Să deschidem portița prieteniei!
În decembrie 3 fete frumoase au scris despre mine cum că aș fi o floarea-soarelui care de unde părea o inabordabilă de la distanță s-a întors și a arătat… Și au completat ele minunat acolo.
Mă gândesc de multe ori că trimit așa o imagine în lume de “sunt inabordabilă-sunt inabordabilă-de trei ori sunt inabordabilă”. Dar adevărul este că locuiesc pe o frunză de brusture și pașii pe care îi fac când încerc să ies de pe ea sunt adesea stângaci.
Când mi-a cerut Mihaela (mamă de creștemoameni.ro, de Maria și Mihai) prietenia pe rețeaua lui Zuckerberg primul gând a fost “Eu nu o știu pe fata asta, ea nu mă știe pe mine, aoleu-aoleu frunza mea de brusture!”. Și așa a rămas o vreme! După care am văzut-o la cursul Monicăi și i-am ascultat povestea și m-a emoționat tare și când să plece m-am ridicat de pe scaun și i-am spus ceva. Și-apoi când am ajuns acasă am apăsat ferm butonul ăla de accept și i-am trimis un mesaj. Și-am și coborât de pe frunza de brusture (i-ha!) și am găsit o comoară acolo la Mihaela! Eu cu puține extrem de puține persoane ajung să mă sprijin tâmplă de tâmplă (ca noi toți, de altfel, mă gândesc, nu?). Ei, cu Mihaela m-am trezit făcând asta într-o frumoasă ședință cu părinții.
Vreau să zic ceva mai important decât frunza de brusture, Mark Zuckerberg și tâmple: vreau să zic că teama sau comoditatea ne pot ține departe de niște relații extrem de valoroase! Ne pot ține departe de prietenii sincere! N-o să ținem minte ce-am cumpărat acum un an din piață, dar o să ținem minte cum ne-a făcut să ne simțim o fată sau un băiat drăguț și acum 7-8-10 ani!
Eu nu știu ce haine mi-am luat anul trecut (mărgele știu!), dar știu cum m-a lăsat fără cuvinte un bărbat extraordinar doar deschinzând 4 geamuri de mașină ca să îmi arate lacul într-o noapte de iarnă, țin minte cum m-a făcut să plâng bine Andreea doar cu o scrisoare la sfârșit de liceu, țin minte cât iubeam nopțile în care lucram la proiecte cu Ana, țin minte când m-am hlizit cu Laura purtând (asumat) cei mai kitsch cercei de pe o plajă din Muntenegru, cum am rupt un medalion din ăla cu BFF într-o baie de școală generală ca să îl fac jumi-juma cu Biță sau cât m-am bucurat să o strâng pe Adinuța Fideluța în brațe într-o gară din Timișoara!
Să deschidem când putem portița de lemn către noi prietenii! Asta voiam să zic, de fapt!
Cu drag,
Maria, ma-na.ro
De fapt copiii ne aduc impreuna. Cand am nascut-o pe Maria si nu stiam de unde sa mai scot laptele, ce sa fac la prima febra, la prima constipatie, am avut-o langa mine pe Cristina. Care a fost un fel de inger al meu. Cumva, neintamplator, viata ne-a adus impreuna. Apoi aveam nevoie de o crema, una alta…si tot pe Cristina o intrebam..Iar ea imi zicea, pai are Maria de la gradinita, iti aduc maine. Si iaca asa, Maria de la gradinita, avea tot felul de chestii minune, pe care le primeam la nevoie. Asa ca ti-am dat add, sa vad care e secretul tau, de le stii pe toate. Secretul era bineinteles dublu: Matei si Stefan. Care te invatasera de toate. Si de atunci esti continua inspiratie pentru mine.
Cata dreptate ai tu Maria draga..!! Savurez fiecare rand scris de tine si de fiecare data ma emotionezi pana la lacrimi..esti extraordinara !! Mi-e dor de tine muuult !! Stii…si eu traiesc pe o frunza de brusture..si imi doresc sa am mai mult curaj..asa ca tine !!
Azi m-ai inspirat mult de tot si iti multumesc tare!!