Alăptarea- aceeași mamă, două experiențe diferite

Tot citesc în ultima vreme confesiuni ale mamelor care trec prin momentul alăptării, fie ca printr-o experiență magică, fie ca printr-un coșmar. Am tot vorbit despre asta și cu prietenele mele, mame.

Mi-a plăcut, în mod  special povestea Oanei, publicată recent pe blog (Probabil semăn cu tatăl meu care atât a știut să facă sau pur și simplu nu sunt facută să fiu mamă).  M-a emoționat povestea ei, mai ales sinceritatea cu care a vorbit despre frământările ei, temerile și frustrările ei.

După ce am citit textul ei, inevitabil m-am gândit la povestea mea, la poveștile mele, mai bine spus. Eu am născut de două ori. Prima dată, în februarie 2006, natural, unii spun că prea ușor și că am fost foarte norocoasă. E drept că și eu am simțit asta. Toată povestea a ținut cam 3 ore, de când m-am internat și până Miruna mea a venit pe lume. A fost un bulgăre de emoție toată experiența. Mi-a fost frică, nu știam ce mi se întâmplă, cât va mai dura, mă durea ceva nu știam exact ce?

Miruna nu a plâns deloc când a venit pe lume, deloc. Au luat-o repede să o curețe și după ceva timp a venit o asistentă să îmi pună brățara de identificare și am întrebat-o dacă copilul meu este bine?  Sunt convinsă că nu am să uit niciodată răspunsul ei și tonul pe care l-a folosit. Mi-a spus: – Acum, e bine!

Cum adică, acum este bine? Nu a fost bine până acum? De ce, ce s-a întâmplat? Nu am primit răspuns la toate aceste întrebări și mă bântuie incertitudinea și acum, după 9 ani.

Am alăpta-o pe Miruna după 45 de minute de la naștere și până când a făcut 3 luni și jumătate, când din motive care nu fac obiectul acestei confesiuni acum, eu am ales să întrerup alăptarea. A fost o experiență magică. Totul a mers perfect, eu aveam lapte, mult, ea mânca și asimila. Mă uitam la ea când sugea și nu conteneam să mă minunez că eu am făcut-o și o hrănesc din mine. Înțărcatul a fost ușor și am încheiat acest episod.

În octombrie 2013 l-am născut pe Tudor. Am făcut cezariană. Eu mi-am dorit să nasc și acum tot natural. Știam cum este și nu îmi era deloc frică. Numai că socoteala nu s-a potrivit. La finalul lui septembrie trecusem deja de termen cu o săptămână și copilul meu nu dădea nici un semn că ar vrea să apară. Nu aveam deloc contracții, copilul nu coborâse deloc. Am băut ulei de ricin, am mâncat iute. Nimic. Pe 1 octombrie, la ora 13.00 am fost la control și situația era la fel. Fără contracții, fără dilatare, nimic. Doctorul m-a trimis  la o ecografie, așa de control. În tot acest timp, eu mă îmbărbătam pentru că voiam să nasc natural, când vrea el, când este timpul.

Iar la ecograf am primit vestea cu care nu m-am împăcat nici acum. Nu se mai putea  aștepta, pentru că situația era prea complicată, bebe nu mai avea lichid și oricum a fost măricel și nu aș fi putut să nasc natural. Am vorbit la telefon cu doctorul meu și m-am trezit a doua zi de dimineață, la 7.00 programată la cezariană. A fost o experiență foarte grea pentru mine. Poate am să o detaliez în alt context.

Pe Tudor am început să îl alăptez tot după cam 45 de minute de la naștere și nu m-am oprit nici acum, după 1 an și 3 luni. Cred că, pe undeva, prin subconștientul meu există un grăunte de vinovăție pentru că m-am oprit brusc din alăptat cu Miruna. Chiar dacă de anul trecut din septembrie m-am întors la serviciu, continui să îl alăptez pe Tudor, când ajung acasă după job și seara înainte de culcare. Provocările mele acum sunt că nu am prea multă flexibilitate în mișcare, în delegații merg cu pompa după mine, iar Tudor s-a obișnuit să sugă și noaptea și nu prea dorm bine, când el are momentele lui dificile.

Mai este și atitudinea celor din jur care se cam miră când aud că și acum la 1 an și 3 luni eu încă mai alăptez. Am simțit de multe ori privirile lor fixe ca pe un afront și am primit întrebări de genul: și crezi că e bine așa? Nu ți-e frică că va ieși un mămos? Sau: Poate ar trebui să te oprești, nu cred că este bine, pediatrul tău ce spune?

Sau poate că toate sunt numai în imaginația mea!!!

Magic sau un coșmar, pentru 3 luni sau pentru un 1 an și 3 luni, că suntem pentru sau împotrivă,  alăptarea este un moment firesc în viața unei mame. Fiecare experiență este unică și eu cred că este important să o împărtășim.

Andra

Fotografie- arhivă personală

De aceeași autoare, citește și O oră magică