Home Shop Împreună până la capătul lumii
coperta carte
flamingo 3flamingo 4flamingo 5flamingo 6

Împreună până la capătul lumii

35,00 lei

Format: 21,0 x29,7 cm/ carte cu coperta cartonată, cusută,  42 pagini

ISBN: 978-606-94158-1-8

Categorie:

Descriere produs

Împreună până la capătul lumii” este o carte terapeutică, despre părinți care se iubesc și totuși se ceartă atunci când nevoile lor nu sunt împlinite. Familia de flamingo protagonistă în poveste are o viață fericită într-un paradis din Marea Caraibilor. Totul se schimbă însă după un eveniment neprevăzut, o erupție vulcanică ce transformă insula lor într-un peisaj selenar în care abia mai găseau mâncare. Pentru că puiul lor, Cara, nu poate zbura pe distanțe mari, familia de flamingo rămâne pe insula lor atunci când restul coloniei pleacă în căutarea unei noi case. Lipsa hranei, teama, nesiguranța, sentimentul de neputință, oboseala conduc la certuri între cei doi parteneri, critici, reproșuri și exprimarea cu furie a nevoilor lor neîmplinite. Una dintre discuțiile aprinse este surprinsă de Cara, puiul lor, care trăiește emoții intense în acel moment. Despre cum vor reuși păsările flamingo să se regăsească și să depășească împreună tensiunile din viața lor, aflați în poveste. Este o poveste terapeutică despre iubirea care vindecă, despre împreună la bine și la greu. Dar, mai mult decât atât, este o poveste despre vocea copiilor care este atât de clară și de frumoasă, încât viața familiilor ar fi mult mai fericită dacă această voce ar fi ascultată într-un mod conștient. Vocea copiilor este exprimată chiar de un copil, coautoarea cărții având 4 ani și jumătate.

Câteva testimoniale despre carte:

O carte  pe care, dacă nu ar fi pentru copii, aș recomanda-o pentru ședințele de terapie în cuplu. O poveste despre dragostea care vindecă, despre dragostea care ascultă, despre dragostea care speră, despre dragostea care ne duce spre liman. De citit și de iubit!

Cristina Andone, scriitoare, autoarea Poveștilor din pădurea muzicală.

„Împreună până la capătul lumii” este o carte cu, despre și de familie. Alăturând experienței de soție și mamă, trăirile și sentimentele unui copil ce găsește cu puritate iubirea în tot, și punând-le în cuvinte meșteșugite, autoarele, mamă și fiică, dăruiesc lumii răspunsul ce ajută familiile să depășească greutățile ce apar în viață. Criza prin care trece familia de flamingo, ce părea de nedepășit, este soluționată de Cara, puiul lor, și devine generatorul vindecării și conectării profunde, care readuce familia la măreția începuturilor. Copiii au toate răspunsurile, e nevoie doar ca noi, adulții, să îi ascultăm. Citiți și iubiți!

Bianca Mereuță, fondatoare Ce le citim copiilor

Cartea „Împreună până la capătul lumii” i-a ținut pe copiii din clasa mea cu sufletul la gură. Au trăit intens înfiriparea poveștii de dragoste dintre cele două păsări flamingo și s-au îmbujorat când s-a născut Cara, puiul lor. Cearta părinților ne-a oferit un pretext extraordinar de a vorbi despre dragostea adevărată, care continuă chiar și când te cerți, chiar și când nu ești de acord cu celălalt. Faptul că soluția la criza familiei a fost găsită de Cara, i-a făcut pe copii să se lumineze la față și să povestească diverse situații când și ei au găsit soluții la diverse probleme din familie și le-a dat încrederea ca, pe viitor, să participe și ei cu idei la rezolvarea diverselor situații. Această carte este un minunat instrument de dezvoltare emoțională deoarece oferă cadrul necesar unor discuții care îi frământă pe copiii noștri. Cu o grafică spectaculoasă, această carte este una de suflet și m-aș bucura dacă ar ajunge în fiecare casă, la fiecare familie!

Anișoara Parapiru, învățătoare, școala Helikon, Călărași

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adauga o recenzie pentru “Împreună până la capătul lumii”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *