Am dreptul la povești!

Scriu aceste rânduri în timp ce fetița mea de aproape 7 ani s-a trezit la 6 jumătate și fără să știm ce face s-a dus la bibliotecă, a luat o carte și citește. Avem în bloc un bebeluș de 1 an și uneori stă cu el și face pe bona. Este extrem de atentă la nevoile lui, îi vorbește cu blândețe și bucurie și îi citește povești. Face totul instinctiv, fără să îi fi spus nimeni, cu sentimentul că atunci când îi citește bebelușului îi face bine. E cel mai important lucru pe care cred că am reușit să i-l transmit legat de cărți: cărțile fac bine, cărțile sunt despre împreună, cărțile sunt despre fericire.

Nu am ajuns aici întâmplător. Le-am citit copiilor mei de când erau bebeluși. Atât de puternică a fost conexiunea cu poveștile încât atunci când a putut să meargă în picioare, fetița noastră lua un teanc de cărți cât ea de mare și le aducea din camera ei în patul nostru spunându-ne rugător: citiiiim.

Citim în fiecare zi uneori până rămân fără voce, alteori ne băgăm în pat spunând fiecare câte o poveste inventată de el sau de ea. Peste ani, când se vor gândi la copilăria lor, sper să își amintească diminețile sau serile sub plapumă cu o carte în mână.

Mi-am petrecut copilăria și adolescența mai mult în biblioteci decât în natură. Sau citind acasă cărțile împrumutate de la biblioteci. Între mirosul de vin fiert, cel al ciocolatei sau mirosul de carte, sigur îl prefer pe cel din urmă.

Într-o perioadă împrumutam cărți de la 3 biblioteci în același timp. În liceu aveam bursă de merit și alocația din care cumpăram cărți.  Mi-am construit atunci propria mea bibliotecă. Lună de lună îmi cumpăram cărți dintr-o colecție frumos îngrijită și țin minte că mi-am scris numele pe ele cu mențiunea: bibliotecă personală. La un moment dat, mi-am făcut chiar un catalog al cărților la bibliotecă pentru că începusem să împrumut și altora. Și nu voiam să rămân fără ele, așa că scriam ca într-un fel de registru ce carte și cui am împrumutat-o.

Am crescut cu cărțile de când eram bebeluș. Mama e învățătoare și cărțile au fost prezente în orice cadou primeam când eram copil. Întotdeauna am asociat cărților emoții pozitive, surpriză, descoperire sau iubire. Chiar dacă de foarte multe ori am plâns citind cărți. Nu mai știu de câte ori am citit Cuore, inimă de copil sau Mizerabilii.

Nu știu cum ar fi fost viața mea fără cărți și numai încercarea de a-mi imagina asta mă doare.

Scriu însă din poziția privilegiatului. Din poziția celei care are mereu cărți noi pentru copiii săi, când alți copii nu au nici măcar o bucată de pâine pe masă. Din poziția celei pentru care lectura e un mod de viață și de educație și care nu ar concepe viața fără cărți. Însă în același timp există copii și mai ales adulți care nu concep viața cu cărți. Și asta e ceea ce mă doare cel mai mult. Mi-aș dori ca orice copil să aibă acces la cărți, la cunoaștere, la lumile nesfârșite pe care acestea le deschid, la fericire și iubire.

În timpul atelierelor mele cu copiii din școlile și grădinițele din țară, copiii mi-au vorbit mult despre fericire și cărți. Despre fericire, cărți și familie. Despre nevoia lor de a citi cu părinții și de avea acces la cărți de calitate.

Cred cu tărie ca a citi copiilor noștri nu este doar o formă rafinată de iubire față de ei. Este în același timp o obligație a noastră. Și cred că ar trebui să fie un drept în Declarația universală a drepturilor copilului. Un copil ar spune cu siguranță:

Am dreptul să mi se citească o poveste!

Mi-aș dori să existe campanii ample la nivel național prin care orice copil să aibă acces la cărți care să-i schimbe viața. Sper ca o campanie precum cea inițiată de Kinder să fie vârful multor campanii viitoare care să doteze biblioteci.  Mi-aș dori să existe biblioteci în fiecare sat din țara aceasta, iar mersul la bibliotecă să fie un ritual cu ceva sfânt în el. Mi-aș dori ca fiecare părinte să citească împreună cu puiul său minim 20 de minute pe zi de la naștere până când puiul își dorește să-i citească el părintelui. O lume în care copiii citesc zilnic împreună cu părinții, cu prietenii, cu colegii este o lume în care aceștia au șanse să crească oameni.