Să deschidem portița prieteniei!

În decembrie 3 fete frumoase au scris despre mine cum că aș fi o floarea-soarelui care de unde părea o inabordabilă de la distanță s-a întors și a arătat… Și au completat ele minunat acolo.

Mă gândesc de multe ori că trimit așa o imagine în lume de “sunt inabordabilă-sunt inabordabilă-de trei ori sunt inabordabilă”. Dar adevărul este că locuiesc pe o frunză de brusture și pașii pe care îi fac când încerc să ies de pe ea sunt adesea stângaci.

Când mi-a cerut Mihaela (mamă de creștemoameni.ro, de Maria și Mihai) prietenia pe rețeaua lui Zuckerberg primul gând a fost “Eu nu o știu pe fata asta, ea nu mă știe pe mine, aoleu-aoleu frunza mea de brusture!”. Și așa a rămas o vreme! După care am văzut-o la cursul Monicăi și i-am ascultat povestea și m-a emoționat tare și când să plece m-am ridicat de pe scaun și i-am spus ceva. Și-apoi când am ajuns acasă am apăsat ferm butonul ăla de accept și i-am trimis un mesaj. Și-am și coborât de pe frunza de brusture (i-ha!) și am găsit o comoară acolo la Mihaela! Eu cu puține extrem de puține persoane ajung să mă sprijin tâmplă de tâmplă (ca noi toți, de altfel, mă gândesc, nu?). Ei, cu Mihaela m-am trezit făcând asta într-o frumoasă ședință cu părinții.

Vreau să zic ceva mai important decât frunza de brusture, Mark Zuckerberg și tâmple: vreau să zic că teama sau comoditatea ne pot ține departe de niște relații extrem de valoroase! Ne pot ține departe de prietenii sincere! N-o să ținem minte ce-am cumpărat acum un an din piață, dar o să ținem minte cum ne-a făcut să ne simțim o fată sau un băiat drăguț și acum 7-8-10 ani!

Eu nu știu ce haine mi-am luat anul trecut (mărgele știu!), dar știu cum m-a lăsat fără cuvinte un bărbat extraordinar doar deschinzând 4 geamuri de mașină ca să îmi arate lacul într-o noapte de iarnă, țin minte cum m-a făcut să plâng bine Andreea doar cu o scrisoare la sfârșit de liceu, țin minte cât iubeam nopțile în care lucram la proiecte cu Ana, țin minte când m-am hlizit cu Laura purtând (asumat) cei mai kitsch cercei de pe o plajă din Muntenegru, cum am rupt un medalion din ăla cu BFF într-o baie de școală generală ca să îl fac jumi-juma cu Biță sau cât m-am bucurat să o strâng pe Adinuța Fideluța în brațe într-o gară din Timișoara!

Să deschidem când putem portița de lemn către noi prietenii! Asta voiam să zic, de fapt!

Cu drag,

Maria, ma-na.ro