte ca atare. Poate el nu era leneș, dar în timp devine. Este ceea ce se numește profeție autocreatoare.

-Dacă un copil aude că e cel mai deștept copil și se întâmplă să ia la un moment dat o notă mai proastă , s-ar putea ca el să intre în depresie.

Folosirea constantă a etichetelor pozitive transformă copiii în adulți dependenți de aprecierea și validarea celor din jur. Ei vor ști că au făcut ceva bine dacă cineva extern le spune Bravo! și îi etichetează ca destepți etc.

Chiar dacă entuziasmul nostru, al părinților, bunicilor etc este foarte mare pentru orice realizare a copiilor noștri, trebuie să ne abținem de la Bravo și de la etichete pozitive, vorbind în schimb despre comportamentul copiilor și modul în care noi îl percepem.

Citește și Țăranul român, țăranul american și toddler-ul

Despre cât de nocive sunt etichetările, un film cu explicații detaliate foarte bune oferite de Monica Reu, aveți aici:

Ce voi face eu cu cărțile acestea? Voi lua un marker și un pix și le voi modifica textul. Scap de etichete!

Citește și Adulții spun lucruri trăsnite

Comunicare non verbală- cu dinții – ca de la bebeluș la toddler (un episod în care am reușit să mă abțin de la etichetări pozitive, deși deseori am căzut și eu în capcana lor)