Pedepsiți pentru că au mâncat din mărul cunoașterii

Am crescut cu părinți și bunici religioși, dar nu habotnici. Mi-au vorbit de Dumnezeu ca despre un bunic care are grijă de toți oamenii și mai ales de copii, iar Iisus (pentru că am crescut în contextul unei religii creștine) era fiul lui pe care l-a trimis pe pământ pentru a ne învăța să fim buni și iertători cu cei din jurul nostru.

Copiilor le poate face bine, într-o lume pe care o înțeleg doar parțial, să se simtă protejați de astfel de personaje calde și bune. Eu cel puțin m-am simțit aproape de acest Dumnezeu așa cum mi l-au prezentat părinții și bunicii.  Am auzit și de rai și de iad de la diverși, dar pentru ca am luat contact cu aceste noțiuni doar superficial, le-am considerat niște povești fantastice la fel ca întâmplările de prin basme. Nu le-am considerat reale. Una dintre cele mai fantastice povești mi s-a părut scena alungării din Grădina Edenului: nu am putut nicicum să-mi explic logic de ce Adam și Eva au fost pedepsiți pentru că au mâncat un măr care le-a fost oferit, deci pe care nu l-au furat, doar pentru că era mărul cunoașterii. Eu credeam că e bine să fim curioși și să vrem să învățăm.

Pe cât m-au apropiat părinții și bunicii mei de Dumnezeu, pe atât însă a început Biserica să mă îndepărteze de el. Nu dintr-o dată, dar treptat. La vârsta grădiniței, țin minte că i-am spus tatălui meu că mie nu-mi place la biserică, pentru că icoanele sunt înfricoșătoare și la fel multe din povestirile preotului. Nu puteam înțelege cum Dumnezeu putea avea o casă așa de neprietenoasă.

Din fericire, am crescut în vremurile în care religia era limitată strict în cadrul familiei și bisericii, și nu am fost supusă la educație religioasă și povești înspăimântătoare  la grădiniță sau la școală.  Iar părinții și bunicii mei mi-au prezentat totul foarte cosmetizat, încât mi-a fost ușor la vârsta preșcolară să ignor multe din aspectele înfricoșătoare ale creștinismului.

Mult mai târziu am descoperit și cântărit singură multele discrepanțe între pildele din Noul Testament de exemplu și poziția oficială a bisericii ortodoxe: povestea Mariei Magdalena față în față cu intoleranța preoților față de anumite categorii de persoane, povestea negustorilor din Templu și etalarea de galbeni a fețelor bisericești, ca să dau doar doua exemple. Astfel, ca adult, am putut să decid în cunoștință de cauză cum să mă poziționez față religie in general, și față de religia creștin-ortodoxă cu care am crescut în special.

Copiii care cresc azi în România nu mai au luxul pe care l-am avut eu în copilărie, pentru că încă de la grădiniță (și vorbim aici de grădinițe laice) li se face educație religioasă, li se vorbește despre rai și despre iad ca despre niște locuri absolut reale, în unele locuri sunt obligați să se spovedească și împărtășească.

Părinților li se ia astfel controlul dacă și cât vor să le vorbească copiilor despre Dumnezeu, despre religia creștină sau despre alte religii.  Iar cel mai important, copiilor li se fură inocența de a crede că Dumnezeu e un bunic bun și grijuliu, și le este dat in schimb sentimentul că Dumnezeu e un bătrân meschin care pedepsește oamenii cu focurile iadului pentru ca mănâncă mere și au curiozitatea de a-și cunoaște lumea în care trăiesc.

Pentru binele copiilor consider deci că educația religioasă trebuie să se facă strict acasă, și trebuie total exclusă din grădinițe și școli. Ne vom fi depășit trauma celor 50 de ani de comunism atunci când vom putea accepta că normal e ca religia să se desfășoare în cadrul dedicat ei și nu să infiltreze toate instituțiile unui stat declarat laic.

Ștefania

Sursa foto- aici